Cu ocazia ceremoniei în care ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman, a primit luni Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, preşedintele Klaus Iohannis a reafirmat interesul ţării noastre pentru o relaţie strânsă cu SUA.
update: Comunicatul de presă cu mesajul integral al lui Iohannis la ceremonia de decorare a ambasadorului SUA la Bucureşti:
„Aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA constituie unul dintre pilonii de bază ai politicii externe şi de securitate a ţării noastre. Îndeplinirea acestui deziderat s-a reflectat pe deplin, domnule ambasador, în activitatea dumneavoastră pe durata misiunii la Bucureşti.
Contribuţia substanţială pe care aţi avut-o la consolidarea Parteneriatului Strategic româno-american este evidenţiată de progresele înregistrate în ultimul an şi de proiectele bilaterale importante din domeniul securităţii şi apărării, precum şi din cel economic şi al cooperării energetice.
Toate aceste realizări sunt în conformitate cu obiectivele stabilite prin Declaraţia Comună pe care am agreat-o cu prilejul vizitei mele la Washington din 2019.
Cooperarea noastră pe palierul apărării şi securităţii a fost consolidată, anul trecut, prin semnarea Foii de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării dintre România şi Statele Unite pe o perioadă de 10 ani, care prevede priorităţile strategice bilaterale şi cadrul pentru dezvoltarea capacităţilor şi a nivelului de pregătire militară.
Iohannis susţine prezenţa militară americană sporită în România
Reiterez, şi cu acest prilej, interesul crescut al ţării noastre pentru o prezenţă militară americană sporită în România.
De asemenea, componenta economică şi de energie a Parteneriatului Strategic a fost extinsă prin încheierea Acordului interguvernamental în domeniul energiei nucleare civile şi prin progresele înregistrate în identificarea de surse de finanţare pentru proiecte cu caracter strategic în acest domeniu, precum şi pentru proiectele majore de interconectare regională promovate de România, precum Rail2Sea şi ViaCarpathia.
Totodată, în spiritul Parteneriatului nostru Strategic, statele noastre s-au sprijinit reciproc în contextul combaterii pandemiei de COVID-19, inclusiv prin ajutorul Statelor Unite dedicat luptei împotriva noului coronavirus în ţara noastră, repatrieri de cetăţeni sau trimiterea unei echipe medicale române în statul Alabama. Dumneavoastră, domnule ambasador, aţi susţinut toate aceste evoluţii.
140 de ani de relaţii bilaterale
2020 a fost şi anul aniversării a 140 de ani de relaţii diplomatice bilaterale, un moment de reflecţie şi proiecţie spre viitor, cu încrederea dată de faptul că legăturile dintre ţările noastre sunt mai puternice ca oricând.
2021 este anul celebrării unui deceniu de la încheierea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii şi a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare antirachetă al Statelor Unite în România.
Aceste repere aniversare ne oferă noi oportunităţi de consolidare şi aprofundare a dialogului politic şi a relaţiei strategice dintre ţările noastre. Sunt convins că vom continua, împreună cu noua Administraţie americană, dezvoltarea Parteneriatului Strategic şi a solidei relaţii de încredere pe care am construit-o, în baza valorilor şi a intereselor noastre comune.
România rămâne un aliat puternic şi prieten de încredere al Statelor Unite, profund dedicat relaţiei transatlantice, care este de o importanţă vitală.
Domnule ambasador, în semn de apreciere pentru activitatea desfăşurată pe parcursul mandatului dumneavoastră în România, precum şi pentru implicarea în dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului nostru Strategic, am plăcerea de a vă acorda Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce.”
update: „Aprofundarea parteneriatului strategic dintre SUA şi România constituie unul dintre pilonii de baza ai politicii externe.
Îndeplinirea acestui deziderat a reflectat pe deplin acţiunile întreprinse pe durata misiunii dumneavoatră la Bucureşti.
Contribuţia esenţială pe care aţi avut-o este evidenţiată de proiectele bilaterale importante din domeniile apărării şi energiei. Toate acestea sunt în concordanţă cu obiectivele stabilite în declaraţia comună pe care am semnat-o în timpul vizitei mele din SUA, în 2019", a completat Iohannis despre contribuţia avută de Adrian Zuckerman.
ştirea iniţială: „Reiterez şi cu acest prilej interesul crescut al ţării noastre pentru o prezenţă militară americană sporită în România”, a declarat Iohannis.
Ştire în curs de actualizare. Vă rugăm să reveniţi cu refresh pentru a citit ultimele informaţii”, a mai spus Iohannis.
Adrian Zuckerman şi-a luat la revedere de la Aurescu
La 11 ianuarie, ministrul MAE, Bogdan Aurescu, l-a primit pe Adrian Zuckerman, în cadrul unei vizite de rămas-bun
Mandatul lui Zuckerman a încetat odată cu cel al fostului președinte al SUA, Donald Trump.
Adrian Zuckerman a fost numit de președintele Trump din rândul comunității de business. El nu a fost diplomat de carieră, ci avocat în domeniul afacerilor imobiliare.
Zuckerman este de origine română şi în 2020 a susținut direct PNL. De asemenea, el a criticat deschis PSD în mai multe rânduri.
În ultimele luni ale mandatului, Zuckerman a participat la semnarea unor acorduri între România și SUA.
Acela a fost punctul de plecare pentru finanțarea prin împrumuturi americane ale unor mari proiecte precum construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă sau a unor proiecte de drumuri și cale ferată între Constanța și Gdansk (Polonia).
sursa: Agerpres