Iohannis aruncă problemele provocate de Covid-19 în cârca PSD

Iohannis aruncă problemele provocate de Covid-19 în cârca PSD

Președintele României a dat vina pe social-democrați, într-o conferință de presă în care a vorbit despre creșterea numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.

„Astăzi stăm așa: 1.356 de persoane detectate cu coronavirus, persoane noi detectate, 35 de decese, de ieri până astăzi, peste 400 de persoane la terapie intensivă. Este, dragi români, un nou record negativ, extrem, extrem de îngrijorător”, a estimat Iohannis, într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni.

Textul declarației integral:

„Și pe bună dreptate se pune întrebarea și ne punem întrebarea cum am putut să ajungem aici, cum am putut să ajungem aici. Și asta o să vă explic în următoarele minute, după care o să vă spun ce avem de gând ca să controlăm situația.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se știe că în starea de urgență, când în vestul Europei, din păcate, am avut sute de mii de cazuri, zeci de mii de morți, în România am avut epidemie, am avut decese, dar un număr foarte limitat.

Autoritățile își făcuseră treaba, lucrurile au mers rezonabil de bine, spitalele, medicii, autoritățile s-au mobilizat.

În ansamblu putem să spunem că la început lucrurile au mers foarte bine. Până acum câteva săptămâni pandemia a fost gestionată bine de guvern, de autorități”, a declarat șeful statului.

Dar , a continuat el, „această situație, sigur, nu a convenit PSD-ului. Guvernul și-a făcut treaba, președintele și-a făcut treaba, autoritățile și-au făcut treaba. Și atunci PSD-ul a căutat soluții pentru PSD, nu pentru români.

Din păcate, trebuie să recunoaștem, PSD controlează încă majorități în Parlamentul României, PSD împreună cu alții cu care pactizează, de exemplu cu UDMR.

Să nu uităm recenta fază, când PSD a încercat să treacă pe șest o inițiativă a UDMR-ului să dea automie așa-zisei secuimi și altele. Și atunci PSD-ul acționat acolo unde are încă putere în Parlament. Au făcut harcea-parcea puţina legislaţie pe care am avut-o pentru a gestiona această pandemie”.

„ Cu un cinism pe care l-am criticat şi ieri într-o declaraţie, un cinism inimaginabil, au tras de timp după ce au distrus o parte din legislaţie, au tras de timp ca să nu apară noua legislaţie. Ei, sigur, după ce i-am criticat aseară, PSD a fost foarte nervos şi m-a acuzat că eu caut vinovaţi. Nu. Stimaţi PSD-işti nu caut vinovaţi, îi cunosc şi îi arăt cu degetul şi o să îi arăt şi astăzi cu degetul, pe voi.

Câteva date. În data de 25 iunie Curtea Constituţională stabileşte ca anumite articole sunt neconstituţionale. În aceeaşi zi am avut 460 de cazuri noi, 10 decese.

În 2 iulie Curtea Constituţională motivează această decizie. Tot în aceeaşi zi, în 2 iulie am avut 450 de cazuri, 20 de decese. Guvernul nu a putut în această perioadă să vină cu o nouă iniţiativă fiindcă ştim cu toţii, trebuie aşteptată motivarea Curţii Constituţionale pentru ca şi decizia, şi argumentaţia să fie preluate în noua formă legislativă.

După care guvernul se mişcă foarte rapid şi în patru zile, în 6 iulie depune iniţiativa noii legi, care stabileşte măsuri sanitare, în esenţă izolarea şi carantinarea, depun această iniţiativă în parlament. În ziua respectivă, în 6 iulie am avut 250 de noi pacienţi, 18 decese.

Deci, încă suntem într-o zonă de control. După care, ce vedem? PSD începe să tragă de timp şi această lege, care putea să fie trecută urgent prin parlament, să dea guvernului instrumentul necesar cu care să lucreze, se dezbate timp de două săptămâni, două săptămâni în care pacienţii bolnavi pleacă acasă, în care nu este nimeni amendat, nu mai este nimeni carantinat. Rezultatul putem să îl citim aici, în tabel, este simplu

Legea ajunge la mine abia în 18 iulie, o promulg imediat şi o public. 889 de cazuri în 18 iulie! Un zidar nu poate să construiască o casă fără mortar, cum un tâmplar nu poate să lucreze fără cuie, așa un guvern nu poate să lucreze fără legi!