Miercuri, 5 iunie 2019, după două zile de consultări cu partidele parlamentare convocate de Klaus Iohannis pentru ceea ce el numea transpunerea în practică a Rezultatelor Referendumului din 26 mai 2019, președintele a susținut o conferință de presă.

Marți, 4 iunie 2019, înainte de începerea consultărilor, Klaus Iohannis semnalează, atît în Statement, cît și în răspunsurile la întrebări, urgența de tip național a transpunerii în viață a rezultatelor Referendumului. Operațiunea din 26 mai 2019 fusese o consultare populară menită a confirma sau infirma dacă electoratul e de acord cu o modificare a Constituției menită a consfinți interdicția amnistiei și grațierii în cazul faptelor de corupție și a elimina posibilitatea OUG în domeniul Justiției. Deși PSD mai mult a visat decît a acționat pentru a da amnistia și grațierea în cazurile de corupție, Referendumul a fost totuși bine venit pentru un viitor în care Klaus Iohannis, căzut de la putere și încolțit cu anchete penale, s-ar da peste cap să facă rost de o amnistie pentru corupție. Din punct de vedere constituțional succesul Referendumului – prezență și răspunsuri de Da –nu însemna nimic. Și dacă prezența ar fi fost, grație hărniciei securiștilor de la STS, de 200%, Constituția nu s-ar fi modificat în chip magic și automat. Și dacă pe parcursul celor trei zile de prozelitism catolic, Papa ar fi binecuvîntat-o cu Sfîntul Duh, Constituția ar fi fost aceeași. Nici gravidă n-ar fi rămas.

Pentru aceasta se impunea un Referendum de modificare a Constituției. Un alt președinte care a folosit Referendumul consultativ ca instrument electoral – Traian Băsescu – deși a avut succes în 22 noiembrie 2009, nu s-a grăbit să convoace un al doilea Referendum, cel de modificare a Constituției pentru a transpune în viață rezultatele primului. Știa și fără să i-o spună cei de la SRI că un astfel de Referendum poate fi un eșec– reducerea numărului de parlamentari și trecerea la sistemul unicameral. Astfel că Referendumul din 2009 a rămas doar ca un moment invocat, din cînd în cînd, de Traian Băsescu chiar și după ce n-a mai fost președinte.

Cu amintirea Referendumurilor consultative fără nici o finalitate practică, toată lumea se aștepta ca după țopăiala de rigoare pentru publicitarea succesului electoral, Klaus Iohannis să se prefacă pe tăcute a fi uitat de aplicarea în practică a acestuia.

Anunțul potrivit căruia partidele parlamentare vor fi convocate la consultări pentru a discuta cu președintele cînd și cum să se convoace Referendumul de modificare a Constituției a surprins pe neutri și i-a dat în clocot pe TeFeLiști. Klaus Iohannis, cel care timp de patru ani, n-a făcut nimic deosebit, în afară de naveta cu alai București-Sibiu la finele fiecărei săptămîni, se arăta mai dihai decît Traian Băsescu. Spre deosebire de acesta, Klaus Iohannis era decis să transpună în Constituție răspunsurile la întrebările atît de complicate că nici el nu le-a fi putut rosti dacă nu le-ar fi avut scrise pe o hîrtie din față: „Am convocat aceste consultări după ce a fost foarte clar că referendumul a fost cîștigat de mine împreună cu românii și după ce am aflat cu toții rezultatele de la alegerile europarlamentare.

Acum este evident că ceea ce a decis poporul la referendum trebuie urgent implementat în practică, adică în legislație, însemnînd în Constituție și în lege.” Mai mult, el anunță că va consulta partidele și în chestiunea unei Revizuiri limitate doar la întrebările sale. Cît despre data la care trebuia ținut Referendumul, Klaus Iohannis declară: „Referendumul pentru revizuirea Constituției, pentru implementarea a ce s-a votat acum, trebuie organizat cînd se poate și cu cît mai repede, cu atît mai bine.”

Așa cum arătam în comentariul „Acordul național” propus de Klaus Iohannis în locul Referendumului de Revizuire a Constituției – o tentativă stîngace de a-și păcăli din nou electoratul, publicat pe cristoiublog.ro din 6 iunie 2019, voința lui Klaus Iohannis de a convoca un nou Referendum, destul de riscantă în condițiile României de azi, se hrănea din făgăduiala făcută electoratului de Dreapta că, o dată înregistrat succesul din 26 mai 2019, răspunsurile erau transpuse imediat în practică. Firește, dacă o parte a electoratului de Dreapta – cel TeFeList, firește – ar fi reușit să treacă dincolo de propozițiile simple emise de Klaus Iohannis, președintele s-ar fi văzut constrîns să avertizeze, în timpul campaniei pentru 26 mai 2019, că va mai fi nevoie de un Referendum, cel de modificare a Constițuției. N-a zis nici Mac din Mac - Mac despre asta, convins că TeFeLiștii vin la vot și fără a-și bate capul. Trucul ăsta electoral s-a întors împotriva lui Klaus Iohannis. Electoratul de dreapta a dat năvală la vot, a cîntat și dansat de bucurie că PSD a luat-o peste bot și a doua zi, cînd s-a trezit din beția succesului, și-a dat seama că în realitate nu s-a schimbat nimic. Tot ce i se întîmplase duminică avusese notele unui vis erotic cu o starletă. Dimineața, lîngă visător, în patul întîmplării din vis, nu era nimeni. Conștient că trebuie să facă ceva – ceva în genul lui Fă-te că lucrezi! – Klaus Iohannis a convocat partidele la Cotroceni pentru a stabili cum și cînd va avea loc Referendumul de modificare a Constituției. 

Spre stupoare românilor care nu trag pe nas și în consecință sînt tot timpul treji, miercuri, 5 iunie 2019, după consultările privind data Referendumului, Klaus Iohannis anunță c-a propus partidelor parlamentare semnarea unui Acord național. Unul care să cuprindă data și condițiile Referendumului? Nici vorbă. Pur și simplu un acord național: „În consecință, pentru a valorifica cum se cuvine acest vot și consultările, am decis să invit partidele politice parlamentare să semnăm un acord național pentru consolidarea parcursului european al României. Sau, dacă vreți altfel, un pact politic pentru România Europeană.”

Repet, partidele fuseseră invitate la consultări privind Referendumul. Deși la nici o întîlnire programată Klaus Iohannis n-a vorbit de Acord, după consultări, Klaus Iohannis anunță public c-a propus un Acord național. Despre aberația din chiar titlul Acordului am mai scris. Nici un partid politic din România, nici măcar unul din zona obscură a neparlamentarismului, nu pune la îndoială drumul european al României: A propune partidelor parlamentare semnarea unui acord național pentru consolidarea parcursului european al României e ca și cum ai propune unei mînăstiri de maici un acord de tratament urgent împotriva sifilisului. Mult mai grav, Documentul propus spre semnare nu cuprindea nici o referire la Referendumul cu care amenința Klaus Iohannis. Deși fuseseră trase pe sfoară prin convocarea pentru Referendum, partidele parlamentare au luat în serios propunerea. Cînd vine vorba de un Acord național propus partidelor, se impun din start cîteva lucruri de bun simț democratic:

Președintele propune un draft, o schiță. Documentul final trebuie să fie rodul negocierilor cu fiecare partid dacă nu în privința conținutului măcar în privința gramaticii. Un acord național e un acord semnat de toate partidele parlamentare. Inițiatorul– președintele, adică – e obligat la un efort de convingere a tuturor partidelor pentru a semna Acordul. De la anunțul privind Acordul, au trecut șapte zile. Știind ce înseamnă Acord național, ne gîndeam că în aceste zile trimișii Președintelui, poate chiar președintele însuși negociază din greu cu toate partidele parlamentare, Textul Acordului. Miercuri, 12 iunie 2019, de la Cotroceni ne parvine următorul anunț de presă: „La invitația Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, joi, 13 iunie a.c., la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ceremonia publică de semnare a Acordului Politic

Național pentru consolidarea parcursului european al României, la care vor participa președintele Partidului Național Liberal, domnul Ludovic Orban, președintele Uniunii Salvați România, domnul Dan Barna, președintele PRO România, domnul Victor Ponta, și președintele Partidului Mișcarea Populară, domnul Eugen Tomac.” Din start ni se propune o aberație: Un Acord național semnat doar de cîteva partide, unele minore dacă ne gîndim la ponderea lor parlamentară. Acordul național e un Acord național parțial!

Joi, 13 iunie 2019, are loc ceea ce în Comunicat e ceremonia de semnare a Acordului. În realitate, ceremonia n-are nici o legătură cu un asemenea moment presupus solemn: Klaus Iohannis îi arde un discurs pe parcursul căruia se referă de la mai multe ori la PSD, mărturisind pentru acest partid o obsesie bolnăvicioasă. Aberația numită Acordul național parțial se explică ușor. Klaus Iohannis n-a vrut o clipă altceva decît crearea unui moment electoral pentru prezidențialele din noiembrie 2019. Nu numai că n-a negociat cu PSD Acordul, dar mai mult a făcut totul pentru ca PSD să nu fie la ceremonia de la Cotroceni.

Invitații – Ludovic Orban, Victor Ponta, Eugen Tomac, Dan Barna - au tranformat ceremonia într-un moment de hîrjoană de cățeluși. Documentul semnat de cățelușii lui Klaus Iohannis e cel publicat în 5 iunie 2019 drept schiță, drept Draft. Cățelușii de la PNL, USR, PMP și ProRomânia l-au semnat fără să-l citească. Dacă ar fi fost politicieni minim responsabili n-ar fi trebuit să introducă în Documentul final măcar o modificare. Dacă nu de conținut măcar stilistică? Mult mai grav, Documentul nu face nici o referire la Referendumul de modificare a Constituției pentru transpunerea în viață a rezultatelor Referendumului din 26 mai 2019. Totul a fost o păcăleală a electoratului care a ieșit la vot pentru ca să se schimbe ceva. Sper că depunerea Moțiunii de cenzură nu e și ea o păcăleală.