INTERESE. Se pare că și FMI poate dansa după cum i se cântă

INTERESE. Se pare că și  FMI poate dansa după cum i se cântă

Fondul Monetar Internaţional a anunţat miercuri adoptarea unei reforme ce va permite acordarea de împrumuturi statelor membre pe o perioadă maximă de patru ani în loc de trei, cum primesc toate statele, inclusiv România, chiar înainte de examinarea unui astfel de împrumut pentru Grecia, transmite AFP, citată de Agerpres.

FMI a anunţat într-un comunicat că această reformă a fost votată în cadrul consiliului său de administraţie, reformă ce vizează un tip de împrumut destinat ţărilor aflate în criză profundă. FMI a anunţat vineri că noul său împrumut pentru Atena, care urmează să fie analizat joi de către consiliul de administraţie, se va întinde pe patru ani şi va consta în 28 de miliarde de euro. Acest împrumut îl va înlocui pe cel iniţial de 30 de miliarde de euro acordat în 2010 şi valabil pe 3 ani, din care 20,3 miliarde de euro au fost deja vărsaţi.