Învaţă pe bani europeni cum să ai succes cu o pensiune!

Învaţă pe bani europeni cum să ai succes cu o pensiune!

Tinerii întreprinzători care doresc să-şi facă o pensiune turistică sau să-şi dezvolte capacităţile deja dobândite în acest domeniu o pot face, începând cu acest an, gratuit, într-un proiect finanţat din fonduri europene.

Practic, 14 consultanţi vor şcoli, în şapte birouri regionale, peste 500 de întreprinzători şi manageri de pensiuni, în perioada aprilie 2011 – ianuarie 2013.

Programul va conţine patru module de curs: IT&C, Management Financiar, Management Turistic şi Marketing şi Promovare.

Programul se numeşte "Întreprinzători în turism – pensiuni în România" şi a fost lansat, ieri, de Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri (FNTM), în parteneriat cu Asociación Agraria de Jóvenes Agricultores de Almeria (ASAJA) şi Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC).

Programul este cofinanţat din fondurile europene pentru dezvoltarea resurselor umane şi are ca obiectiv stimularea spiritului de întreprinzător şi a cunoştintelor manageriale ale actualilor şi viitorilor întreprinzători din sectorul turistic din România.

Aceste obiective vor fi atinse prin activităţi şi instrumente de cercetare a pieţei, instruire, consiliere, schimb de bune practici, strategie şi promovare, potrivit lui Valentin Miron, manager de proiect şi vicepreşedinte FNT.

Conferinţe, schimburi de experienţă şi interacţiune online În perioada mai-iunie 2011 vor avea loc o serie de conferinţe regionale, în cadrul cărora cei înscrişi în program vor fi instruiţi în direcţia egalităţii de şanse, a nediscriminării şi a incluziunii sociale.

Mai mult, pe parcursul unui an întreg, în intervalul februarie 2011-ianuarie 2012, participanţii vor avea acces la studii de piaţă care vor urmări să identifice nevoile de formare şi consultanţă în sectorul turistic, dar şi la cercetări cantitative şi calitative la nivel de consumatori români şi străini şi generarea de direcţii strategice în sectorul turismului de pensiune, au mai spus reprezentanţii FNT. Interacţiunea dintre participanţii la program şi informaţiile educative pe acest segment va fi posibilă prin lansarea unei platforme e-Learning.

De asemenea, dintre participanţii la program, 100 de întreprinzători dintre cei înscrişi în programul e-Learning vor fi selectaţi şi vor participa la un schimb de experienţă în cadrul căruia vor vizita afaceri turistice din Spania, în perioada august 2012 – octombrie 2012.

Diseminarea rezultatelor proiectului şi acordarea diplomelor beneficiarilor vor avea loc în cadrul a şapte conferinţe finale ce se vor desfăşura în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013.

Turismul rural are nevoie de specialişti "Managerii din zona de turism rural şi de pensiune trebuie specializaţi, pentru că acest segment are un potenţial imens în România, motiv pentru care programul despre care vorbim sigur va avea succes", ne-a spus Traian Bădulescu, consultant pe turism.

Acesta adaugă că proiectul celor de la FNT va contribui la unitarizarea acestei zone de activitate, prin lansarea unui catalog al pensiunilor, dar şi printr-o platformă online care îşi propune să centralizeze informaţiile despre fiecare unitate de cazare înscrisă, facilitând astfel accesul turistului la oferte.

Mai mult, este indicat ca pensiunile să se grupeze în entităţi care să le reprezinte şi să acţioneze în numele lor, după modelul practicat în Franţa sau Spania, spre exemplu.

"Există entuziasm din parte managerilor de pensiuni, mai ales din partea celor tineri, care conştientiezează faptul că nu au încă nişte abilităţi manageriale foarte dezvoltate şi doresc să înveţe", a mai spus Bădulescu.

Ne puteți urmări și pe Google News