Interimarii au fost acceptați de Iohannis

Interimarii au fost acceptați de Iohannis

Premierul Viorica Dăncilă i-a trimis, ieri, președintelui Klaus Iohannis propunerile de desemnare a miniștrilor interimari pentru portofoliile Transporturilor și Dezvoltării, după ce șeful statului i-a refuzat pe Lia Olguța Vasilescu și pe Mircea Drăghici. Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, urmează să asigurare interimatul la Transporturi, iar ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, la Dezvoltare.

„Am propus desemnarea miniștrilor interimari pentru a asigura continuitate în activitatea guvernamentală în toate domeniile, inclusiv la Transporturi și Dezvoltare, portofolii cheie în derularea unor proiecte importante de investiții. Este vital să găsim soluții definitive privind numirile titularilor pentru cele două funcții”, a transmis Dăncilă.

În contextul în care România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, iar miniștrii Cabinetului Dăncilă vor prezida toate întrunirile instituției, în funcție de domeniul lor de resort, Teodorovici și Plumb trebuie să se împartă la câte două ministere. Șefa Guvernului dă de înțeles că până joi, la primul eveniment al Consiliului UE în România, președintele ar trebui să numească doi miniștri pentru cele două locuri vacante. „Este vital ca la prima reuniune a Guvernului României cu Colegiul Comisarilor europeni, care va avea loc în această săptămâna la București, să participe titulari ai tuturor portofoliilor, cu atribuții depline în exercitarea funcțiilor”, susține premierul.

De asemenea, Guvernul transmite că încă așteaptă motivarea lui Iohannis în privința refuzului de a-i numi pe Vasilescu și Drăghici în funcții. Președintele i-a acceptat pe Teodorovici și Plumb, care pot asigura interimatul maximum 45 de zile.