Iohannis în vizită la unitățile mobile ATI de la Romexpo. Scurt, eficient, nemțește

Iohannis în vizită la unitățile mobile ATI de la Romexpo. Scurt, eficient, nemțește

Președintele Klaus Iohannis a vizitat, joi, unitățile mobile de terapie intensivă ale SMURD, expuse într-unul dintre pavilioanele Romexpo. El a fost însoțit de premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și șeful DSU, Raed Arafat.

Eficiență germană

Klaus Iohannis ajuns în pavilionul Romexpo puțin peste ora 14.00, însoțit de dispozitivul de pază. La fel ca și ceilalți, șeful statului avea o mască de protecție de culoare bleu care se asorta de minune cu costumul său albastru.

A salutat de la distanță jurnaliștii, a schimbat câteva amabilități, scurt, cu cei trei reprezentanți ai Cabinetului și a trecut la treabă. Fără prea multe cuvinte, eficient, nemțește. A urcat într-unul dintre camioane, unde a zăbovit câteva minute, cât a văzut ce era de văzut și a primit explicațiile de rigoare, apoi a trecut mai departe inspectând oficialii aliniați, la distanța regulamentară de 1,5 – 2 metri unul de celălalt.

Președintele s-a mișcat repede. Nu cred că a durat mai mult de 10 minunte până a trecut în revistă toate unitățile mobile și a aflat cam la ce folosește fiecare dintre acestea.

Ne puteți urmări și pe Google News

La final, lăsându-i în urmă pe ceilalți, s-a îndreptat spre jurnaliști cărora, ofițerul de presă le-a indicat cum să se așeze în juru-i pentru declarația de presă.

Nimeni nu a mai ținut cont de distanțarea socială, iar lui Klaus Iohannis nu părea să-i pese prea mult că în jurul său s-a format un meleu, ca la rugby, care încălca exact acele reguli pe care președintele le tot repetă, în fiecare apariție televizată.

Mesajul transmis de președinte

Președintele a apărut în fața microfoanelor și a camerelor de luat vederi, având în spate mastodonții SMURD, ca să-și transmită mesajul cu privire la conflictul dintre Parlament și Guvern și pericolul ne-am putea confrunta în cazul în care starea de alertă n-ar fi prelungită. Așa cum era de așteptat, Iohannis a luat partea Guvernului, apreciind că acesta a procedat conform legii în cazul prelungirii stării de alertă.

„Dacă cineva din Parlament este de altă părere, are dreptul constituţional să ceară o verificare, dar, după părerea mea, felul în care a procedat Guvernul este şi corect şi legal şi oportun şi măsurile care au rămas în vigoare sunt mai puţine decât în prima fază, sunt măsuri absolut importante (...) şi este o abordare şi utilă şi corectă şi de bun simţ”, a spus șeful statului.

Președintele și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea numărului de îmbolnăviri și pericolul revenirii pandemiei. Camioanele ATI din spatele său, impunătoare, roșii, induceau aceeași senzație atât celor prezenți cât și telespectatorilor.

„Sunt îngrijorat fiindcă am văzut în ultimele zile, în fiecare zi, un număr, zic eu, mare de noi pacienţi care sunt infectaţi cu noul virus - şi astăzi sunt peste 300 de persoane care au fost detectate cu acest virus. (...) daţi-mi voie să fiu foarte, foarte clar: virusul nu pleacă în vacanţă, nici în concediu, este în comunitate. Virusul nici nu pleacă dacă votează sau nu votează Parlamentul sau Opoziţia”, a transmis Iohannis.

Cât timp Iohannis și-a susținut declarațiile în fața presei, ceilalți oficiali, inclusiv premierul Orban, au așteptat într-o parte, cuminți având grijă să nu intre în cadru. Era momentul președintelui și nu doreau să-l strice. S-au întreținut între ei, fără să pară interesați de ceea ce vorbea șeful statului.

Când totul s-a încheiat, oficialii i s-au alăturat lui Klaus Iohannis și l-au condus spre ieșirea din pavilion, satisfăcuți că au mai bifat o acțiune de imagine.

(Foto - Administrația Prezidențială)