Întreaga comunitate se cutremură. Fetiță incendiată pentru a fi ascunse nenorocirile făcute
- Sabina Popescu
- 8 august 2021, 07:46
Clipe de groază pentru doi părinți a căror fetiță a fost violată de un grup de bărbați, omorâtă și ulterior incinerată în mod forțat. Mama minorei a fost blocată în propria locuință pentru a nu interveni, iar tatăl a aflat despre tragedie mult prea târziu.
Comunitatea din Delhi este șocată, în urma scenelor ce au avut loc în zona Nangal. Oamenii își exprimă revolta cu privire la un caz de incinerare, pus la cale pentru a acoperi mai multe infracțiuni ale unui grup de bărbați. O fetiță în vârstă de nouă ani a fost victima unui viol în grup și a unei crime, acoperite ulterior printr-un demers de incinerare forțată.
Amenințări și mită, pentru ascunderea unui viol și a unei crime
Mama fetiței a povestit pentru BBC clipele de groază prin care a trecut, după ce a trimis copila să ia apă de la crematoriul aflat la doar câțiva metri de locuință. „Când am văzut că nu s-a întors după mai bine de o oră, m-am dus să o caut. La crematoriu, am găsit-o întinsă pe pământ. Buzele ei erau vinete, avea sânge sub nas, vânătăi pe mâini, iar hainele erau ude", a relatat mama victimei.
Părintele a vrut să solicite ajutorul autorităților, însă bărbații aflați la fața locului, care au fost și acuzați de infracțiunile în cauză - este vorba despre un preot hindus și alte trei persoane - au îndemnat-o pe femeie să nu alerteze poliția, deoarece oamenii legii „vor insista să se facă o autopsie și îi vor fura organele, apoi le vor vinde".
Pentru că nu a vrut să renunțe, femeia a fost închisă în propria locuință și chiar mituită pentru a ține secretă situația de față. Când s-a împotrivit incinerării, femeia a început să fie amenințată.
Corpul fetiței violate, incinerat pentru a se șterge urmele violului
Ulterior, grupul de infractori au decis să dea foc trupului fetiței. Oamenii legii au fost alertați, în cele din urmă, și au încercat să salveze corpul incinerat, însă din el nu au mai rămas decât picioarele. Din acest motiv, violul nu a putut fi demonstrat.
Tatăl minorei a ajuns la locul evenimentelor mult prea târziu, împreună cu alte 150 de persoane. Trupul fetiței era deja, în cea mai mare parte, ars, la sosirea părintelui.
Agenții de poliție au arestat grupul de infractori. Bărbații sunt acuzați de viol în grup, crimă și incinerare forțată.
Comunitatea e revoltată. Oamenii ies în stradă
Miercuri, 4 august, sute de persoane din Delhi au ieșit să protesteze în stradă, în urma incinerării forțate a copilei violate în grup și ucise. În afara crematoriului din Nangal, oamenii cer pedeapsa cu moartea a celor acuzați.
De asemenea, protestatarii solicită și suspendarea din funcție a mai multor oficiali din Departamentul de Poliție local, pe care îi acuză de hărțuirea familiei îndurerate.
Un înalt oficial din Delhi, pe nume Arvind Kejriwal, și liderul partidului de opoziție, Rahul Gandhi, au oferit asigurări familiei că, în cazul de față, se va face dreptate.