Greu de oprit când are de spus ceva care îi stă pe inimă, Teo de la „După bloguri”, emisiunea de la Realitatea TV, ne-a vorbit despre televiziunea de pe net, umorul care prinde, taxa pe prostie şi „fantoma” statului la români.

Pentru Teo (Claudiu Teohari), netul este „ca geamul de la bucătărie prin care te uiţi să vezi ce mai face lumea pe strada ta”. Este mediul în care totul e permis, pentru că are o componentă puternică de libertate şi una pronunţată de lipsă a consecinţelor.

„Lipsesc îngrădirile acelea pe care le au oamenii când trăiesc unii lângă alţii. Aşa se explică şi violenţa extremă de pe on-line, în special a celor care comentează”. Nu se consideră împlinit doar pentru că a apărut într-o emisiune la TV şi este ferm convins că, pentru a avea succes cu umorul, „în ţara asta trebuie să faci o chestie la care să reacţioneze prostimea, dar pe care să o înţeleagă oamenii deştepţi. Sau, altfel zis, să spui glume pentru copii, pe care să le priceapă părinţii”.

Are 27 de ani, este bucureştean getbeget şi e absolvent de ASE, nu de Actorie, aşa cum probabil v-aţi fi aşteptat. „Am făcut Management. Nu a fost greu, pentru că să faci ASE-ul înseamnă să nu faci nimic. Cu stand-up-ul m-am întâlnit întâmplător, acum cinci ani. Băieţii erau pe atunci la început, opt în trupă. M-am nimerit la un spectacol de-al lor, care includea şi un moment rezervat celor din public. Mi-am dat seama că pot şi eu să fac ce făceau ei, aşa că m-am urcat pe scenă. După o lună, am devenit de-al lor”, povesteşte Teo.

Fără improvizaţie

Iar dacă aveaţi impresia că ceea ce spune pe scenă e improvizaţie pură, vă înşelaţi. „Pentru mine, e un mare compliment când cineva îmi spune că am improvizat foarte bine. În stand-up trebuie să ştii foarte bine ce şi când spui. Radu Gheorghe, unul dintre iniţiatorii stand-up-ului în România, bate tare apa în piuă că acesta e improvizaţie sută la sută. Dar stand-up-ul nu asta înseamnă. Dau un exemplu: am văzut o filmare din 1985 cu Ron White, în care el spune o glumă care apare în Blue Collar Comedy Tour din 2001. Omul a folosit timp de 16 ani gluma aia.”

Stand-up comedy, pe internet

Cum televiziunea nu mai e ultima redută de cucerit, Teo şi băieţii din Deko (apropo, trupa nu mai funcţionează la cafeneaua de la Teatrul Naţional) intenţio nează să se mute masiv pe net, cu spectacolele de stand-up şi nu numai. Teo nu se uită la TV şi nici nu se vede făcând televiziune în continuare, mai ales că a apărut o alternativă puternică, internetul, o „ogradă” care îi aşteaptă cu porţile deschise pe toţi cei care au ceva de spus, dar şi pe cei care vociferează fără conţinut.

„Vom porni un show de scheciuri pe net. Situaţia în România s-a schimbat, în sensul că internetul a înmugurit ca alternativă viabilă la TV. Televiziunile on-line au început să producă un conţinut original pentru internet.”

„Stelele Elodiei”

Pentru Teo, televiziunea nu mai e o chestiune aspiraţională, nu mai e finalul drumului. Oricine vrea să ajungă la TV o poate face, televiziunea este acum a omului simplu. „Înainte, dacă ajungeai pe micul ecran erai cineva. Între timp, a avut loc otevizarea televizorului. Orice persoană care trece prin studioul lui Dan Diaconescu poate deveni, peste noapte, vedetă. Cred că Diaconescu ar putea să scoată şi o compilaţie, «Stelele Elodiei», în care să cânte manele oamenii care i-au trecut prin studio şi care ştiu cu toţii ce s-a întâmplat cu Elodia”.

În viziunea lui, Dan Diaconescu şi vrăjitoarele sunt impozitul pe prostie al românilor. „Statului îi este imposibil să îţi ia bani dacă eşti prost. Nu are voie să discrimineze. Aşa că nişa trebuia umplută de iniţiativa privată.”

Între două sorbituri din cafea, comediantul identifică fenomenul de „meta televiziune”, care a pus stăpânire pe spaţiul audio-vizual şi pe cel al presei scrise. Scandalurile care au loc într-o emisiune dau pe-afară precum laptele fiert dintr-un ceaun nesupravegheat şi cresc la ştiri, în alte emisiuni ale altor posturi, la radio sau în ziare. Astfel, scandalul dintre Oana Zăvoranu şi Monica Columbeanu a sărit din grila Kanal D, a trecut pe la Antenă şi pe la OTV şi a ţinut primele pagini ale presei bulevardiere.

Privind la ultimele evenimente notabile de pe scena politică, europarlamentarele, Teo le-ar oferi românilor un premiu de sinceritate. „Au avut o criză de sinceritate şi au trimis oameni care chiar reprezintă ţara. E momentul să privim politica aşa cum privim showbizul si să înceapă să ne facă plăcere. În ăştia 20 de ani ne-am convins că electoratul nu are nimic de spus, şi atunci de ce să nu ne distrăm? Eu, sincer, vreau să o mai văd pe Elena Băsescu dând interviuri, e amuzantă. Am stat o noapte întreagă şi m-am distrat pe YouTube cu Elena Băsescu.”

„Eu sunt statul!”

Din vorbă în vorbă, am ajuns şi la conceptul de „stat”, mai exact la „fantoma” statului, care pare să aibă o mulţime de drepturi asupra cetăţenilor pe care îi „bântuie”, dar nu şi obligaţii.

„Mă scoate din minţi că pentru români statul e un personaj, o fiinţă care trăieşte undeva, care are grijă de tine, dar care te şi pedepseşte când nu eşti cuminte, şi care are banii lui. Nu există banii statului! Banii statului sunt banii noştri. Statul este o reprezentare a diviziunii muncii. Statul e cel mai puternic cuvânt gol din lume.”

Pentru o mai bună exemplificare a motivelor care îi întreţin furia împotriva acestei entităţi omniprezente în discursurile populiste ori în sudălmile unora dintre funcţionarii bugetari, Teo ne-a relatat, cu indignarea în gât, o întâmplare.

„Am fost la RAR. Depui actele şi stai acolo, într-o încăpere, aşteptând să te strige şi pe tine cineva de la un ghişeu. Sunt vreo 50-60 de oameni care aşteaptă şi nişte boxe. Eram chiar în faţa geamului când, la un moment dat, doamna de la ghişeu a început să strige repetat: «Anghel Gabriel!». Se uita în ochii mei şi striga. Îţi jur că îmi venea să-mi cer scuze că nu mă cheamă Anghel Gabriel. «Mai repede, că nu mă plăteşte statul să stau peste program!». Dar cine-i statul? Eu sunt, eu te plătesc! Din banii mei eşti plătită şi vreau să munceşti chiar acum pentru mine.”

Desigur, ultima parte a monologului s-a petrecut doar în mintea păţitului, doamna cu pricina nu a aflat de indignarea clientului său, iar Teo a avut încă un motiv să mediteze la acest concept atât de prezent în viaţa oamenilor cetăţii: statul. Ca pe blog... Un exerciţiu până la urmă solitar, dar la care pot subscrie sau la care se pot raporta, prin negare, violentă sau nu, alte entităţi.

Carte de vizită Claudiu Teohari (Teo)

• Varsta: 27 de ani
• Studii: Colegiul Bilingv George Coşbuc, absolvent de ASE (Academia de Studii Economice)
• timp de un an a fost junior copywriter al agenţiei Leo Burnett
• din februarie 2004 face parte din trupa de stand-up comedy Deko
• din aprilie 2009 prezintă la Realitatea TV emisiunea „După bloguri”

INTERVIU

„Iliescu nu dă interviuri, ci face patinaj artistic”

EVZ TV: Care au fost reacţiile în ceea ce priveşte emisiunea? Teo (Claudiu Teohari): De la prima la a doua emisiune s-au schimbat foarte multe lucruri tocmai pentru că au existat reacţii negative legate de ritmul ei. Tăieturile foarte scurte şi ritmul foarte alert n-au prea fost pe placul oamenilor.

Tu de ce ţi-ai făcut blog? Făceam stand-up de doi ani şi a venit un moment în care am simţit că există destui oameni interesaţi de ceea ce facem pe scenă, aşa încât să interacţionez cu ei şi, altfel, să afle, de exemplu, pe unde mai facem show-uri. Blogul îl am din ianuarie 2007. Deci nu i-am dat drumul pentru că a apărut emisiunea.

Simţi nevoia să îţi scrii zilnic gândurile pe blog? O dată la câteva zile. Nu simt o nevoie acută să scriu mereu ceva acolo. Pentru foarte mulţi, blogul e o supapă, dar eu am această supapă pe scenă. După ce văd o chestie idioată pe stradă sau prin politică, reacţionez în spectacolele de standup comedy.

Ai avut surprize legate de persoanele invitate în emisiune? Mă refer aici la diferenţa dintre cum e omul în realitate si cum e pe blog. Ai sesizat vreo contradicţie? S-a întâmplat să am surprize de vreo câteva ori. Pe blog, persoana era combativă, acidă, iar în realitate, foarte calmă, aşezată, deloc agresivă. Dar nu văd nimic rău în asta. Roman Tolici, de exemplu, este unul dintre cei mai buni pictori din generaţia tânără, iar unele picturi de-ale lui sunt foarte violente şi pornografice. Dacă îi vezi aceste picturi nu te aştepţi ca el să fie un tip blajin. E o contradicţie.

Vezi blogul ca pe o expresie artistică? Blogul poate fi considerat un jurnal on-line sau chiar exprimare artistică. Sunt oameni care scriu foarte bine, care au un stil aparte. Nu scriu poezie sau nuvele, dar au un stil deosebit. Blogul devine astfel mai mult decât un jurnal.

Cea mai aiuritoare întâlnire cu cine s-a consumat? O chestie şocantă pentru mine a fost interviul cu Ion Iliescu. Nu intenţionam să-l prind cu nimic, dar omul era tot numai o manevră de evaziune! Iliescu nu dă interviuri, ci face patinaj artistic. Era tot un triplu tuluc şi axel. Dacă puneam o întrebare despre Revoluţie, în două minute îmi vorbea despre încălzirea globală. Derapa controlat şi totul se petrecea în faţa mea. La fiecare şase-şapte cuvinte, vedeam că pierde legătura cu subiectul.

DUMINICĂ, 0.30, Realitatea TV