I se cere părerea de fiecare dată când vine vorba despre perioada în care România a fost regat, cu atât mai mult perioada în care comunismul a fost la putere. Despre 23 August, așa cum a fost în acea vară fierbinte a lui 1944, am vorbit cu istoricul Lucrețiu Tudoroiu și am aflat ceea ce în manualele de istorie nu a stat scris niciodată.

Evenimentul Zilei: Actul de la 23 August 1944 a fost consemnat sub mai multe denumiri: insurecție armată, ziua eliberării României de sub jugul fascist, ziua eliberării României de către Armata Roșie, Revoluție de eliberare națională și socială, antifascistă și antiimperialistă, evident condusă de clasa muncitoare reprezentată de Partidul Comunist. Lovitură de stat sau o măsură imperativ salvatoare pentru România?

Lucrețiu Tudoroiu: Întrebarea este foarte bine pusă. Nici nu se pune problema unei lovituri de stat și cu atât mai puțin a unei revoluții, cum pretindeau comuniștii, să nu uităm titulatura oficială era revoluția de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă. Nimic mai fals, pentru că nu era o revoluție de eliberare națională. Împotriva cui? Națiunea română era independentă, nu era sub ocupație străină, a fost sub ocupație abia după ce au intrat armatele sovietice. Armatele germane erau concentrate pe front, nu erau numeroase, erau câte erau mai ales pentru câmpurile petrolifere din zona Prahovei. Deci nu se punea problema ca România să fi fost o țară ocupată. De eliberare națională nu era cazul.... Și socială. Ce eliberare socială a avut loc la 23 August? A fost o minciună sfruntată care a rămas în mintea oamenilor până astăzi. A fost o schimbare a armelor, a luptei din tabăra germană în tabăra puterilor care promovau până la urmă democrația, mai puțin Rusia. Nu se pune problema unei revoluții de eliberare socială. Antifascistă și antiimperialistă, aceasta dimensiune a lipsit cu totul. Mișcarea nu a avut nici o conotație ideologică, ci pur și simplu una de real politic. Armatele rusești ajunseseră în Moldova, trecuseră de Târgu Neamț, cuceriseră Iașiul chiar în ziua de 23 august și nici nu se punea problema unei revoluții antifasciste. Nu ideologia germanilor deranja, ci deranja că noi în mod evident pierdeam războiul și dacă nu întorceam armele ne puteam trezi ocupați în întregime de armatele sovietice, iar necesitatea păstrării statalității, formele puterii independente, adică Regele, Guvernul, Parlamentul, era una stringentă. Fără ea nu s-ar fi putut. Noi nu am fi dorit să fim o altă Polonie care să nu aibă forme de organizare statală. Tot timpul am reușit să avem această organizare statală, forme poate reduse, elementare. Nu se punea problema antifascismului.

Odată cu România, Germania a pierdut una din cele mai bogate surse de aprovizionare cu petrol

Împotriva antiimperialismului, poate că s-ar apropia mai mult de adevăr. Sigur imperialismul german era evident, el voia să controleze petrolul românesc pentru a duce în continuare războiul, era o necesitate absolută, dar nu ne este rușine nici cu frații ruși, tot imperialiști. N-au fost imperialiști anglo-francezii, pentru că au învățat din experiența primului război mondial și nici americanii, care n-au fost imperialiștii nici în primul, dimpotrivă. Planul Marshall a fost dovada unei inteligențe politice și economice extraordinare care a permis țărilor europene secătuite de război să-și revină și să ajungă din nou la un nivel economic de invidiat și astăzi.

- Un element peste care se trece ușor cu vederea este acela că după istorica proclamație a Regelui Mihai prin care se anunța că s-a încheiat armistițiul, Armata Roșie a luat în continuare prizonieri peste 130.000 de ostași români. Timp de câteva zeci de zile România a avut doi inamici antagonici, Germania și URSS! Un mare paradox. De ce am fost în această situație?

Este un stil de luptă tipic sovietic, același tratament a fost aplicat și Japoniei. Așa se explică și faptul că Insulele Kurile au revenit Rusiei, pentru că Rusia, după semnarea armistițiului cu Japonia, le-a ocupat, încălcându- și propriul cuvânt. Este o tactică tipică a Sovietelor, care din fericire au dispărut definitiv. Din păcate, Rusia lui Putin moștenește acest stil și vedem cum cu seninătate încalcă legislația internațională pretinzând că este cel mai reprezentativ apărător al ei. Hoțul strigă hoțul. Așa se explică acest lucru. Până n-au intrat trupele sovietice în București nu s-a pus problema că România ar fi întors armele. A fost vorba de o capitulare, așa pretindea Uniunea Sovietică. Când a intrat armata sovietică eliberatoare în septembrie atunci s-a considerat că într-adevăr România a trecut de partea aliaților, dar în urma înfrângerii sale. Nu departe de adevăr, dar cu totul greșit din punct de vedere juridic.

Rușii au jucat foarte tare și urât și atunci, ca și acum

- În dimineața zilei de 23 august 1944, după ședința Guvernului de la Snagov, mareșalul Antonescu a plecat la Palatul Regal deși i s-a spus să nu facă acest lucru. De ce a ignorat avertismentele?

- Psihologia jucătorului împătimit. Este atât de intrat în joc încât nu-și mai dă seama de avertismentele pe care le primește de la ceilalți jucători că va fi eliminat. El își vede jocul lui și îi conferă mental, politic în cazul lui, o autonomie pe care nu o are. Atunci nu-și dă seama că poate fi eliminat pentru că paradigma puterii între spațiul răsăritean și spațiul central european ar începe cu lanțul carpatic s-a schimbat hotărâtor. A fost orbit de necesitatea lui ca militar de a-și respecta cuvântul dat. Lucrurile se tărăgănau foarte mult pentru că și aici sovietele jucau la două capete. Le-ar fi convenit ca noi să ieșim din tabăra germană, dar, în același timp, era important pentru ei ca în momentul în care se realizează acest lucru săși ia bucăți cât mai mari din România, să fie sub ocupația lor. Nu să lase guvernul român stăpân pe propriul teritoriu. Au jucat așa. Bine, suntem de acord, întoarceți armele, dar în același timp ne luptăm cu voi și vă cotropim țara. Să nu uităm că au dus și cu Carol al II-lea câteva tratative. Bine, Carol al II-lea n-a marșat, dar discuții au existat ca pe teritoriul eliberat în ghilimele de armatele sovietice să fie proclamat rege Carol al II-lea și să-și detroneze pe acele teritorii din nou fiul. S-au pretat și la astfel de mârșăvii și pentru a șterge urmele, ambasadorul sovietic în Mexic, cu care tratase Carol al II-lea, a fost sabotat și a murit într- un accident de avion deasupra golfului Mexicului. Ei au jucat foarte tare și urât, ca și acum în Ucraina, să nu ne închipuim că e altfel.

Dimensiunea națională este mai pregnantă în discursul public al lui 23 August

- Copil fiind, era cea mai atractivă parte a sărbătorii să văd cum trec tancurile armatei române. Dimensiunea statală și națională este mai pregnantă în discursul public al lui 23 august decât în cel al lui 1 mai. Ceaușescu a golit încet, încet de sens Partidul Comunist și a transferat toate atributele simbolice ale acestuia asupra lui.

Petrolul românesc, extrem de important

- A fost scurtat cu șase luni războiul, așa cum s-a vehiculat?

- „Din punct de vedere geopolitic, mișcarea a fost importantă. În primul rând, că s-a deschis calea unei invazii sovietice în peninsula balcanică, să nu uităm că în septembrie, după doar câteva lupte între armata sovietică și cea bulgară, Bulgaria capitulează, foarte repede. Ea chiar capitulează spre deosebire de România. Nu este o întoarcere a armelor în Bulgaria, ci o capitulare, iar Germania este obligată să evacueze și trupele din Grecia și din Iugoslavia, acest lucru într-adevăr a avut un rol hotărâtor, statele balcanice au fost eliberate mult mai repede datorită faptului că rușii puteau să ajungă imediat acolo. Contribuție a avut, șase luni poate este mult, nu putem să facem proiecții pornind de la modificarea unui singur element al istoriei.

Germania a pierdut una din cele mai bogate surse de aprovizionare cu petrol. Nu era singura, ei lichefiau cărbunele, dar petrolul românesc era petrol, ceea ce voiau, nu aveau nevoie să consume forță de muncă și energie pentru obținerea petrolului lichefiat din cărbune. Mai era petrol în Polonia, dar rușii ajungeau și acolo. Aveau și în Franța, dar era deja eliberat Parisul. Atunci, sigur că a fost o lovitură pentru mașina de război germană, prin faptul că unul dintre elementele fundamentale ale acțiunii ei, petrolul, și-a diminuat în mod semnificativ prezența în tabăra Germaniei”.