Austria a decis să reintroducă restricții după ce, în ultimele săptămâni, numărul cazurilor de covid a crescut mult. Ministrul Sănătății a declarat că ridicarea bruscă a restricțiilor a fost prematură.
Austria este prima țară din Uniunea Europeană care a decis să reintroducă restricții anticoronavirus. Totul după ce numărul cazurilor de covid a înregistrat o creștere majoră, în ultimele două săptămâni.
Ministrul Sănătății, Johannes Rauch a anunțat că masca de protecție de tip FFP2 va deveni din nou obligatorie în spațiile interioare, transmite Mediafax. „Nu îmi place să fac asta“, a fost mesajul lui Johannes Rauch la începutul conferinței de presă în care au fost anunțate noile măsuri.
Ridicarea restricțiilor, prematură
El a spus că masca va redeveni obligatorie începând de miercuri și că pe fondul noilor date, urmează să fie revizuite în scurt timp și regulile cu privire la izolare.
Ministrul Sănătății a recunoscut că ridicarea restricțiilor s-a dovedit a fi prematură. „Nu se aşteaptă o scădere a cifrelor actuale în următoarele săptămâni. Situaţia tensionată va dura, prin urmare, mult mai mult decât se preconiza anterior“, a declarat Johannes Rauch
Austria a ridicat restricţiile în data de 5 martie. Singura prevedere păstrată a fost purtarea măștilor de protecție în mijloacele de transport public şi în magazinele esenţiale.
Situația este sub control în România
Și în România, numărul cazurilor de coronavirus a crescut după ridicarea restricțiilor, dar autoritățile spun că modificările nu sunt semnificative. Acum suntem din nou pe un trend descendent. Potrivit bilanțului făcut public, sâmbătă, 19 martie, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.168 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, cu 581 mai puține decât în ziua anterioară. Au fost înregistrate și 44 de decese.
Ministrul Sănătății a susținut că numărul persoanelor internate la ATI scade, însă este o scădere lentă. Potrivit autorităților, România a scăpat de tulpina Delta.
„Secvențierile au reflectat doar circulația tulpinii Omicron. În ultima săptămână nu am mai avut circulație cu tulpina Delta în România, este un lucru important. Se estimează menținerea unei evoluții descendente, dar rata de pozitivitate este în ușoară creștere, de asemenea rata bazală de reproducere. În regiune (Europa) se înregistrează o creștere a numărului de cazuri confirmate, în special în partea de vest a continentului. Este normală această creștere, era de așteptat, în Germania, Franța, Italia, Marea Britanie, Austria, Grecia, Irlanda, Belgia, după ridicarea restricțiilor și creșterea mobilității”, a spus Alexandru Rafila în conferința de presă.