Iohannis a contracarat planul PSD. Reacţie neaşteptată la Cotroceni. Breaking news

Iohannis a contracarat planul PSD. Reacţie neaşteptată la Cotroceni. Breaking news

Vineri dimineață, PSD a anunțat componența delegației care va participa la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema Justiţiei. Astfel, Eugen Nicolicea - vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi foştii deţinuţi politic Marin Iancu şi Ioan Muntean s-au prezentat la Cotroceni, la ora 11:00, pentru a purta discuții cu Iohannis.

”Să știți că mă bucur că v-au trimis pe dumneavoastră”, a declarat Iohannis după ce a văzut delegația PSD.

„Domnul Marin Iancu a fost deţinut politic la penitenciarul din Aiud timp de cinci ani şi patru luni. Deşi îndeplinea condiţiile pentru a putea fi eliberat, procurorul Augustin Lazăr, pe atunci preşedinte al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată de la închisoarea din Aiud i-a refuzat de patru ori liberarea condiţionată.

Mai exact, cazul domnului Marin Iancu a fost analizat de patru ori de către Comisia lui Lazar. Şi de fiecare dată s-a considerat că acesta nu poate fi pus în libertate, fiind amânat până când deţinutul politic şi-a ispăşit integral pedeapsa, deşi îndeplinea condiţiile legale pentru a putea fi eliberat. După ce şi-a ispăşit integral pedeapsa, generalul în rezervă Marin Iancu a trecut prin alte momente cumplite în ziua de 21 decembrie 1989, zi în care fiica cea mare a fost împuşcată. În timp ce protesta în stradă împreună cu fiica cea mică împotriva regimului comunist, a aflat că fiica cea mare a fost ucisă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Domnul Ioan Muntean, de asemenea, a fost deţinut politic la penitenciarul din Aiud, Secţia 6-a Bis cu regim restrictiv, categoria deţinuţi politici extrem de periculoşi pentru statul comunist PCR, timp de şapte ani. La fel, Comisia condusă de Augustin Lazăr i-a respins de două ori liberarea.

După ce i-a făcut plângere lui Lazăr despre abuzurile din penitenciar, acesta i-a întocmit un raport de pedepsire şi l-a băgat zece zile la izolare. Cei doi eroi încarceraţi au trăit un calvar în penitenciarul din Aiud, le-au fost răpiţi ani din viaţă, ani petrecuţi în iadul condus de Lazăr”, transmite PSD în comunicatul de presă.