Vineri, poliția slovacă a efectuat percheziții la casa bărbatului suspectat de împușcarea în mod repetat a premierului slovac Robert Fico. Acesta din urmă a fost operat astăzi pentru a doua oară, iar starea lui de sănătate rămâne în continuare critică.
Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea Markiza, anchetatorii au fost vineri la locuința suspectului din orașul Levice, pe care o împarte împreună cu soția sa.
Casa suspectului din atacul asupra lui Robert Fico, percheziționată
„Poliţia a rămas în apartament timp de mai multe ore (...). Ei au luat computerul şi documente din apartament”, potrivit informațiilor.
Totodată, poliția mai poate efectua noi percheziții și în zilele viitoare.
Poliția a evitat să ofere orice comentariu referitor la investigația în curs sau să dezvăluie identitatea suspectului. Dar presa locală l-a identificat ca fiind Juraj Cintula, un pensionar în vârstă de 71 de ani.
Joi, bătrânul a fost acuzat de tentativă de omor în urma atacului asupra lui Robert Fico, pe care l-a descris drept „motivat politic”.
Premierul slovac a fost operat în cursul zilei de joi pentru a doua oară, după ce a intrat într-o operație de trei ore, miercuri, imediat după ce a fost împușcat.
Urmează „zile dificile” pentru premierul slovac
„El poate vorbi, dar doar câteva fraze”, a declarat presei Peter Pellegrini, după o întâlnire de „câteva minute” cu Robert Fico.
„El este foarte, foarte obosit. Situaţia este în continuare foarte critică” şi îl aşteaptă „zile dificile”.
Acesta a anunțat că un consiliu medical va avea loc luni pentru a discuta despre tratamentul viitor.
„Va decide dacă continuă să fie îngrijit la Banska Bystrica sau dacă se poate lua în calcul să fie transportat în apropiere de locul său de reşedinţă”, la Bratislava.
Potrivit acestuia, Robert Fico e conștient că a fost ținta unui atac, menționând că premierul chiar își amintește momentul în care a fost împușcat, potrivit News.ro.