Interacțiunea strânsă dintre oameni și animale ne va costa. O nouă pandemie riscă să izbucnească

Interacțiunea strânsă dintre oameni și animale ne va costa. O nouă pandemie riscă să izbucneascăSursa: Pixabay

Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC) a avertizat într-un raport că lumea este „periculos de nepregătită” pentru viitoarele pandemii, cerând ţărilor să-şi actualizeze planurile de pregătire până la sfârşitul anului.

Pandemiile de gripă au apărut istoric în sudul Chinei, astfel încât această zonă a fost în centrul atenției ca o posibilă sursă de noi tulpini ale virusului gripal. Există câțiva agenți patogeni cunoscuți – fie viruși, fie bacterii – care pot provoca boli predispuse la pandemii sau epidemii.

Infecțiile respiratorii reprezintă cele mai mari riscuri ale unei epidemii sau pandemii după apariția și răspândirea de la om la om, deoarece oamenii infectați creează adesea aerosoli atunci când tușesc, strănută sau vorbesc precipitat.

Au existat trei focare cauzate de Coronavirus la oameni în ultimii 20 de ani. Fiecare își are originea printre animalele sălbatice și unul dintre acești viruși – SARS-CoV-2 – a fost cauza pandemiei de COVID-19.

Pericolul izbucnirii unei noi pandemii este prezent

Însă, pericolul izbucnirii unei noi pandemii este prezent, pe măsură ce lumea se dezvoltă și oamenii acaparează habitatele naturale. La începutul anului 2023, Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC) a avertizat că lumea este „periculos de nepregătită” pentru viitoarele pandemii, cerând ţărilor să-şi actualizeze planurile de pregătire până la sfârşitul anului.

În raportul său World Disasters Report pe 2022, IFRC a afirmat că „toate ţările rămân periculos de nepregătite pentru viitoarele focare”, în pofida faptului că pandemia de COVID-19 a ucis mai mulţi oameni decât orice cutremur, secetă sau uragan din istorie, potrivit Agerpres.

„Următoarea pandemie ar putea fi pe cale să se întâmple. Dacă experienţa cu COVID-19 nu ne va grăbi paşii către o mai bună pregătire, ce o va face? Nu există nicio scuză pentru o lipsă continuă a pregătirii după ce am trecut prin trei ani groaznici”, a declarat Jagan Chapagain, secretar general al IFRC, cea mai mare organizaţie umanitară din lume.

„Nu există nicio scuză pentru o lipsă continuă a pregătirii după ce am trecut prin trei ani groaznici”

Raportul IFRC afirmă că ţările ar trebui să-şi revizuiască legislaţia pentru a se asigura că este în conformitate cu planurile lor de pregătire pentru pandemie până la sfârşitul anului 2023 şi ar trebui să adopte un nou tratat şi să revizuiască Reglementările Internaţionale de Sănătate până anul viitor pentru a investi mai mult în pregătirea comunităţilor locale.

Raportul recomandă, de asemenea, ţărilor să crească finanţarea pentru sănătate la nivel intern cu 1% din PIB şi finanţarea pentru sănătate la nivel global cu cel puţin 15 miliarde de dolari pe an, ceea ce Chapagain consideră a fi o „bună investiţie".

„Cel mai important lucru este că trebuie să existe voinţă politică pentru a face asta. Dacă există voinţă, este posibil de realizat”, a mai spus el.

Un virus a găsit o nouă modalitate de a infecta oameni

Potrivit unei analize a Reuters, un virus foarte periculos care se transmite de la lilieci, numit Nipah, ar fi găsit o nouă modalitate de a infecta oameni.  Virusul Nipah nu este un virus nou, el se află în circulație de ani de zile.

În 1999, virusul a ajuns în Malaezia centrală apărând prima oară la lilieci. Liliecii, gazdele virusului, au consumat fructe din pomi care se aflau în apropierea unor ferme de porci. Porcii care au mâncat resturile de fructe rămase de la liliecii respectivi s-au infectat, iar virusul a trecut, apoi, de la animalele de la fermă la om.

Cercetătorii cred că virusul Nipah a ajuns prima oară la om prin expunerea la secreții ale porcilor sau prin contact neprotejat cu țesutul unui animal bolnav. Nipah a ucis în jur de 40% dintre persoanele infectate în primă instanță. Simptomele suferite de ei au fost febră mare, inflamarea creierului și comă, mai scrie reuters.com.

 

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News