INTERVIU. Povestea indianului de 21 de ani care ajută elevii români să recupereze materia pierdută în perioada pandemiei

INTERVIU. Povestea indianului de 21 de ani care ajută elevii români să recupereze materia pierdută în perioada pandemiei

Tushar Advani sau Tushi așa cum îi zic prietenii și colegii de la Narada, este un tânăr indian care înțelege complexitatea problemelor pe care le are de depășit învățământul românesc ca urmare a efectelor pandemiei. Tânărul a acceptat să povestească în exclusivitate pentru EVZ motivul pentru care a acceptat să facă voluntariat, cum a ajuns din India în România și ce spune familia lui despre proiectele în care se implică.

EVZ: Cum ai ajuns în România și mai ales cum ai ajuns să te implici în problemele societății noastre?

Tushar Advani: Am ajuns în România datorită tatălui meu, care lucrează aici de 27 de ani. Eu și fratele meu am primit cetățenia odată cu el, iar în 2015 ne-am mutat aici cu toată familia. Cât privește implicarea mea în activități sociale, de voluntariat, mărturisesc că a început neintenționat, în perioada când mă pregăteam să dau examenul de bacalaureat. Voiam să învăț mai bine limba română și pentru asta am decis să-mi fac prieteni români în afara școlii, pentru că la lilceu aproape toți erau imigranți. Am găsit un eveniment pe Facebook, dar când am ajuns acolo, am aflat că este vorba despre o recrutare pentru a deveni junior organizator la Opportunity Weekend, un târg de voluntariate, cursuri și ateliere. Surprinzător, am fost acceptar și chiar m-am împrietenit cu Cristi Drăgan, co-fondatorul proiectului, care m-a ajutat să-mi dau seama ce abilități am. De atunci, am lucrat împreună la mai multe proiecte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum te-a primit România? Faptul că ai fost imigrand ai întâmpinat probleme în primii ani de școală?

Oamenii pe care i-am cunoscut la început, vecini de la bloc și persoane de la magazinul tatălui meu, au fost foarte amabili și primitori. În primul an în România am relaționat mai mult cu prietenii din liceu, care erau tot imigranși, iar în clasa a 12-a am început să interacționez cu mai mulți români și nu am întâmpinar nici o problemă cu cei de vârsta mea. La început, a fost un pic greu să învăț limba, dar datorită profesoarei mele de meditații și prietenilor care mă corectau când greșeam, a fost mai ușor.

Te-ai lovit vreodată de ideile preconcepute ale societății noastre? Ai simțit pe pielea ta ce înseamnă rasismul sau bullying-ul?

Cazurile de rasism au fost total izolate. Marea majoritate a oamenilor de aici sunt foarte amabili. Au existat însă și situații când am mai fost apostrofat din cauza originii mele. Spre exemplu, când motivam oamenii să meargă la vot am primit un mesaj de la un domn, pe Facebook, în care mi se spunea că, dacă nu m-am născut aici, nu am dreptul să vorbesc despre politica din România. Iar dacă totuși o fac, să aduc o dovadă că am renunțat la cetățenia indianp. Acest lucru s-a întâmplat când aveam 11 ani, pentru că în India nu există posibilitatea de a avea o dublă cetățenie. Așadar, în acest moment, am doar cetățenie română.

Cum ai ajuns să faci parte din proiectul Narada și care este contribuția ta ca voluntar?

Luna trecută, îmi luasem pauză de la jobul pe care îl aveam, când am primit un mesaj de la o prietenă care lucra la Narada. Mă recomandase pentru poziția de coordonator al echipei de voluntari. Am făcut imediat un research despre organizație, iar după ce am dat și interviul, am realizat că această activitate se potrivește perfect structurii mele, este ceva ce aș face cu mare drag, pentru că are impact asupra vieții oamenilor. În momentul acesta mă ocup de coordonarea unei echipe de 200 de voluntari care pregătește lansarea unei platforme de educație remedială. Suntem ambasadori ai proiectului, testăm conținutul și vom înființa un hotline pentru copiii care accesează platforma și au nevoie de ajutor. Suntem deschiși și către noi colegi, așa că vine vrea să ni se alăture  se pot înscrie accesând formularul online.

Faptul că în India sunt o sumedenie de copii care renunță la studii din cauza sărăciei, la fel cum se întâmplă și la noi, te-a determinat să-i ajuți pe elevii români să recupereze materia pierdută din cauza pandemiei?

Simt că în orice țară din lume ai trăi e bine să contribui la nevoiele societății din care faci parte. Peste 200.000 de copii nu au avut acces la școală anul trecut, fapt care mi s-a părut foarte îngrijorător. Dar, din experiența personală și din discuțiile pe care le-am avut cu prietenii mei, știu că și acei elevi care au avut acces la școala online s-au adaptat destul de greu. Au fost multe probleme. Direct sau indirect, am simțit întodeauna nevoia să mă implic în probleme ce țin de educație, fie că vorbim despre educația civică, activități extracurriculare sau dezvoltare personală. Adesea, rezultatele pe care le obții când copiii defavorizați primesc o a doua șansă sunt pur și simplu incredibile. Să poți merge la școală e ceva natural, pe care orice copil ar trebui să-l poată face. Însă, pentru unii acest lucru e un privilegiu. Aceasta mă determină să ajut cu tot ce pot. Simt că fiecare copil are nevoie de șansa asta.

De unde crezi că ar trebui să vină schimbarea în sistemul de învățământ?

Am făcut în România doar clasele a 11-a și a 12-a de liceu, nu tot ciclul școlar. Pot să spun însă ce am observat atât din experiența proprie, cât și din perspectiva celor cu care am interacționat și mi-au împărtășit opiniile lor. Pentru schimbare e nevoie în primul rând de o bună comunicare. În egală măsură este vorba și despre empatie, de o încurajare a dialogului, la toate nivelurile. Consider așadar că schimbarea trebuie să vină din toate direcțiile: autorități, profesori, părinți și copii. Tebuie create punți de comunicare, iar realitatea va arăta cu totul altfel.

Îți vezi viitorul în țara noastră sau ai vrea să te stabilești în altă parte? Unde este „acasă” pentru tine?

Mărturisesc că nu m-am gândit foarte departe la viitorul meu, dar pot să spun că, cel puțin pentru următorii ani, viitorul meu îl văd aici, în România. Există foarte mult potențial și chiar m-am atașat de oamenii care fac parte din viața mea și de țară, în sine. „Acasă” înseamnă pentru mine locul unde sunt înconjurat de cei dragi. Este vorba mai mult despre oameni decât de un loc în sine. Iar în acest moment, ceea ce trăiesc chiar îmi place, mă împlinește.

Ai doar 21 de ani și ești implicat în proiecte care îți consumă extrem de mult timp și energie. Cum reușești să-ți gestionezi timpul pentru a avea și activități specifice vârstei? Mai apuci să mergi la o terasă cu prietenii, la vreo petrecere?

Câteodată este greu să-mi gestionez timpul. Am un job, dar fac parte și din două proiecte solicitante, așa că uneori poate fi copleșitor, ca volum de muncă. Încerc însă să obțin un echilibru. În timpul săptămânii mă ocup de muncă și uneori se întâmplă să mai am și câte o seară liberă. Cu prietenii mă întâlnesc mai mult în weekend-uri. Spre exemplu, weekendul trecut am fost la noaptea muzeelor cu cineva și la o expoziție de artă cu prietenii.

Ce au spus părinții tăi atunci când i-ai anunțat că în această vară nu vei avea timă de vreo vacanță pe plajă, ci vei merge prin România sa ajuți copiii?

Cu familia mea lucrurile stau un pic diferit anul acesta. Mama mea este momentan în India, ca să aibă grijă de bunica. Iar tata nu prea ia vacanțe lungi, ci mai mult ieșiri de weekend. Sunt cu toții foarte fericiți pentru tot ce reușesc să fac prin proiectele în care sunt implicat și abia așteaptă să le povestesc mai multe despre ce o să facem vara asta.