Ziarul „Ziua”, cel fondat în anul 1994 de Sorin Roșca Stănescu, se revendica din „Ziua”, ziar fondat în anul 1930, dar, în realitate, ziarul a apărut premergător primului război mondial, sub direcția lui Ioan Slavici, eminent pedagog, scriitor și jurnalist, membru corespondent al Academiei Române, de două ori arestat ca presupus agent austro-ungar și condamnat la cinci ani de închisoare, dar eliberat la intervențiile lui Nicolae Iorga și Nechifor Crainic.

Contrainformațiile statului român au stabilit că oficinele de spionaj austro-ungare ale lui Maximilian Ronge și cele germane ale lui Walter Nicolai, conduse de Iwersen, Hennenvogel și Gunther, lăsând impresia că fac propagandă în favoarea Puterilor Centrale prin ziarele „Ziua”, „Seara” și „Minerva”, culegeau informații cu caracter politic, economic și militar.

Referitor la acest aspect, ziarul „Capitala” din 26 martie 1936 relata că: „Ziua” camufla Serviciul de spionaj politic. Propaganda care o făcea era obiect secundar.

Fiecare reporter era, fără să știe, un agent. Aici, în această oficină se centralizau zilnic, de la guvern, de la takiști, de la filipescani, de la socialiști, toate informațiile politice. Acest material brut era vărsat mai departe și astfel se redacta zilnic diagrama atitudinilor politice față de conflictul mondial.

Pentru satisfacerea unei note personale, ministrul devenea indiscret.

Pentru vanitatea unui elogiu de ziar, parlamentarul dintr-o comisie importantă devenea vorbăreț.

Agentul de la „Ziua” înregistra și asta era suficient. Cine trebuia să știe, știa.”

A fost arestat și întemnițat la Fortul Domnești, în luna august 1916, după intrarea în război, fiind pus în libertate la 28 septembrie 1916, deoarece faptele reținute nu se încadrau în prevederile legii spionajului.

În perioada ocupației germane a rămas în București, fiind director la „Gazeta Bucureștilor”, poziție din care a criticat panslavismul, dar și aliații francezi și britanici. A scris despre regele Ferdinand că avea drept sfătuitori doar Minciuna, Clevetirea și Prostia.

Apoi, în martie 1919, a scris că vrednici de cea mai aspră osândă sunt oamenii politici care au încălcat tradiția secolelor de alianță cu Curtea de la Viena.

Peste un an, în 1918, evidenția că încă din secolul al XVIII-lea, Austria și Prusia au ținut în frâu expansiunea rusească, altminteri toți românii ar fi avut soarta celor din Basarabia.

In luna ianuarie 1919, Ioan Slavici a fost din nou arestat, judecat și condamnat la cinci ani de închisoare, fiind pus în libertate la 19 decembrie 1919, în urma intervențiilor amintite ale lui Nicolae Iorga și Nechifor Crainic.

Iată ce a spus Slavici în apărarea sa din ultimul cuvânt: „ Domnul comisar regal nu e un om bătrân ca mine, ci e tânăr, levent, plin de vigoare. Nu e cu toate acestea în stare să ducă în spinare toate cărțile pe care le-am publicat în românește, istorie, știință, literatură, drame.”

Dacă nu avea loc revoluția bolșevică, primul război mondial s-ar fi încheiat printr-o pace separată a Rusiei țariste cu Puterile Centrale, urmare a eșecului Armatei Române, nu al Armatei Ruse, iar linia frontului rusesc din Moldova devenea noua frontieră a Imperiului Rus, urmând ca România să fie împărțită între Germania, Austro-Ungaria și Bulgaria.

Asupra acestui plan, cunoscut ca „Planul Sturmer”, au referit mai multe surse, printre care și germanofilul Petre Carp („Am avut mare noroc că a izbutit revoluția rusească, altfel eram pierduți. Dacă mai dura țarismul și Sturmer în capul guvernului, România era pierdută”), francezii Stienon Charles în „Le Mystere roumanine et la defection russe”, Paris 1918, pag. 221-222.

Să fi știut și Slavici despre planul și negocierile secrete ale guvernului țarist, prin ministrul de externe Sturmer?!

Pe frontul secret nimeni nu a crezut niciun moment în neutralitatea Regatului României. Dimpotrivă, pe acest front s-a luptat acerb pentru pregătirea inevitabilei confruntări militare. Fiecare parte cu miza ei. Miza românilor a fost aceea de a alege între avea sau a nu mai avea o țară a lor. Rusia imperială, prin tainice înțelegeri cu Germania, Austria, Ungaria și Bulgaria, planificase înfrângerea României și încheierea unei păci separate, în urma căreia își adjudeca Moldova, iar quadrupla alianță a Puterilor Centrale își adjudecau celelalte mari ținuturi românești.

Revoluția din Rusia a dat peste cap „Planul Sturmer”, al ministrului de externe (prim ministru interimar) al guvernului țarist.