Israelul derulează, în această perioadă, primul studiu cu privire la eficiența celei de-a patra doze de vaccin împotriva COVID.
Autoritățile din Israel vor să știe care sunt efectele celei de-a patra doze de vaccin împotriva COVID asupra organismului. Imunizarea cu cea de-a patra doză este luată în serios în această țară, iar cetățenii așteaptă o decizie din partea politicienilor și a decidenților medicali. Surse politice estimau că această doză urmează să fie administrată cetățenilor de peste 60 de ani, considerați vulnerabili în fața bolii.
Lumea medicală nu are răspunsuri clare, deocamdată cu privire la administrarea dozei a patra. În această situație, un spital din Israel a demarat, luni 27 decembrie, primul studiu care să verifice siguranța și eficiența dozei patru. Această cercetare ar putea fi folosită ca model de alte țări din lume.
Studiul a fost demarat la Sheba Medical Center, din apropiere de Tel Aviv. Conform unui anunț oficial, un număr de 150 de angajați ai spitalului au primit cea de-a patra doză de vaccin. Aceștia au fost selectați dintre cei care au făcut doza 3 cu cel puțin patru luni înainte, după cum relatează Aleph News.
Autoritățile israeliene oscilează în adoptarea unei decizii
Acest studiu vine în contextul în care în toată lumea au loc dezbateri pe tema necesității imunizării cu doze suplimentare de vaccin împotriva COVID. Noile discuții au loc ca urmare a creșterii mult prea rapidă a numărului de îmbolnăviri cu tulpina Omicron. Cu toate că noua tulpină s-a dovedit mai blândă decât Delta, numărul persoanelor care se îmbolnăvesc este mult mai mare decât cel generat de tulpina anterioară.
Experții au sfătuit guvernul condus de Naftali Bennet săptămâna trecută să administreze doza 4 la o parte din personalul medical, acei angajați care au un sistem imunitar scăzut, și populației de peste 60 de ani.
Decizia finală cu privire la administrarea dozei a patra va fi luată de ministrul Sănătății din Israel. Este o decizie dificilă deoarece nu există informații despre eficiența acesteia. Surse din cabinetul israelian, citate de presa locală, susțin că oficialii așteaptă date și din alte țări legate de Omicron, înainte să ia o decizie.
Rămâne de văzut dacă autoritățile israeliene vor aștepta concluziile studiului ce va fi realizat la Sheba Medical Center.