INTERVIURILE 2+1. Eugen Tomac: "PNL este cel care a înghiţit toate măsurile socialiste luate până acum" | VIDEO

INTERVIURILE 2+1. Eugen Tomac: "PNL este cel care a înghiţit toate măsurile socialiste luate până acum" | VIDEO

Preşedintele Partidul Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a afirmat că un candidat al Dreptei, susţinut de preşedintele Traian Băsescu, are toate şansele să intre în turul II al prezidenţialelor cu Victor Ponta şi să devină următorul şef de stat.

Într-un interviu acordat cotidianului "Evenimentul zilei", preşe dintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat că PNL nu poate să vină în opoziţie şi să pretindă că este de dreapta după ce "a înghiţit" toate măsurile socialiste luate de USL. Evenimentul zilei: Când se va organiza Congresul PMP? Eugen Tomac: Având în vedere că avem în faţă mai puţin de trei luni până la alegeri, probabil Congresul va fi organizat după alegerile pentru Parlamentul European. Care este scorul pe care speraţi să-l obţineţi la alegerile pentru PE? Un scor cu două cifre este realist şi sperăm ca a doua cifră, cea de după 1, să fie cât mai mare. Rămâne să mobilizăm parte din electoratul care-l susţine pe Traian Băsescu şi să aducem alături de noi oameni care nu au mai făcut politică. Organizaţia PMP Dâmboviţa a anunţat că-l susţine pe Cristian Preda. Cristian Preda este europarlamentarul nostru, e un lucru extraordinar, ne permite să avem reprezentanţi în toate secţiile de votare. Sigur va fi pe locurile eligibile, dar acest lucru îl va stabili partidul. Cine va deschide lista? Nu am stabilit acest lucru. Avem o procedură internă, la mijlocul lunii martie vom avea o reuniune la Bucureşti la care vom stabili ordinea pe listă. Vrem să avem o competiţie internă, îndeplinind criteriile stabilite de Fundaţia Mişcarea Populară. Una din condiţii este să nu fi plagiat. Alianţe se mai pot face? Am avut un dialog intens cu Forţa Civică, anul trecut. Mişcarea Populară va merge în acest proiect cu proprii candidaţi, deci nu vom avea o alianţă. De ce nu s-a reuşit să se ajungă la o înţelegere? Dorinţa partidelor de a-şi testa forţa i-a mânat pe unii lideri de dreapta să amâne acest obiectiv al unificării Dreptei. Eu cred foarte mult în acest obiectiv. După alegerile pentru PE va fi un bun prilej pentru a ne aşeza cu toţii la aceeaşi masă pentru a avea o opţiune credibilă pentru prezidenţiale. Mai sunt primari care vor să vină la Fundaţia Mişcarea Populară? Sunt sute de primari care vor să se alăture. Nu doar de la PDL, ci şi de la alte partide sau independenţi. Numărul va fi tot mai mare. Purtăm discuţii aproape în fiecare zi cu primari care vor să se înscrie în fundaţie sau chiar în partid. Nu vă era mai simplu dacă PNL rămânea cu PSD? PNL nu se poate dezice de ceea ce a fost până acum. A mers braţ la braţ cu Ponta, când s-a creat USL. PNL este cel care a înghiţit toate măsurile socialiste luate până acum. Nu poate să vină în opoziţie şi să spună că este de dreapta. Un exemplu: anul trecut, în Parlament, s-a dezbătut legea privind muzeul victimelor dictaturii comuniste. PNL a votat cot la cot cu PSD şi PC, deşi Gheorghe I. Brătianu, fost lider liberal, a murit în închisoare, la Sighet. Nu mai spun de modificarea Codului Fiscal de 36 de ori sau de acciza la carburanţi. Este necredibil ceea ce îşi propune PNL. Riscaţi să ajungeţi să-l susţineţi pe Antonescu în turul II? Anul acesta va exista o confruntare între PSD şi preşedintele Traian Băsescu. PMP şi-a asumat această linie a preşedintelui Băsescu. Chiar dacă preşedintele nu candidează, un candidat al Dreptei, susţinut şi de preşedintele Băsescu, are toate şansele să intre în turul doi cu Victor Ponta şi-l va învinge. Nu ştim încă cine va candida de la PSD, dar mai mult ca sigur Victor Ponta. Cum priviţi mişcările lui Tăriceanu din ultimele zile? Tăriceanu a încercat o mişcare politică în care, probabil, nici el nu a crezut. A fost folosit de Ponta, aşa cum PSD l-a folosit pe Antonescu până acum câteva zile, pentru a se înfige bine la putere, pentru a-şi proteja baronii şi pentru a pune mâna pe resursele ţării. "PNL nu se poate dezice de ceea ce a fost până acum. A mers braţ la braţ cu Ponta când s-a creat USL." EUGEN TOMAC preşedinte PMP "Ponta III este format din oameni nepregătiţi pentru a deţine asemenea demnităţi publice" Ce părere aveţi despre noua structură a guvernului, miniştri tineri, neimplicaţi politic? Este cel mai slab guvern, pentru că este format din oameni nepregătiţi pentru a deţine asemenea demnităţi publice. Nu este suficient să fii tânăr pentru a fi ministru şi afirm acest fapt din postura unui tânăr care face politică. Diferenţa este că eu mi-am asumat acest statut trecând de două ori prin votul cetăţenilor români, atât în 2008, cât şi în 2012, am condus o agenţie guvernamentală şi am lăsat în urmă sute de proiecte despre care şi astăzi pot vorbi cu multă satisfacţie. Dacă astăzi în Republica Moldova toţi elevii studiază Istoria Românilor, pot spune cu toată responsabilitatea că acest fapt mi se datorează şi mie în mare măsură. Ce rol vedeţi pentru Traian Băsescu, înainte şi după alegerile prezidenţiale? PMP şi-a asumat din prima zi acest parteneriat, nu-i un secret pentru nimeni că preşedintele susţine acest proiect. Cred că este extrem de important să mergem mai departe împreună cu lucrurile bune pe care PDL nu şi le mai asumă din guvernarea Boc. PMP va fi braţul politic care, împreună cu Traian Băsescu, şi după 2014, va duce mai departe această bătălie pentru reformarea statului. Preşedintele este de departe cel mai puternic om politic, care a reuşit să facă faţă abuzurilor promovate de Ponta şi Antonescu. Faptul că aţi depus împreună cu PDL sesizarea la CCR deschide calea cooperării între cele două partide? PMP va colabora şi cu celelalte partide de opoziţie, în acţiuni ce ţin de activitatea parlamentară, pentru a opri dezastrul pe care îl face guvernul Ponta. Regretăm că atunci când parlamentarii noştri au propus două moţiuni simple împotriva Ramonei Mănescu şi a lui Mircea Duşa, după incidentul din Apuseni, PDL nu a semnat, fără nicio explicaţie. Dar nu excludem cooperarea şi noi vom susţine orice iniţiativă care va sancţiona abuzurile PSD. "Kievul trebuie să renunţe la politica stalinistă de divizare a comunităţii româneşti" Noul regim din Ucraina a abrogat legea limbilor regionale, fiind afectată comunitatea română. Sigur, este un semnal foarte prost. Aparent, având un substrat antirusesc, îi afectează şi cei peste 500.000 de români. Ceea ce trebuie să facă Ucraina, şi este un mesaj pentru Kiev: trebuie să renunţe la politica stalinistă de divizare a comunităţii româneşti. Curtea Constituţională de la Chişinău a decis foarte clar: limba română este limba oficială a Republicii Moldova. Această creaţie stalinistă numită limba moldovenească nu există. Ucraina, pentru a-şi netezi calea europeană, trebuie să trateze cei peste 500.000 de cetăţeni de origine română, care vorbesc una din limbile oficiale ale UE. A împărţi minoritatea română între români şi moldoveni este un atentat la identitatea românească. A fost potrivită reacţia guvernului Ponta şi a autorităţilor române la invazia Rusiei în Crimeea? Premierul Ponta a demonstrat, în ultima perioadă, că nu prea înţelege cum trebuie abordată relaţia cu Rusia, pentru că pur şi simplu este prost consiliat. Când toţi liderii importanţi, de la Obama şi până la Merkel, boicotează Jocurile Olimpice din Rusia, tocmai pentru a transmite un mesaj politic direct Preşedintelui Putin, şeful Guvernului nostru ignoră aceste avertismente destul de subtile şi cu conotaţii precise din punct de vedere geopolitic şi merge la Soci pentru a face figuraţie alături de Ianukovici şi alţi dictatori. Interesele României nu pot fi compromise doar pentru o poză de grup. Exact la fel se întâmplă şi în cazul agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, Ponta este absent pentru a nu deranja Moscova. În Ucraina locuiesc peste jumătate de million de români, victime ale pactului Stalin-Hitler, iar Guvernul nostru trebuia cel puţin să-i asigure pe românii de acolo că România este alături de ei. Am avut o situaţie extrem de dificil de explicat românilor care locuiesc la est de Prut şi Siret, pentru că în timp ce preşedintele Traian Băsescu cerea Rusiei să înceteze agresiunea împotriva vecinilor noştri, premierul se făcea că nu observă nimic şi se concentra pe războiul politic intern, iar acest fapt denotă foarte multă iresponsabilitate. Ce vă preocupă cel mai mult în situaţia din Moldova? Eu sper ca actuala majoritate să aibă suficient curaj de a-şi menţine linia pe care şi-a asumat-o. Nu există cale de întoarcere. Toate podurile s-au cam prăbuşit. Sunt ezitări? Eu sper ca actualii actori să aibă tăria să nu cedeze presiunilor Rusiei. Ceea ce se întâmplă acum în Găgăuzia, situaţia din regiunea Transnistreană nu trebuie să creeze premize să-i facă indecişi pe actorii politici. Republica Moldova nu este singură. "Ponta nu prea înţelege cum trebuie abordată relaţia cu Rusia, pentru că este prost consiliat." EUGEN TOMAC, preşedinte PMP