Fostul ministru al Justiţiei consideră că alegătorii trebuie să aibă control asupra primarului şi posibilitatea de a-i decide mai repede de patru ani mandatul.

Ioana Lupea: Pe 10 aprilie declaraţi la BBC: nu candidez, nu mi-am pus problema să candidez. Pe 11 aprilie, PSD anunţa nominalizarea dv. pentru Primăria Capitalei. Când aţi început să vă puneţi problema să candidaţi? Cristian Diaconescu: Când am avut discuţia cu organizaţia de Bucureşti, singura care poate, potrivit statutului şi disciplinei de partid, să propună candidatul pentru Primăria Capitalei. Şi în discuţia de trei ore şi jumătate cu Biroul permanent al partidului, când absolut toţi colegii mi-au cerut să candidez. Aveam două variante, fie să accept, să rămân în partidul în care sunt şi să-l reprezint pentru Primăria Capitalei, fie să nu accept. Am hotărât să las la o parte agenda personală şi reticenţele şi să candidez.

I.L.: Ce reticenţe? Am un respect special - şi în politică, şi în afara ei - pentru termenul de profesionist. Am văzut la ministrul de externe şi la ministrul justiţiei, dar mai ales la Ministerul de Externe, cum diferenţa între un profesionist şi un neprofesionist face eficienţă în acele instituţii. Nu pot să-mi arog imaginea unui profesionist în ceea ce priveşte administraţia locală. Pe de altă parte, odată ce mi-am asumat politic un proiect, vreau să-l duc la bun sfârşit. Cred că educaţia mea în respectarea legii va conta şi la Primăria Capitalei.

Mircea Marian: Aţi fost întrebat încă din ianuarie despre candidatura dv. la Primăria Capitalei. Aţi discutat cu cineva din partid despre această posibilitate, cu Mircea Geoană? Am discutat, dar dacă aş fi vorbit public despre asta ar fi însemnat să generez confuzie şi în interiorul partidului, şi în afara sa. S-ar fi interpretat că, dincolo de o decizie formală, încerc să-mi proiectez o agendă personală. De aceea am negat faptul că aş intenţiona să candidez. Decizia finală, repet, am luat-o în acea zi.

I.L.: „Habemus bietul Cristi“ titra un editorial al ziarului „Cotidianul“. Aţi fost compătimit în presă. Sunteţi de compătimit? Regulile într-un partid politic sunt diferite de ceea ce evaluăm public. Presupun asumarea unor responsabilităţi, chiar dacă aceste responsabilităţi nu te reprezintă 100%. Este un lucru care ţine de onoarea ca membru al unui anumit partid şi de disciplină. Vă asigur că este un proiect pe care mil asum total şi-l duc până la capăt. Nu văd de ce aş avea de suferit. Dacă nu va fi finalizat prin câştigarea primăriei, sunt gata să-mi asum responsabilităţile, în măsura în care cineva va ridica această problemă, că aş avea vreo vină.

M.M.: Ar putea să vă scoată de pe listele de candidaţi la parlament? Nu e obligatoriu să candidez. Vă spun foarte sincer şi vă rog să nu o luaţi ca demagogie. Dacă voi deveni primar general vreau să-mi asum responsabilităţi în ceea ce priveşte gestiunea problemelor Capitalei la un interval mai mic de timp decât cel presupus de mandat. Patru ani este prea mult pentru un Bucureşti în care s-ar putea să-ţi eşueze proiectele independent de voinţa ta.

M.M.: Ce înseamnă asta? Inclusiv să te retragi. Nu vreau să-mi încep campania vorbind despre retragere, dar cred că trebuie să-i respectăm pe oameni.

I.L.: Le propuneţi cetăţenilor un contract social? Da. Le voi promite că, în mod loial, pe un anumit gen de consultare publică sau chiar pe baza evidenţelor de bun-simţ, primarul îşi va asuma nereuşita.

M.M.: Videanu ar fi trebuit să se retragă după doi ani? Este evident că ar fi trebuit să se retragă, pentru că, uite, după patru ani, s-a retras. Faptul că nu candidează înseamnă implicit o retragere pe logica de funcţionare a unui partid.

I.L.: Credeţi că mandatul lui Videanu a fost atât de dezastruos cum este perceput de oameni? Nu, nu cred asta. Uneori, percepţia negativă o ia înaintea realităţii, înaintea faptelor unei persoane publice. Se întâmplă cu noi toţi.

I.L.: Şi dacă e doar o chestiune de percepţie, de ce să demisioneze? Până la urmă, poate că Bucureştiului i-a făcut un bine. Percepţia negativă înseamnă că nu ai făcut bine. În România, nimeni nu demisionează de nicăieri, nici din funcţii alese, nici măcar din funcţii numite. Cred că e un început bun. A le oferi oamenilor posibilitatea să-ţi decidă mandatul mai repede mi se pare un raport moral normal, mai ales când e vorba despre Primăria Capitalei. Am ajuns cu o Capitală în haos, blocată, şi nu e corect să spui că percepţia publică s-a dus prea departe faţă de prestaţia primarului şi a celorlalţi oameni din sistem. Trebuie să existe un control al cetăţenilor, al organizaţiilor neguvernamentale, asupra activităţii primarului. Eu propun această asumare individuală a responsabilităţii. Nu e normal să laşi unui politician liniştea imperturbabilă a patru ani de mandat. El trebuie să simtă o presiune. Dv., cei din presă şi din organizaţiile nonguvernamentale, ştiţi că presiunea a fost eficientă. Pârghiile legale nu pot fi create. A avea patru ani la dispoziţie ştiind că poate face orice pentru că, la un moment dat, un vot a fost în favoarea sa, pentru o ţară încă nestabilizată cum e România, mi se pare prea mult.

DISENSIUNI

„Eu şi Sorin Oprescu avem de pierdut

I.L.: În acelaşi interviu de la BBC vorbeaţi despre încrederea de care se bucură Sorin Oprescu potrivit sondajelor de opinie, de care PSD ar trebui să ţină seama. Cum a ţinut PSD seama dacă dv., şi nu Sorin Oprescu, sunteţi candidatul la primărie? Organizaţia îl respinge categoric. Nu ştiu ce tensiuni s-au acumulat acolo de pe vremea când Sorin Oprescu conducea PSD Bucureşti.

M.M.: Conducerii partidului i-a fost teamă să se impună în faţa organizaţiei? Da. Organizaţia are o tradiţie de necooperare sau de noncombat faţă de foştii candidaţi, inclusiv faţă de Mircea Geoană. Nu poţi să schimbi decizia organizaţ iei, nu am făcut-o nicăieri în ţară, cu atât mai puţin la Bucureşti. Discuţia în legătură cu Sorin Oprescu este mai veche. El a avut, nu de ieri, de azi, o cotă destul de mare de încredere în Bucureşti. Organizaţia şi-a prezentat argumentele, nu era doar o chestiune de simpatie, a susţinut că ei nu pot lucra împreună.

M.M.: De ce? Chestiuni de disciplină din partea lui Sorin, nu vreau să judec, de acomodare interumană.

I.L.: Ion Iliescu declara, chiar la lansarea candidaturii dv., că rămâne cu sufletul alături de Sorin Oprescu. Ion Iliescu a votat când s-a pus problema candidaturii mele, de două ori, şi în Biroul permanent, şi în Comitetul Executiv, pentru mine. Nu am niciun semnal că dl Iliescu nu m-ar susţine.

I.L.: Dar cum vor recepta alegătorii dv. această declaraţie? Cel mai rău alegătorii PSD receptează disensiunile, starea conflictuală care ne împiedică să luăm o decizie. Absenţa unei decizii creează cea mai mare nemulţumire. Confuzia din ultimul an în privinţa susţinerii guvernului, a participării la guvernare, a moţiunii de cenzură a creat disfuncţionalităţi în PSD şi a îndepărtat electoratul.

I.L.: Având doi candidaţi, alegătorii dv. au de pierdut pentru că li se reduce şansa de a fi reprezentaţi. Eu şi Sorin Oprescu avem de pierdut, şi alţii vor avea de câştigat, lucru pe care nu ni-l dorim nici unul, nici celălalt.

M.M.: Mergeţi în continuare pe tandemul cu Marian Vanghelie? Între candidat şi conducerea organizaţiei există un parteneriat.

M.M.: Spuneţi că sunteţi un intelectual. Dar ce părere aveţi că pe lista PSD se află şi Adrian Copilul Minune? M-a deranjat ideea că între un intelectual şi un administrator, între un intelectual şi un om pragmatic nu se poate pune semnul egalităţii. Îmi amintesc de ’90, ’91, îmi amintesc de ideea că intelectualii pot fi eradicaţi de pe faţa pământului, pentru că sunt inutili, că ei nu produc. De aceea am apăsat ostentativ pe cuvântul intelectual, deşi şi ceilalţi candidaţ i la Primăria Capitalei sunt intelectuali. Pe de altă parte, nu e un concurs de frumuseţe. Probabil că dl de care spuneaţi dv. şia depus candidatura pe baza unei evaluări a ceea ce-şi doreşte electoratul de acolo.

I.L.: Spuneţi că Adrian Copilul Minune a fost nominalizat pentru că e dorit de electorat. Trebuie să răspundă atât de precis partidele gusturilor alegătorilor, n-au şi ele o responsabilitate? Sunt oameni care aduc voturi, în partide acesta este unul dintre argumentele hotărâtoare.

I.L.: Acelaşi argument l-a avut şi PDL când l-a propus pe Dorel Onaca la Constanţa. Este singurul criteriu? Clasa politică este rezultatul societăţii în care trăim. Acesta este nivelul. Vedem în toate partidele politice oameni care au trecut de la o formaţiune la alta, îndoielnici chiar şi acolo de unde au venit.

MISTERELE BUCUREŞTILOR

„60.000 de oameni circulă prin Bucureşti de la o instituţie la alta, pentru că birocraţia o cere“

I.L.: Cum veţi convinge un electorat care se declară majoritar de dreapta să voteze un candidat de stânga? Votul este aproape 60% politic, există o dificultate din acest punct de vedere. Dar electoratul de dreapta din Bucureşti se confruntă cu aceleaşi probleme ca electoratul de stânga. Putem spune acestui electorat că ceea ce s-a întâmplat 18 ani în Bucureşti se va întâmpla şi de acum încolo, fie pentru că aceşti oameni nu au soluţii, fie pentru că şi-au creat nişte legături atât de complicate încât nu pot avea soluţii.

M.M.: Dacă vă opreşte un cetăţean pe stradă şi vă întreabă ce faceţi cu traficul. Aveţi numai un minut la dispoziţie, ce-i răspundeţi? Îi pot arăta pe viu ce se întâmplă în trafic, că metroul trece pe dedesubt şi tramvaiul deasupra.

M.M.: Şi ce trebuie făcut? Poţi scoate tramvaiul şi lărgii şoseaua cu o bandă de circulaţie. Poţi să-i arăţi cum aprovizionarea magazinelor se face la ora 11.00, iar gunoiul se ridică la ora 12.00, în loc de 9.00 seara. Poţi să-i explici că în Bucureşti trăiesc 9.000 de cetăţeni pe metru pătrat, iar în Berlin doar 3.000. Şi poţi să opreşti un alt cetăţean şi să-l întrebi unde se duce la ora aceea şi-ţi va răspunde că are de plimbat o hârtie de la o instituţie la alta, pentru că toate sunt în centrul capitalei, inclusiv ale sectorului agricol Ilfov. 60.000 de oameni circulă cu maşina prin Bucureşti, purtând o hârtie de la o instituţie la alta, pentru că birocraţia cere acest lucru. Tot ceea ce v-am spus acum se poate face fără bani.

I.L.: Bucureştenii circulă cu transportul public. Principalul mijloc social de transport, oriunde în lume, este metroul. Acesta trebuie reorganizat. Ca să funcţioneze eficient trebuie să ducă 50.000 de oameni pe oră. Dacă nu reuşeşte, trebuie subvenţionat, de la minister sau de la primărie. La metrourile vechi poţi decupla vagoane, astfel încât să vină în staţie la 3, 4 minute şi nu la 10, 12 minute, cum merg acum, şi să adaugi altele în funcţie de fluxurile de călători pe ore. Poţi să măreşti numărul de staţii de troleibuze, de autobuze. Colentina nu este conectată la metrou, trebuie dispersate staţiile de autobuz pe liniile secundare în aşa fel încât oamenii să nu mai meargă pe jos. Mergem 1 km şi jumătate pe jos pentru a ajunge la o staţie de metrou.

M.M.: Problema câinilor? Este inadmisibil într-o ţară europeană să moară copii sfâşiaţi de câini vagabonzi. Dar exclud varianta de a ucide animalele.

M.M.: Pentru că vă e frică de organizaţiile pentru protecţia animalelor? Pentru că sunt iubitor de animale. Am trei căţei, doi comunitari. Pe de altă parte, situaţia nu mai poate rămâne aşa. Organizaţ iile nonguvernamentale au datoria să se implice şi vor să se implice, multe au şi fondurile necesare, dar primăriile nu oferă terenuri în afara Capitalei, în zona limitrofă care poate fi folosită pentru construcţii.

M.M.: Vreţi să găzduiţi 20.000 de câini? Aici am ajuns.

M.M.: Cât costă găzduirea unui câine? 100, 200 de euro pe săptămână. Nu poţi să ucizi 25.000 de câini, îi eutanasiezi doar pe cei bolnavi. Trebuie să creşti şi responsabilitatea celor care au câini, care îi iau şi după aceea îi lasă pe stradă. În alte ţări există o poliţie animalieră, putem face şi noi aşa ceva.

CUM A AJUNS ÎN MAE

„Eram coleg cu Alexandru Fărcaş, fost ministru al integrării“

I.L.: Aţi intrat în MAE în 1990, pe vremea când îl conducea Adrian Năstase. Cum aţi ajuns acolo? În ianuarie 1990 am trecut inspector la Ministerul Justiţiei. Pe vremea aceea se credea că dacă aduc judecători tineri sau oameni care nu făceau parte din sistem e totul în regulă. Ni se spunea că noi o să schimbăm faţa magistraturii. Eram coleg cu Alexandru Fărcaş, care a fost ministrul integrării. Lucra şi la ADIRI (Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale condusă din 2003 de Adrian Năstase - n.r.) pe vremea aceea, s-a dus la MAE şi şi-a depus o cerere. Mi-a spus că există o deschidere ceva mai mare şi că oamenii nu stau să se uite la dosare. M-am dus şi eu, pe 30 septembrie. M-a primit secretarul de stat Constantin Ene (decan al Academiei Diplomatice până la pensionare - n.r.), m-a întrebat unde am învăţat limbi străine şi am dat o lucrare, un test. Aşa am intrat în MAE.

CE SPUNE DESPRE…

ORGOLII ÎN PSD

„Sunt mulţi care cred că au bastonul de mareşal în raniţă“

I.L.: Veţi candida la preşedinţia PSD? Nu şi nici nu e cazul anul acesta. Trebuie să ne concentrăm pe alegeri.

I.L.: Dar toată lumea din partid este de acord cu această opinie? Probabil că nu. Sunt mulţi care consideră că au, în mod natural, bastonul de mareşal în raniţă. În condiţiile în care într-un partid nu se creează o masă critică pentru schimbarea conducerii, atunci nici nu se pune problema. Sigur că sunt unii care fie nu-şi dau seama de acest lucru, fie nu realizează, apropo de oportunităţi şi aspiraţii personale, când se creează această masă critică. I.L.: Dar la preşedinţie? Nu.

I.L.: Cine-l bate pe Traian Băsescu din partea PSD? Nici măcar Traian Băsescu nu poate spune despre el că este infailibil. Un partid serios trebuie să se gândească ce fel de proiect propune. La noi nu s-a făcut această analiză, nu ştim cum arată proiectul PSD pentru a vedea ce candidat susţinem la preşedinţie.

M.M.: Cum aţi votat la discuţia privind alianţa cu Partidul Conservator?

M-am abţinut. N-am participat la negocieri, n-aveam argumente serioase nici într-un sens, nici în altul. Nu cred că cineva se gândeşte serios că argumentul media a fost hotărâtor. Sunt absolut convins că în România anului 2008 scriitura unui jurnalist nu poate fi negociată politic. Cred că partidele încearcă să evite izolarea, o experienţă prin care a trecut PSD şi trece acum PDL. Încearcă să se asocieze cu alte partide, într-o formă sau alta.

I.L.: Partidul Conservator, un partid de 1%, va fi din nou salvat, va intra din nou în parlament, deşi nu are susţinerea electoratului, doar pentru că PSD nu-şi doreşte să se simtă singur? Nici ei nu-şi doresc să fie singuri. Este unul dintre argumente şi vă dau un exemplu şi de la dreapta: PNL cu AP.

I.L.: Cum convingeţi dv. tinerii de stânga să vă voteze vorbind despre pensii? Nemaivorbind doar despre pensii şi prin exemplu personal. Am o tânără de stânga în casă, pe fata mea, care îmi spune cum vede generaţia ei stânga.

I.L.: Se spune că sunteţi bibeloul din vitrina partidului. Cum s-au reformat socialdemocraţ ii în ultimii trei ani dacă la vârf liderii au rămas aceiaşi, doar şi-au mai schimbat funcţiile între ei? N-au rămas aceiaşi. Ideea că reforma este „renunţăm la unii şi îi promovăm pe alţii“ a avut o oarecare susţinere, dar s-a dovedit că nu era necesară. Nu sunt un bibelou, în primul rând pentru că nu sunt chiar atât de rece.

TESTUL DE SINCERITATE

Meditat de Steinhard, rudă cu Titel Petrescu, mai compatibil cu Traian Băsescu decât cu Tăriceanu

I.L: Cum aţi ajuns elevul lui Nicolae Steinhard? Din întâmplare. Tata căuta în cercul de prieteni pe cineva care să mă mediteze pentru limbi străine. M-a dus la el, ştia 11 limbi străine, ar fi fost în stare să-mi predea engleză, franceză şi germană în acelaşi timp. Mergeam în garsoniera lui de 8 metri pătraţi de deasupra cinematografului „Luceafărul“. M-a întâmpinat cu un aer demn, superior, în halatul lui de molton verde, ros. M-a scrutat la început, avusese diverse experienţ e, era turnat sistematic, dar trebuia să trăiască din ceva. Erau trei lucruri neschimbate în încăpere: biroul la care scria tot timpul la lumina veiozei, Europa Liberă care mergea tot timpul şi muzica simfonică. Nu exagerez dacă spun că mi-a fost ca un al doilea tată.

I.L: Aţi fost elevul lui Steinhard, dar ce poziţie aţi avut la raportul privind condamnarea totalitarismului comunist? Tratarea acestei probleme atât de mari a fost mult prea apropiată de politicul de zi cu zi. Familia noastră este rudă cu Titel Petrescu. Ce m-a deranjat în conduita partidului meu este că nu-şi recuperează identitatea istorică. Partidul Social Democrat este un partid tradiţional în România, nu este un partid cu rădăcini în comunism, ci înainte de 23 august. Şi Titel Petrescu, şi Iosif Jumanca au fost omorâţi de comunişti. Dacă noi am fi făcut ceva în privinţa rădăcinilor ideologice ale partidului, atunci probabil că un astfel de demers era receptat altfel. Dar raportul nu reprezintă o atitudine cinstită faţă de ceea ce a însemnat comunismul înainte de 23 august, după 23 august şi după decembrie 1989. Nu a generat o dezbatere publică, naţională, unii l-au susţinut vehement, alţii l-au acuzat vehement, dar nu şi-a atins ţinta.

I.L.: Cu cine vă simţiţi mai compatibil, cu Călin Popescu-Tăriceanu sau cu Traian Băsescu? Cu Traian Băsescu. Pentru că este mai puţin evaziv.