Surs foto: novostipmr.comRepublica Moldova. Adunarea Populară a Găgăuziei nu va mai avea dreptul să numească procurorul-șef a autonomiei. Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis anularea dreptului legislativului local de a propune candidatura la funcția de procuror-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia. Decizia a fost luată în urma unei sesizări care a fost făcută de procurorul general, Ion Munteanu.
Autoritățile centrale preiau controlul asupra numirii procurorului-șef din Găgăuzia
Potrivit hotărârii Curții Constituționale, atribuția de a propune un candidat pentru această funcție nu poate aparține unei autorități legislative regionale. Astfel, această competență urmează să se încadreze în limitele Constituției și în competențele autorităților centrale. Decizia Înaltei Curți vine în contextul unor dispute privind autonomia Găgăuziei și prerogativele autorităților locale în raport cu cele naționale. Hotărârea este definitivă și obligatorie.

sursa foto/ Curtea Constituțională
Anterior, procurorul general Ion Munteanu a semnalat că, potrivit Constituției Republicii Moldova, procuratura este o instituție autonomă în cadrul autorității judecătorești. Astfel, procesul de numire a procurorilor este exclusiv responsabilitatea procurorului general. Acest lucru se va face la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor și fără intervenția puterii legislative sau executive.

Ion Munteanu, procurorul general al Republicii Moldova. Sursa foto: CSP
Potrivit Procuraturii Generale, Ion Munteanu a evaluat cadrul normativ care reglementează selecția procurorului-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia. Iar, conform reglementărilor actuale, candidatul este ales de Adunarea Populară a Găgăuziei.
În acest sens, Ion Munteanu consideră că prerogativa Adunării Populare a Găgăuziei de a selecta candidatul la funcția de procuror-șef al regiunii contravine prevederilor Constituției. În special, e vorba de aspecte ce țin de autonomia procuraturii și competențele exclusive ale Consiliului Superior al Procurorilor.
În prezent, șeful Procuraturii UTA Găgăuzia este numit de către procurorul general la propunerea Adunării Populare din autonomie.
Numărul procuraturilor teritoriale, redus drastic
De la 1 aprilie, numărul procuraturilor teritoriale din Republica Moldova a fost redus de la 36 la 14 unități. Noua structură a fost stabilită de către procurorul general, Ion Munteanu.
Recent, Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat interimatul funcției de adjunct al șefului Procuraturii UTA Găgăuzia. E vorba despre procurorul Vitalie Lungu, din cadrul procuraturii municipiului Chișinău.