Reporter: Ce părere aveți despre procesul educațional din România? Vi se pare echilibrat în prezent, comparând sistemul tradițional de educație cu cel actual?

 

Daniel David: Procesul educațional ar trebui să vizeze competențe, iar competențele operaționalizate sunt rezultate ale învățării. Ce înseamnă competența? Competența înseamnă trei lucruri: cunoștințe declarative, ce știi pur și simplu, cunoștințe procedurale, adică ce știi să faci și valori, adică ce consideri tu că este bun și ce îți ghidează ție comportamentul în viață. 

 

Problema este că învățământul vechi, tradițional a mers foarte mult pe cunoștințele declarative și a cam ignorat cunoștințele procedurale și de multe ori valorile. Sau cel puțin nu erau prezentate într-o manieră explicită și atunci oamenii studiau ecuații de gradul II, chestiuni complicate de chimie, de fizică. Acele lucruri ce funcții aveau? Aveau funcția de a te face fit, să zic așa. E ca și cum mergi la sală pentru a fi în formă, să fii sănătos. E drept că, pe alocuri, unele cunoștințe declarative erau date în logica faptului că tu mergi la sală să fii sănătos și ai dat peste un antrenor care vrea să te facă culturist – studiezi lucruri de care tu nu ai nevoie. Acea pregătire avea o funcție foarte bună pentru mine. Ea te ajută să îți dezvolți creierul pentru a gândi mai logic, mai flexibil. Pe alocuri s-a exagerat și s-a dorit dezvoltarea minții în logica exemplului dat legat de culturistul de la sala de sport.

Ca urmare a acelui model, acum se trece în cealaltă extremă. Nu mai contează cunoștințele declarative, contează skill-urile, cunoștințele practice – “Învață-mă ce să fac în lumea de zi cu zi”. Este o abordare la fel de proastă ca prima, fiindcă dacă exagerezi cu cunoștințele procedurale (de obicei cei care promovează lucrurile acestea nu doar că promovează cunoștințele procedurale, ci atacă cunoștințele declarative: nu contează ce faci la școală, practica contează, lasă teoria) vei fi un fel de alt analfabet funcțional, în sensul că ceea ce ai învățat vei ști să faci, dar nu vei putea generaliza la un alt context. 

Lumea se schimbă, cunoștințele se schimbă, iar mintea nu o mai ai suficient de antrenată ca să învețe lucruri noi care să te ajute ca ceea ce ai învățat practic într-un context să poți generaliza și în alt context. Cam asta s-a întâmplat și se întâmplă cu noile generații. De exemplu, coeficientul de inteligență a crescut pe generații începând de la mijlocul secolului XX până pe sfârșitul secolului XX, respectiv începutul secolului XXI. Acum nu prea mai crește, rămâne relativ constant. De ce? Fiindcă nu se mai pune accentul pe dezvoltarea acelei componente ale minții care să ducă spre gândire critică, raționament analitico-sintetic și așa mai departe. Toți vrem să facem doar practic și să facem workshop-uri. Și chiar și într-un workshop, când ai la început zece minute de explicații care să te ajute să înțelegi contextul, vrei să sari peste această parte. Acești oameni care o să aibă doar skill-uri în anumite contexte nu vor fi oameni capabili să învețe noi cunoștințe în viitor. Cunoașterea se perimează rapid. Nu vor fi capabili să utilizeze skill-urile lor într-o manieră flexibilă fiindcă vom începe să mergem pe ideea că nu ne folosesc cunoștințele declarative, ci doar cele practice. 

De valori nici nu mai vorbesc. De valori uităm toți, și cei după modelul vechi, dar și cei noi. O pregătire corectă ar însemna una echilibrată între cele trei componente. Cunoștințele declarative sunt importante, dar du-mă la sală ca să fiu fit, nu vreau să fiu culturist. Nu exagera cu problemele teoretice care nu-mi folosesc de fapt, dar de care am nevoie ca să-mi antrenez mintea. Completează și susține în educație skill-urile și pregătirea pe cunoștințe procedurale și în tot acest proces asigură-mi procedura de valori într-o manieră explicită, ca la sfârșit să știu să înțeleg lumea prin cunoștințele declarative, să știu să fac lucruri prin cunoștințele practice și să știu să mă raportez la lume, să știu cine sunt și ce vreau să fiu prin valorile pe care le am. Noi trăim dintr-o extremă în alta.

Reporter: Cum comentați educația pe internet, prin intermediul dispozitivelor electronice?

Daniel David: Toată lumea se aștepta ca problema să vină din partea profesorilor. Pe alocuri, problemele majore au venit din partea studenților. Erau obișnuiți să stea pe internet – când se plictiseau la cursuri sau seminarii practice, erau obișnuiți să navigheze pe internet doar în logica entertainmentului (intrai să te uiți la un film, să discuți cu prietenii, iar când erai obosit închideai dispozitivul). În schimb, când faci educație pe internet, nu poate să fie doar emoție pozitivă. Acolo trebuie rezolvate probleme la matematică, dai un examen. Unii au fost șocați că generația digitală nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Eu nu am fost șocat. Eu știam că dacă pe internet sunt pe entertainment, s-ar putea ca pe partea de educație să nu facă față. Nu au făcut. A trebuit să ne antrenăm și noi, profesorii – nu vreau să spun că profesorii s-au descurcat extraordinar de bine. Referitor la profesori, nu a fost un șoc dacă nu s-au descurcat pentru că toată lumea spunea că sunt depășiți de tehnologie, însă din partea studenților, da, a fost un șoc. 

Reporter: Actul lecturii s-a devalorizat, în special în ochii tineretului. Oglinda cărții în format fizic este cea digitală. Care este, din punctul dvs de vedere, cea mai bună alternativă?

Daniel David: Eu aș încuraja lectura online fiindcă lumea va fi virtuală. Nu este greșit să citești o carte în format fizic, dar lumea se schimbă, industria la fel. Treptat, deja mă uit și la bibliotecile clasice, informațiile sunt online. Nu este rău să ai acces online. Nu aș face comentarii aici fiindcă până la urmă conținutul contează și informația, indiferent cum este. Cred, însă, că interacțiunea online va fi tot mai puternică. 

Reporter: Sunteți de acord cu ideea conform căreia relațiile dintre tineri s-au defavorizat, iar discuțiile au devenit epuizate?

Daniel David: Cred că interacțiunile au loc, însă într-un mod diferit, pe telefon, pe WhatsApp, pe Facebook. Comunicarea și interacțiunea este aceeași, doar că se face prin alte mijloace care chiar amplifică interacțiunea, cred eu. Nu cred că e o schimbare în nevoia de socializare și comunicare. Cred că se manifestă însă altfel și e formatată de noile valori pe care le avem. Nu sunt de acord cu ideea conversației epuizate. “Tinerii nu discută despre Kant și Hegel” – scuzați-mă, nici eu n-am discutat cu prietenii, la bere, despre Kant și Hegel. Când mă uit acum în trecut, pot crea o poveste în care interacțiunile erau mai culturale. Nu, nu erau. 

Reporter: Aș îndrăzni totuși să spun că în rândul nostru, al tinerilor, se poate observa un anume dezinteres față de cultură. Nu știu în ce măsură vom lăsa această “zestre” generațiilor ce vor urma. Se discută chiar despre un “atac” la cunoașterea tradițională. 

 

Daniel David: Nu aș vorbi despre un atac. Aș spune că de vină sunt experții care reprezintă cultura respectivă, în sensul că nu sunt carismatici, nu intră în spațiul public, așteaptă ca alții să vină la ei. (…) Deci este o problemă a atitudinii experților care au rămas în paradigmele vechi și, de asemenea, mai este o problemă. Încă mulți experți se definesc, în raport cu tinerii, printr-o poziție de putere definită prin cunoștințele pe care le au. Adică poziția mea de autoritate ține de cunoștințele pe care le am, în primul rând. Asta este o mare greșeală într-o lume globalizată, în care cunoașterea este deja democratizată. Acum 30, 40 de ani, cunoașterea nu era democratizată. Dacă aveai nevoie de o carte, trebuia să aștepți două, trei săptămâni până venea. Poate era dată la un profesor care avea cursuri și nu o dădea la bibliotecă decât peste patru săptămâni. Acum, la tot ce am eu acces, au și tinerii și atunci poziția mea de autoritate nu mai este determinată de volumul de cunoștințe pe care le am. Sigur că s-ar putea să am, statistic vorbind, mai multe decât majoritatea tinerilor, dar… 

Eu, de exemplu, am cursuri de psihologie clinică, sunt 400 și ceva de tulburări clinice. Încerc să le înțeleg pe toate la un nivel acceptabil, dar s-ar putea să dau peste un student care are o tulburare mai specifică în familie, de ani de zile, iar el e mai la zi cu literatura decât sunt eu. Poate că eu nu am apucat să citesc articolul de săptămâna trecută, de exemplu, fiindcă trebuie să citesc pentru 400 de tulburări. Ar trebui, astfel, să mă raportez ca poziție de influență sau de profesor prin modalitatea de a trata cunoașterea, adică să știm unde să o căutăm, cum să o filtrăm, să știm cum să o separăm de pseudocunoaștere, să-i arăt studentului cum procesez eu informația și să modelez modul în care mă raportez la ea. Dacă nu o fac și îl tratez în logica “Eu știu, tu nu” și logica definită (poate) prin formula “Stai jos și scrie când încep să vorbesc”, treptat studenții se îndepărtează de zonele respective și au încă acest profil foarte tradiționalist. 

De aceea, cred că tinerii nu sunt la fel de deschiși, dar dacă, de exemplu, prezinți Muzeul Metropolitan într-o variantă virtuală 3D și tânărul vede că se poate plimba pe acolo și apasă pe un obiect și poate învăța despre pictorul cutare în formula respectivă, ar fi foarte deschis. Eu nu cred că e o problemă cu tinerii în ideea că sunt oarecum suspicioși, neinteresați de cultură, ci avem o problemă noi, cei care vrem să promovăm cultura, fiindcă nu o promovăm bine. 

Reporter: Sfârșitul competenței subminează democrația?

Daniel David: Da, subminează democrația fiindcă puține cunoștințe înseamnă multe convingeri și dacă ai convingeri împotriva UE, NATO, care sunt totuși bastioanele democrației în lumea în care trăim, da, o subminează grav. Dar nu cred că bătălia este pierdută. Cred că experții trebuie să se reîntoarcă în spațiul public, trebuie să nu se mai accepte tot felul de idioțenii de genul “Nu contează teoria, contează numai practica”, lucrurile acestea trebuie contrazise. Contează și teoria, dar și practica și valorile. Nu ai ponderea adecvată, atunci vorbim despre un sfârșit al competenței. 

Reporter: Ce părere aveți despre noi, tinerii? Cum vedeți viitorul nostru, viitorul societății? Unde ne vom poziționa și care sunt valorile pe care le vom promova?

Daniel David: Vă văd, pe cei mai în vârstă, în pozițiile de influență socială. Cred că o să colorați România într-o variantă mult mai congruentă cu spațiul vestic. Asta nu înseamnă neapărat că nivelul de competență sau nivelul etic o să fie mai ridicat decât al generațiilor care există acum, dar cu siguranță România va fi mult mai vestică în valorile cheie fundamentale. Nu va mai tolera concentrarea puterii, vânarea greșelilor, pedepsele sociale, frica de incertitudine, colectivismul. Va merge mai mult pe componentele de individ emancipat autonom, descentralizarea puterii, să nu mai ai șefi, ci mai degrabă reprezentanți pe care îi pui în poziția de putere, să nu-ți fie frică de schimbări, ci să le îmbrățișezi, să controlezi comportamentul social și prin recompense, nu numai prin pedepse, de exemplu. Sub aspectul acesta, lucrurile vor merge cu siguranță în această direcție, nu am nicio îndoială. 

În zona de etică, cred că lucrurile vor merge în direcția bună fiindcă intervine presiunea Uniunii Europene și odată ce-ți asumi un profil în zona respectivă nu mai poți devia, fiindcă standardele legate de ceea ce înseamnă discriminare, rasism, tonul va fi dat de acolo și va trebui respectat. 

Am un semn de întrebare cu privire la nivelul competenței, dacă va fi una mai crescută sau nu, față de ce vedem în cazul acestor generații, tocmai pe liniile pe care le-ați evidențiat. Tehnologia e acolo, dar unii nu o folosesc ca o unealtă pentru dezvoltarea competențelor, ci ca pe o oportunitate de a dezvolta pseudocunoașterea, teoriile conspirației. Unii nu mai înțeleg că educația este calea regală către succesul social și implică oarecare efort; altfel, pur și simplu a învăța doar din bucurie și plăcere te duce la pseud cunoaștere, cunoștințe limitate, fără anvergură culturală. 

Nu în ultimul rând, mă sperie ideea analfabetismului funcțional – să nu uităm totuși că de câțiva ani 42% dintre tinerii de 15 ani au forme de analfabetism funcțional. Dar sunt optimist. Acestea sunt riscuri. În același timp, dacă ești deștept, riscurile pot fi transformate și în oportunități, adică tehnologia poate fi folosită pentru dezvoltare; educația și accesibilizarea cunoașterii este o altă oportunitate. Sub aspectul democrației și al congruenței europene, niciun dubiu că vom merge spre zona respectivă. Sub aspectul eticii, vom merge tot mai mult spre etica europeană. Sub aspectul expertizei, există un risc de a nu folosi oportunități. Nu mă aștept să fim sub nivelul generațiilor de acum, dar s-ar putea să ratăm oportunități majore. Dacă alte generații ar fi avut oportunitățile care există acum, cred că ar fi realizat mult mai multe lucruri. Vom vedea dacă veți folosi oportunitățile sau nu.