Iohannis prezent la Forumul European pentru Antreprenoriat

Iohannis prezent la Forumul European pentru Antreprenoriat

Preşedintele României Klaus Iohannis, va participa miercuri la Forumul European pentru Antreprenoriat. Evenimentul subliniază importanţa antreprenoriatului în dezvoltarea economiei şi a consolidării competitivităţii.

Evenimentul de miercuri va reuni 250 de participanţi din România şi celelalte state membre UE, oficiali şi reprezentanţi ai mediului antreprenorial european, la care se adaugă reprezentanţi diplomatici din statele europene, acreditaţi la Bucureşti. Acesta se va desfășura la Palatul Cotroceni, fiind organizat la inițiativa Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), cu sprijinul Administraţiei Prezidenţiale. Evenimentul îşi propune să contribuie la definirea unei noi viziuni pentru stimularea antreprenoriatului şi a IMM-urilor europene pe fondul noilor provocări la nivel internaţional.

Dezbaterile tematice urmează să sublinieze importanţa politicilor şi măsurilor concrete pentru susţinerea antreprenoriatului, inovării şi competitivităţii, prin valorificarea oportunităţilor generate de economia digitală. Alte teme aflate pe agenda Forumului privesc tinerii antreprenori, antreprenoriatul feminin, precum şi identificarea unor soluţii eficiente de finanţare a activităţii IMM-urilor.

„Forumul European pentru Antreprenoriat va prilejui lansarea oficială a unei noi proiecţii la nivelul politicilor de susţinere a antreprenoriatului european prin semnarea, în prezenţa Preşedintelui Klaus Iohannis, a unei declaraţii pe tema viitorului antreprenoriatului european - "Declaraţia de la Bucureşti". Aceasta îşi propune să constituie baza unui proces aprofundat de dezbatere cu privire la viitorul antreprenorial al României şi al UE, în contextul unui angajament comun pe termen lung, care să contribuie la consolidarea Pieţei Unice, o condiţie esenţială a prosperităţii şi coeziunii sociale ale Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă emis de Administrația Prezidențială.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News