În lupta contra coronavirus, Cuba se impune ca un aliat de interes. Medicii cubanezi sunt chemați să protejeze populația insulei dar și să ajute diverse țări, între care mult mai bogatele Franța și Italia.
Cuba este un arhipelag de aproape 12 milioane de locuitori, încorporat într-un spațiu geopolitic complex. Cu ocazia crizei Covid-19, mica țară din Caraibe, prezentată adesea ca cea a regimului Castro - inclusiv după moartea lui Fidel, în noiembrie 2016 și sfârșitul președinției lui Raúl Castro, în aprilie 2018 - a demonstrat încă o dată un internaționalism, criticat uneori, prin trimiterea medicilor în Italia pentru a lupta împotriva pandemiei.
Dar Cuba are tradiție în ajutorul medical. Cei 32 de specialiști cubanezi care au ajuns luna trecută în Lombardia sunt aceiași care au participat, în 2014, la combaterea virusului Ebola în Africa.
Continentul african a beneficiat deja de ajutor logistico-militar cubanez (Angola, Mozambic) la fel ca și America Latină, teren a multiple operațiuni medicale și umanitare impuse de Cuba (spre exemplu, operațiunea Milagro)
Diversele misiuni susținute de Cuba în străinătate continuă la ora actuală, în plină criză sanitară.
Dacă Cuba își poate „exporta” medicii este pentru că aceștia sunt internațional recunoscuți.
Contribuția epidemiologilor și virusologilor cubanezi a fost determinantă în special împotriva luptei împotriva epidemiei de holeră din Haiti, după seismul din 2010.
Echipele de cercetători cubanezi colaborează la ora actuală cu omologii lor chinezi la dezvoltarea unui remediu pentru SARS-CoV-2, denumit „Interferon Alpha-2b Recombinant (folosit în Cuba de mai mulți ani pentru tratarea altor maladii).
Iar mai multe departamente franceze din teritoriile peste mări, geografic apropiate de Cuba, au acceptat deja să primească ajutor medical de la Havana. La fel ca și diverse alte țări din regiune, precum Jamaica, Surinam, Grenada sau Nicaragua.
Unii acuză guvernul de la Havana că vrea să profite de situația pandemiei pentru a obține contracte, bani și alte beneficii (cum este, de altfel, cazul, multor țări) în timp ce alții critică internaționalismul medical al Cubei drept un oportunism pentru a evita izolarea totală și efectele sancțiunilor impuse de americani.
Indiferent, cert este că statul cubanez a activat toate mecanismele sistemului său de sănătate, atât în afara granițelor cât și în interiorul frontierelor.
Populația cubaneză este bine pregătită pentru ceea ce o așteaptă pe teritoriul ei.
Ea știe că virusul este deja prezent pe insulă, cu câteva sute de cazuri depistate în câteva săptămâni (320 confirmate la 6 aprilie). Opt decese sunt declarate pentru moment, iar câteva mii de persoane sunt spitalizate, deoarece prezintă simptomele bolii.
Primele cazuri fiind importate, cubanezii au înțeles decizia guvernului de a închide granițele țării, care depinde totuși în mare măsură de banii proveniți din turism - o industrie care a adus în Cuba peste 3 miliarde de dolari în 2018.
Cei 32.500 de turiști aflați încă pe insulă, potrivit cifrelor anunțate de premierul Manuel Marrero, au fost plasați în carantină, scrie Slate. Președintele Miguel Díaz-Canel a anunțat, de asemenea, închiderea școlilor timp de o lună, precizând că familiile sunt responsabile de asigurarea faptului că minorii rămân acasă și nu își petrec ziua pe străzi.
El a insistat, de asemenea, pe necesitatea respectării distanțării sociale pentru a reduce răspândirea virusului, inclusiv la cozile pe care populația cubaneză le cunoaște prea bine, mai ales în fața magazinelor de stat.
O mare cantitate de informații sunt difuzate prin canalele oficiale privind transmiterea Covid-19 și privind mijloacele care trebuie puse în aplicare pentru a preveni răspândirea coronavirus.
Cetățenii și „cuentapropistas” (cubanezii care lucrează pe cont propriu) s-au transformat în croitori de măși de protecție. Din țesături, cele chirurgicale lipsind.
Temerile sunt mari, de aceea cubanezii respectă distanțarea socială: măsuri stricte de izolare ar fi catastrofale pentru economie.
Cubanienii înțeleg gravitatea situației și reacționează calm, chiar dacă temerile unei crize alimentare sunt puternice: fantoma perioadei de după căderea URSS încă pândește în insulă.
Gesturile de barieră care trebuie adoptate sunt înțelese și aplicate ca măsuri de civism.
Comitetele pentru Apărarea Revoluției (CDR) ajută la răspândirea instrucțiunilor transmise de guvern și monitorizează apariția simptomelor în rândul populației.
Covid-19 este o criză fără precedent pentru mulți oameni de pe această planetă, dar cubanezii sunt obișnuiți să trăiască vremuri tulburi, indiferent dacă sunt cauzate de ravagiile unui uragan sau de blocajul financiar și politic impus de Statele Unite, consolidat în continuare de la venirea la putere a lui Donald Trump.
Prin urmare, nu există niciun risc să-i vedem pe cubanezi luptând în supermarketuri pentru câteva rulouri de hârtie igienică: acești oameni au trăit zeci de ani cu cartele de raționalizare a bunurilor (libreta) și suferă zilnic lipsuri de tot felul.
Cubanezii pot studia medicina gratuit (la fel ca studenții străini primiți la Școala Latino-Americană de Medicină) și au o rată mai mult decât onorabilă de medici pe cap locuitor.
Dar nu au întotdeauna acces la medicamentele de bază, tot din cauza sancțiunilor americane.
Mai mulți responsabili ai ONU au cerut relaxarea acestor sancțiuni pentru ca insula să facă față noii pendemii.
Fără a cădea în naivitate, observatorii afirmă că ne putem întreba dacă în contextul actual, noua implicare cubaneză pe fronturile îndepărtate nu pune în discuție noțiunile țărilor zise „dezvoltate” și „în curs de dezvoltare”. Ce este dezvoltarea, dacă nu este legată de oameni?
Acest ajutor medical venit dintr-o țară despre se vorbește prea puțin sau care este cunoscută doar prin stereotipurile (triada „rom, trabucuri, Che”), unor mari puteri europene precum Italia sau Franța trebuie, probabil, să împingă la reflecție.