Inteligența artificială își face loc în televiziune. Prima prezentatoare de știri virtuală, Fedha

Sursa foto: captura video

Prima prezentatoare de televiziune virtuală, dezvoltată cu ajutorul Inteligenței Artificiale (IA) va citi buletinele de știri la un post din Kuweit. Fedha, așa cum s-a prezentat, reprezintă un test al companiei care deține postul de televiziune Kuwait News. Prezentatoarea virtuală nu va apărea, totuși, pe ecranele de televiune ci doar în mediul online, prezentând știrile postate pe conturile sociale ale postului de televiziune.

Un post de televiziune din Kuweit a dat publicității, în mediul online, un test cu o prezentatoare virtuală de știri generată cu ajutorul inteligenței artificiale. Aceasta ar putea să citească buletinele de știri în mediul online.

Prezentatoarea, numită Fedha, reprezintă un test al companiei de televiziune care urmărește să-și actualizeze buletinele de știri cu „un conţinut nou şi inovator”.

Fedha a apărut pentru prima oară, în fața utilizatorilor Twitter, sâmbătă, pe contul site-ului Kuwait News. Blondă, cu o coafură simplă, purtând părul prins la spate, descoperit, era îmbrăcată cu o jachetă neagră și un tricou alb.

„Sunt Fedha, prima prezentatoare din Kuwait care lucrează cu inteligență artificială la Kuwait News. Ce fel de știri preferați? Să vă ascultăm opiniile", a spus ea în arabă.

Fedha îi reprezintă pe toți

După ce experimentul a atras atenția, redactorul-șef adjunct al postului de televiziune Kuwait News, Abdullah Boftain, a declarat că este un test al potențialului AI de a oferi „conținut nou și inovator”. Potrivit spuselor sale, în viitor, Fedha ar putea să învețe să vorbească cu accent kuweitian și să prezinte buletine de știri pentru cei 1,2 milioane de utilizatori ai contului de Twitter.

„Fedha este un vechi prenume kuweitian popular, care face trimitere la bani, la metal. Întotdeauna ne imaginăm roboţii în culori argintii şi din metal, aşa că am combinat cele două elemente. Fedha îi reprezintă pe toți”, a spus Boftain.

Părul blond și ochii de culoare deschisă ai prezentatoarei reflectă populația diversă a țării, formată din kuweitieni și expatriați.

Temerile cu privire la Inteligența Artificială

Videoclipul inițial postate pe Twitter are 13 secunde și a generat o avalanșă de reacții pe rețelele de socializare, inclusiv din partea jurnaliștilor.

„Locurile noastre de muncă sunt în pericol. Fedha şi colegele sale ne vor înlocui oare într-un viitor apropiat?”, s-a întrebat unul dintre ei.

Ascensiunea rapidă a aplicațiilor bazate pe inteligența artificială la nivel global a atras atenția datorită unor posibile beneficii în domenii precum asistența medicală. Pe de altă parte, există temeri legate de potențialul său de a răspândi dezinformări și de amenințarea la adresa locurilor de muncă și a integrității artistice.