Înainte de a ieşi în stradă, revoluţionarul secolului XXI îşi mobilizează camarazii cu ajutorul reţelelor de socializare. Acesta este însă doar un prim pas în lupta cu regimurile autoritare.

Internetul reprezintă în ţările cu regimuri autoritare singurul spaţiu public real, propice pentru manifestările de dizidenţă. În cazul Tunisiei, unii analişti occidentali s-au grăbit să proclame, "revoluţia WikiLeaks" pornind de la premisa că informaţiile privind corupţia familiei prezidenţiale cuprinse în corespondenţa diplomatică americană au declanşat revoltele.

Dar, ceea ce acum toată lumea numeşte "revoluţie" a fost explozia nemulţumirilor, în special economice, adunate în timp. Dezvăluirile WikiLeaks cu siguranţă au inflamat şi mai mult situaţia, dar cu sau fără WikiLeaks, tunisienii oricum ar fi ieşit în stradă.

Mobilizare şi vigilenţă continuă

Internetul a avut însă un rol esenţial în organizarea protestelor. Internetul nu a fost doar portavocea prin care lumea a aflat despre ce se întâmpla într-o ţară în care presa era strict controlată, internetul este spaţiul care acum alimentează continuu revoltele. Un rol special îl au reţelele de socializare, aşa cum s-a întâmplat şi în Iran, în 2009.

Aproximativ 18% dintre tunisieni au conturi pe Facebook, care a scăpat neblocat de autorităţi, aşa că wallurile s-au transformat în adevărate jurnale de proteste, cu fotografii şi chemări în stradă, cu date exacte privind locul de adunare şi ora demonstraţiilor. Acelaşi lucru a fost şi este încă valabil pentru Twitter, iar YouTube a devenit un fel de televiziune care difuzează non-stop imagini din Tunisia, videoclipuri, compilaţii cu proteste. Pe internet, revoluţia este în plină desfăşurare, iar deocamdată nu au apărut semne de oboseală.

Mai mult, tunisienii au grijă să posteze comentarii legate de fiecare mişcare făcută de politicieni în vidul lăsat în urmă de preşedintele fugar, Zine El-Abidine Ben Ali. Ei au grijă să tragă semnale de alarmă în cazul în care apar semne că revoluţia lor ar fi confiscată, conştienţi că rezultatul final depinde şi de remanierea guvernului. Pe site-urile de socializare şi bloguri sunt apeluri la luciditate şi avertismente care cer curăţarea instituţiilor de politicienii care au avut sau au încă legături cu preşedintele Ben Ali şi familia acestuia.

Dictatorul a fugit, "au rămas vulturii"

Mai mulţi bloggeri tunisieni avertizează că deşi actualul premier Mohamed Ghannouchi se recomandă ca tehnocrat, nimeni nu ar trebui să uite că a condus guvernul în ultimii 11 ani de mandat ai preşedintelui Ben Ali, iar situaţia economică s-a agravat. Pe Facebook şi Twitter sunt postări în care tunisienii din ţară şi din străinătate avertizează că numai revoluţia nu este de ajuns: "L-am alungat pe Ben Ali, dar asta nu e suficient, au mai rămas vulturi care se rotesc".

După ce protestele tunisienilor au avut ca efect fuga preşedintelui Zine al- Abidine Ben Ali, site-urile de socializare şi blogurile din Asia Centrală s-au contaminat de spiritul revoluţionar. Oamenii au început să găsească asemănări între situaţia din Tunisia şi cea din ţările lor, să debordeze de speranţă că "modelul tunisian" poate fi aplicat şi în alte părţi".

DIN MAGREB ÎN ASIA CENTRALĂ

"Ce au făcut tunisienii la ei în ţară putem face şi noi"

În fostele republici sovietice din Asia Centrală şi Caucaz, foştii secretari generali comunişti deveniţi preşedinţi şi urmaşii lor sunt asemănaţi cu tunisianul Ben Ali, iar concluzia este că aşa cum acesta a fost determinat să plece, acelaşi lucru li se poate întâmpla şi lor.

În Turkmenistan, preşedintele Gurbangulî Berdâmuhamedov urmează linia predecesorului său, Saparmurat Niazov. Internetul funcţionează, dar la preţuri restrictive pentru cei fără dare de mână. Însă reţelele de socializare par a fi devenit duşmanii personali ai preşedintelui. Pe măsură ce apar, ele sunt interzise şi blocate pe motiv că "provoacă dependenţă de internet şi răspândesc pornografia infantilă". Şi totuşi, pe internet din Turkmenistan, modelul tunisian face să apară mesaje de genul "ce au făcut tunisienii putem face şi noi în Turkmenistan" sau "dacă liderii noştri nu vor să păţească ce a păţit Ben Ali, să ne îmbunătăţească situaţia economică".

În Tadjikistan, considerată cea mai democratică ţară din Asia Centrală, îşi găsesc loc mesaje de la refugiaţi din alte state foste sovietice: "Ce au făcut tunisienii arată clar că nimeni nu poate rămâne la putere la nesfârşit", sau "oare care este următorul dictator care îşi va pierde scaunul?".

Apeluri la revoltă

În Kârgâzstan internetul este plin de apeluri la revoltă: "Trezeşte-te Asia Centrală!". Refugiaţii uzbeci nu se sfiesc să-l ameninţe pe liderul Islam Karimov, faimos pentru cruzimea cu care înlătură orice opoziţie: "Cu ajutorul lui Dumnezeu, dictatorul Karimov care conduce ilegal şi despotic va sfârşi ca preşedintele tunisian, va veni ziua în care va plăti pentru ce a făcut poporului uzbec".

Nici intangibilul Nursultan Nazarbaiev nu a scăpat de ameninţări pe forumuri şi bloguri, în Kazahstan, considerată cea mai dezvoltată ţară din Asia Centrală, o ţară al cărui lider este curtat de marile puteri ale lumii pentru petrolul şi gazele din subsolul kazah. "Aşa cum s-a dovedit că preşedintele Tunisiei nu era invincibil, şi Nazarbaiev poate avea aceeaşi soartă", scriu cei nemulţumiţi de actualul preşedinte.

REVOLTĂ

Zeci de mii de egipteni au protestat ieri la Cairo, Alexandria şi Suez. Forţele fidele regimului Mubarak au ripostat cu gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene. Accesul la internet a fost blocat

• Dan Stancu 

Preşedintele Egiptului, Hosni Mubarak, aflat la putere de 30 de ani, a mobilizat ieri armata la Cairo şi Suez pentru a restabili ordinea, relata, aseară, postul de televiziune Al-Jazeera, la finalul unei zile de ciocniri între demonstranţi şi forţele de ordine.

Potrivit unor martori oculari, un protestatar a fost ucis de poliţişti la Suez. Cel puţin opt persoane şiau pierdut viaţa începând de marţi şi peste 1.000 au fost arestate. Potrivit "The Guardian", împotriva manifestanţilor s-a intervenit cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, iar la Cairo, Alexandria şi Suez au fost impuse restricţii de circulaţie după lăsarea întunericului.

Pe de altă parte, existau zvonuri conform cărora unul dintre principalii lideri ai opoziţiei, Mohamed ElBaradei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, ar fi fost reţinut şi plasat sub arest la domiciliu.

Mubarak, susţinut de SUA

Preşedintele Hosni Mubarak nu este un dictator şi nu ar trebui să-şi dea demisia, a declarat ieri vicepreşedintele american Joe Biden, citat de Fox News. El a îndemnat atât puterea, cât şi opoziţia de la Cairo să dea dovadă de reţinere.

Anterior, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, subliniase faptul că "Egiptul a fost un aliat al Washingtonului în multe situaţii critice". Liderul de la Casa Albă a reamintit însă că mesajul său pentru Hosni Mubarak a fost întotdeauna acelaşi: bunăstarea pe termen lung nu poate fi asigurată decât prin reforme economice şi politice.

Ce ştiau americanii

Statele Unite ale Americii recunoşteau că "tortura la care recurge poliţia este un fenomen obişnuit şi omniprezent în Egipt", o crimă împotriva drepturilor omului pe care Washingtonul o observa stânjenit, relevă documente diplomatice americane ale Ambasadei SUA la Cairo, date publicităţii de site-ul WikiLeaks.

Diplomaţii americani îl descriu pe Mubarak drept un individ extrem de pragmatic şi un aliat indispensabil, "un realist care nu are timp de idealuri", care se vede obligat să recurgă la forţă pentru a reprima opoziţia din interiorul ţării şi pe care îl enervează din cale afară orice fel de critici la adresa situaţiei drepturilor omului din ţara sa, inclusiv cele venite de la Washington.

"Brutalitatea poliţiei împotriva delincvenţilor comuni este ceva obişnuit şi omniprezent", menţiona ambasadoarea SUA la Cairo, Margaret Scobey.

Fără internet şi telefonie mobilă

Accesul la internet şi la reţelele de telefonie mobilă a fost blocat ieri în Egipt. "Aproximativ 88% din reţeaua internet nu mai este disponibilă în Egipt, o premieră în istoria internetului", a declarat, pentru AFP, Rick Ferguson, expert în securitate la Trend Micro, al treilea operator mondial în soluţii de securitate, informează Agerpres.

Asta după ce mişcarea "6 aprilie", care se declară prodemocratică şi care s-a aflat la originea protestelor folosind Facebook, le-a cerut egiptenilor prin mesaje pe telefoanele mobile şi pe internet să nu se teamă de reacţia forţelor de ordine şi să continue protestele.

"Întrucât situaţia de securitate din Egipt s-a agravat, MAE recomandă cetăţenilor români să evite deplasările care nu sunt necesare în această ţară.", COMUNICAT MAE

CIOCNIRI. Protestatarii s-au luat la bătaie cu forţele de ordine ale lui Mubarak FOTO: REUTERS

REVOLUŢIA TWITTER" DE LA CHIŞINĂU

Cum a ajuns Natalia Morari din cafenea în "The Guardian"

Jurnalista Natalia Morari avea doar 25 de ani când pe 6 aprilie 2009, într-o cafenea, a decis împreună cu încă şase prieteni că nu pot accepta să fie conduşi de un regim comunist, care tocmai câştigase alegerile parlamentare. Ea le-a povestit jurnaliştilor de la cotidianul britanic "The Guardian" cum a reuşit să scoată în stradă 20.000 de oameni, grăbind înlăturarea de la putere a preşedintelui Vladimir Voronin.

"Am vorbit despre ceea ce ar trebui să facem în legătură cu alegerile care tocmai avuseseră loc şi despre care noi suntem siguri că au fost fraudate", e explicat Morari. "Am decis să organizăm un flash mob în aceeaşi zi folosind Twitter, alte reţele de socializare şi SMS-urile", a mai spus tânăra.

O surpriză de proporţii

Având în vedere că în istoria recentă a Republicii Moldova nu au fost consemnate proteste în masă, "ne aşteptam la câteva sute de participanţi, prieteni de-ai noştri şi prieteni ai prietenilor noştri", a mărturisit Morari. Realitatea din centrul Chişinăului i-a depăşit însă aşteptările: "Când am ajuns în piaţă şi am văzut că erau prezenţi aproximativ 20.000 de oameni, am rămas fără cuvinte".

Jurnalista şi-a dat atunci seama că populaţia nemulţumită aştepta doar un semnal pentru a ieşi în stradă "Nu numai că am subestimat puterea pe care o poate exercita Twitterul şi internetul, în general, dar am subestimat şi gradul de ură pe care tinerii o manifestă cu privire la politica guvernului şi faţă de fraudarea alegerilor", a concluzionat Natalia Morari.

Pro-europeni în locul comuniştilor

La aproape doi ani de la evenimentele din 2009, care au clătinat serios regimul de atunci, Vladimir Voronin mai este doar preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Ţara este guvernată de o coaliţie pro-europeană formată din liberalii fostului şef interimar al statului, Mihai Ghimpu, liberal-democraţii actualului premier, Vlad Filat, şi democraţii actualului preşedinte al Republicii Moldova, Marian Lupu. (Dan Stancu)

SIMBOL. Portret al ayatollahului Khomeini, într-un internet cafe din Teheran

FENOMEN Iranul, un caz aparte Iranienii urmăresc pe internet evenimentele din Tunisia. Mulţi dintre ei speră, aşa cum mi-a scris Sohelia, fotoreporter din Teheran, că revoluţia tunisienilor nu va avea aceeaşi soartă ca mişcările de stradă ale iranienilor, desfăşurate după prezidenţialele din 2009. În Iran, internetul este calea de comunicare aleasă de toată lumea, de la preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, care are blog, până la liderul suprem, ayatollahul Khamenei, şi la disidenţi. În vara lui 2009, reţelele de socializare şi telefoanele mobile s-au transformat din instrumente de campanie electorală în instrumente de mobilizare pe străzi, după ce a fost clar că Ahmadinejad a câştigat un al doilea mandat. Facebook, Twitter, YouTube, şi blogurile iraniene erau pline de chemări la mişcări de stradă. Înainte de internet, începutul a fost făcut în secolul trecut, când, de exemplu, revoluţia islamică din Iran a fost posibilă datorită cărţilor, pamfletelor tipărite şi casetelor cu mesaje înregistrate ale fostului ayatollah Khomeini, casete care circulau ilegal pe tot teritoriul Iranului, în vremea monarhiei, şi care au montat şi mobilizat populaţia pentru a răsturna în final regimul dictatorial al şahului Pahlavi.