INTERZIS la carne de porc, în Japonia. Ce specialităţi au fost ŞTERSE de pe mediurile din restaurante
- Agrama Andreev
- 29 mai 2015, 17:20
Autorităţile nipone au decis să interzică în restaurantele japoneze servirea preparatelor din carne de porc crudă, inclusiv specialităţile foarte apreciate precum "sashimi", realizat din ficat de porc. Măsura a fost luată ca urmare a riscului contractării hepatitei E şi infecţiilor parazitare la care se expun consumatorii acestor produse.
Potrivit presei locale, citată de Agerpres, interdicţia va intra în vigoare la jumătatea lunii iunie şi va obliga totodată localurile să adopte metode de sterilizare prin tratamente termice. Cei care vor încălca legea riscă doi ani de închisoare şi o amendă de până la aproape 15.000 de euro.
Ministerul Sănătăţii s-a declarat foarte preocupat de creşterea consumului de ficat de porc, în urma interzicerii în 2012 a preparatelor din ficat de vită după o serie de intoxicaţii grave în Japonia.
Potrivit autorităţilor, consumul de carne de porc crudă s-ar afla în spatele unei creşteri a cazurilor de hepatită E (146 în 2014 faţă de 55 în 2011).
Consumul de carne de porc crudă duce, de asemenea, la o creştere a riscului de infecţii parazitare intestinale precum tenia. Noua lege va impune totodată restaurantelor care servesc fripturi din carne de porc ca acestea să fie "bine făcute".
În cazul popularelor stabilimente "yakiniku" unde clienţii îşi pregătesc singuri friptura pe grătare instalate pe masă, legea îi va obliga pe proprietari sa-i avertizeze în mod vizibil despre riscurile la care se expun dacă nu prăjesc bine carnea de porc.
Surprinse la momentul potrivit. Instantanee pe care n-ai să le mai poți uita | GALERIE FOTO
TOP 10 Destinații SPECTACULOASE pe cale de dispariție | GALERIE FOTO
Au vrut să arate bine, dar s-au SLUŢIT cu mâna lor. Mostre de machiaj ORIBIL | GALERIE FOTO