Acesta e un telefon. Așa crezi? Îl scoţi din cutia specifică. Are suprafaţa lucioasă, ca de granit. Îl întorci pe toate părțile. Vrei să desfaci ţipla, capacul, să găseşti butoanele și ecranul. Nimic. Altfel, arată ca un aparat de comunicaţie. Deși un pic mai greu. Telefon? Netelefon! Cum adică Netelefon? Povestea „primului Netelefon din România” e legată de umanitate, nu de tehnologie.

În cutie sunt trei tipărituri. Un comunicat de presă. Alta, cu descrierea produsului. Și un fel de carte de vizită cu adresa www. mariafrancesca.art, prin care suntem anunțați că au fost date la o parte toate barierele „necomuncaţiilor”.

„Zero lei la abonament”

Avantajele sunt descrise de autoare. „Nu consumă curent”. Este „total nesmartphone”. Și „îl puteţi păstra liniştit pe noptieră, fără să vă deranjeze niciodată şeful”. Alte motive să-l achiziţionezi. „Zero lei la abonament”. Bine aşa! „Zero Gb spaţiu, zero Gb cameră”. Şi „niciun update la sistemul de operare”. Tehnologia, îmi închipui, plânge, sărăcuţa! Toată tehnologia din lume.

Încă un aspect, de-a dreptul esențial, în vremurile actuale. „Te ajută să interacţionezi mai mult cu prietenii, cu familia”. Ca atare, „scapi de conturile de social media”. Vorbeam de ambalaj, la început. Ce nu găseşti totuși în interior. „Căşti, încărcător de reţea, manual de utilizare, material din microfibră pentru şters display-ul”. La finalul comunicatului de presă, un număr de telefon. Așadar tehnologia are şi ea partea ei de contribuţie, în a reuşi s-o găsesc pe Francesca.

FOTO:  Suportul pentru sticle creează un efect gravitațional interesant

Fata de 14 ani și tatăl ei. O echipă

Sun. Răspunde un bărbat. Se recomandă Adrian. „Francesca e fiica mea”. Ea e autoarea Netelefonului. Câţi ani are? „Are 14 ani”. Stabilim o întâlnire, toţi trei. Cu fiica şi cu tatăl. Ajung, cum îmi spusese, până la Republica. Staţia de Metrou. De acolo, cu maşina lui, spre „zona crepusculară”, în spatele fostei uzine, acum în transformare de viitor mall. Din prima discuție înțelesesem că vom ajunge la atelier. În fostul său garaj. Locuiți în partea asta a orașului? „Da”. O cunosc şi pe Francesca. Maria Francesca Barac. O fată pe cât de frumoasă, pe atât de sfioasă.

FOTO:  În atelierul de tăiat piatra

Atelierul are un fel de poezie a pietrei în el. În fiece colţisor, urme ale ideilor. Siluete de toate formele se odihnesc în jurul meu. E secţiunea de șlefuit. Plus culorile și pensulele. Alături, altă baracă, unde se taie piatra. Cu ajutorul câtorva maşinării. În prima gheretă lucrează Maria. În cealaltă, Andrei. Operaţiuni susţinute şi de un alt membru al familiei. „Bunicul Licu”, e prezentat. Nu e aici, momentan. În orice caz, de la forma brută până la conturul final trece o săptămână. Tăiere, spălare, uscare, vopsire.

Mai întâi a fost desenul

Maria învață la Şcoala la 195. Merge şi la Şcoala de Arte, numărul 5, pentru cursurile de desen. Îi place să deseneze din clasa a patra. Într-a şaptea își creionase drumul. Vrea să urmeze Arhitectura. Nici designul nu-i exclus. Tatăl, economist, dar mai degrabă cu alură de artist, cu barbă, cu chipul ars de soare, recunoaște că în copilăria lui a cochetat cu desenul. Așa că își înțelege fiica.

A mers cu fiica lui la un pictor, discutând despre artă, în general. „Îmi ajut copilul să evolueze”, vine explicația. Au apărut cu ocazia aceea o serie de opţiuni, de la grafica pe calculator până la arta funcţională. Ce e arta funcţională? Adică ce fac ei acum, produse handmade.

FOTO:  Francesca și Adrian Barac, o echipă sudată între fiică și tată

Deja un an, în atelier

În urmă cu un an au demarat proiectul. Tatăl și fiica. Atelierul. Andrei îl dotează cu cele necesare. Maşina de tăiat piatra. Maşina de gaurit. Pare genul care se descurcă bine cu tehnica. „Toată viața am căutat orizonturi noi”, chiar și în meseria lui de bază. Îl simt ca un vulcan, în continuă căutare. Fiica are cu cine să semene, e clar.

De ce tocmai piatra? Au un vecin care se ocupă cu aşa ceva. Cu granitul, în speță. „El ne-a inspirat”. Apoi familia Barac avea o colecţie de altfel de pietre, culese de-a lungul anilor de pe ţărmul Mării Negre. De la vecin au luat spărturi de granit. Dar Andrei a mai şi cumpărat materia primă. S-au dotat şi cu echipamentele de protecţie necesare, ochelari şi mănuşi, în principal.

Vara trecută, povesteşte Maria, stătea de dimineaţă până seara alături de tatăl ei, până au aranjat totul. Pe urmă s-au apucat de şlefuit. Mai întâi, idei. Fac așa, un fel de ședințe, în care se consultă. Cele mai interesante propuneri intră în lucru.

Ansamblul plutitor

Au făcut un suport pentru o sticlă cu vin. E o bucată de lespede, de vreo 20 de centimetri lungime, groasă de două degete, la un capăt tăiată oblic. Acest dreptunghi are în capătul opus tăieturii speciale o gaură, cât să intre gura sticlei. Deci aşezi granitul pe o suprafaţă dreaptă, introduci sticla în orificiu şi ansamblul îți dă impresia că pluteşte. Fără alt punct de sprijin. În fapt, mi se explică, totul se bazează pe echilibrul gravitaţional.

Au mai realizat platouri încărcate cu plante uscate, lipite cu un adeziv special. Suporturi pentru cărţi, altele pentru fotografii. Nu vă gândiţi la producţia de serie. „Suntem în faza de experimentare”.

 Economistul explică discipolului său și ce înseamnă să gândeşti un anume produs, în așa fel încât să aibă succes în fața oamenilor. Și imaginația se modelează. Cel mai important, explică Andrei, e că Maria a căpătat încredere în ea însăși.

Așteaptă reacția oamenilor

La începutul acestui an apare ideea cu Netelefonul. Remarcabil gând al unui adolescent, că doar trăim în mijlocul wi-fi-ului, cablurilor și altor sofisticării care ne ţin blocaţi în mijlocul abstracțiilor. „E şi un fel de manifest”, se referă Andrei la îndemnul de-a ne întoarce la noi înșine. Dar, mai mult decât atât – el concepând textul de promovare – e și o demonstrație de marketing pentru fiica sa. Maria îşi susţine tatăl în ce spune. Deşi are lângă ea și un telefon adevărat, crede că aparatura trebuie lăsată de-a parte, uneori, ca să reuşeşti să fii aproape de ai tăi. Familie, prieteni.

Luna trecută a fost inaugurată pagina de Internet, construită de capul familiei. Au decis să iasă în lume. Uite că presa le-a bătut la uşă. „Sunteţi primul”, spun gazdele. A venit şi invitaţia de a participa la un târg de handmade, în preajma Paștilor. „Vom vedea, pe viu, atunci ce spun oamenii despre ce facem noi”, conchide băr batul. Nu au ce să spună altceva, în afară de a felicita un tată care îşi susţine copilul. Și pe copil, pentru talentul și ambiția sa.