Preşedinţii american Barack Obama şi cubanez Raul Castro și-au strîns mâinile și s-au întreținut pe marginea summitului Americii din Panama.
Este prima reuniune bilaterală la cel mai întalt nivel între Statele Unite şi Cuba care a avut loc de mai bine de 50 de ani, scrie Le Figaro. Cei doi lideri îşi dăduseră deja mâna şi avuseseră un schimb de cuvinte, vineri, înainte de deschiderea lucrărilor Summitului Americilor.
Statele Unite şi Cuba şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în urma Revoluţiei cubaneze şi naţionalizării firmelor americane de pe insula comunistă, în 1960. Washingtonul a pus garantarea drepturilor omului în Cuba în centrul apropierii cu Havana. La rândul ei, Cuba insistă să fie scoasă de pe lista americană a statelor care sponsorizează terorismul înainte ca lucrurile să avanseze.