Întâlnirea dintre Blinken și Jinping: „Nu sprijinim independența Taiwanului, dar ne îngrijorează provocările Beijingului”

Întâlnirea dintre Blinken și Jinping: „Nu sprijinim independența Taiwanului, dar ne îngrijorează provocările Beijingului” Sursa foto: EPA/YURI GRIPAS / POOL

China și Statele Unite sunt de acord asupra intenției de a stabiliza relațiile, numai că relațiile dintre cele două mari puteri continuă să fie afectate de divergenţele de opinie asupra unor chestiuni cruciale, începând cu Taiwanul, care pentru Beijing reprezintă ''cel mai mare risc'' în relațiile cu Washingtonul.

La finalul vizitei secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, președintele chinez, Xi Jinping, a înregistrat ''progresele'' făcute în unele probleme specifice relațiilor cu SUA. ''Foarte bine'', a comentat, liderul chinez, numai că drumul pare a fi în urcuş. ''Faptul că China și Statele Unite pot ajunge la un acord are un impact asupra viitorului și destinului umanității'', a punctat Xi în timpul întâlnirii cu Blinken, confirmată oficial abia în ultimul moment și care a durat mai puțin de o oră, scrie lastampa.it.

Excepție de la protocol

Discuţia dintre cei doi reprezintă o excepţie de la protocolul diplomatic care prevede ca liderii chinezi să aibă doar întâlniri cu alți lideri străini și este percepută ca un semnal al urgenței de a schimba traiectoria relațiilor, pentru a evita ceea ce Washingtonul definește ''percepții și judecăți eronate''. Xi Jinping a făcut cel puţin două referiri la Statele Unite. Președintele chinez a subliniat necesitatea unei atitudini responsabile a SUA: ''În acest moment, comunitatea internațională este preocupată în general de starea relațiilor chino-americane, nu vrea să vadă conflicte sau ciocniri între cele două țări și nu este dispusă să aleagă de ce parte să stea''. Xi a subliniat apoi că ''niciuna dintre părți nu o poate modela pe cealaltă conform propriilor dorințe, cu atât mai puțin nu o poate priva pe cealaltă de dreptul său legitim la dezvoltare''.

Xi i-a transmis salutările sale președintelui SUA, Joe Biden

Abandonarea relațiilor ''glaciale'' din ultimele luni este evidentă: Xi i-a transmis salutările sale președintelui SUA, Joe Biden, care, la rândul său, a făcut același lucru prin Blinken: ''China și Statele Unite - i-a transmis Biden lui Xi - trebuie să gestioneze bine relațiile bilaterale'' în favoarea celor două țări și a restului lumii. Taiwanul se confirmă ca fiind adevăratul nod al relațiilor. Insula, asupra căreia Beijingul își revendică suveranitatea, ''este punctul de sprijin al intereselor fundamentale ale Chinei, cea mai importantă problemă în afacerile chino-americane și cel mai mare risc'' în relațiile bilaterale, aşa cum avertizat ieri ministrul de externe Qin Gang.

Ne puteți urmări și pe Google News

China nu face niciun compromis

Mult mai puternic şi mai clar mesajul de luni al șefului diplomației PCC, Wang Yi. ''China nu va face niciun compromis în această chestiune'', a subliniat diplomatul chinez de rang înalt, șeful Comisiei Centrale pentru Afaceri Externe a Partidului Comunist din China. Statele Unite, a adăugat el, ''trebuie să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei și să se opună în mod clar independenței Taiwanului''. Secretarul de stat american a reiterat că Statele Unite nu sprijină independența Taiwanului, însă a recunoscut că este îngrijorat de situația din Strâmtoare (unde recent au existat episoade de tensiune puternică între unitățile navale chineze și cele americane). Washingtonul nu vrea un ''nou Război Rece'', a adăugat Blinken, vorbind cu reporterii după întâlnirea cu Xi, și nu încearcă să schimbe sistemul de guvernare chinez. Diplomația, a spus el, trebuie să fie modalitatea de a evita ca o competiţie să ''degenereze într-un conflict''. (Rador)