Preşedintele Klaus Iohannis (foto) nu a fost invitat, ieri, să participe la ceremoniile de Ziua Aviaţiei din Capitală, iar Administraţia Prezidenţială nu a trimis coroane de flori, aşa cum s-a procedat până acum.
Ministerul Apărării a reacționat și și-a cerut scuze pentru eroare. „Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a dispus în regim de urgență luarea măsurilor necesare eliminării disfuncționalităților de natură birocratică ce au condus la crearea acestei regretabile situații”, potrivit unui comunicat MApN.
Recomandările noastre