Cele mai mari cinci puteri nucleare vor avea o reuniune la New York în următoarele două săptămâni, a anunţat joi viceministrul rus de externe Serghei Riabkov.
Întâlnire între principale puteri nucleare. Anunțul făcut de Rusia
Aceste cinci ţări principale puteri nucleare, SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa, sunt de asemenea membrele permanente ale Consiliului de Securitate al ONU.
Viceministrul rus nu a precizat data şi nici nivelul de reprezentare la care această reuniune va avea loc. Întâlnirea are însă potenţialul de a fi una semnificativă în contextul escaladării tensiunilor între Rusia şi Occident pe fondul războiului din Ucraina.
Rusia are o nouă doctrină nucleară
În timp ce Ucraina insistă pe lângă aliaţii săi occidentali să elimine restricţiile ce o împiedică să atace cu rachete occidentale cu rază lungă de acţiune ţinte pe teritoriul Rusiei, aceasta din urmă a decis să transmită Kievului şi Occidentului un avertisment constând în revizuirea doctrinei sale nucleare.
În urma acestei revizuiri, preşedintele rus Vladimir Putin a precizat că noua doctrină va permite represalii nucleare inclusiv în cazul unor atacuri convenţionale masive cu rachete sau drone asupra teritoriului rus sau al aliatului său belarus efectuate de o ţară care nu deţine arme nucleare, dar care este susţinută de puteri nucleare, potrivit presei ruse de stat citate de Reuters.
În paralel, NATO începe exercițiile nucleare anuale
Mark Rutte, noul secretar general al NATO, a anunțat joi, la Londra, că NATO va începe luni, 14 octombrie, exercițiile militare anuale care includ manevre cu arme nucleare.
„Într-o lume incertă este vital să ne testăm apărarea și să ne întărim apărarea, astfel încât adversarii noștri să știe că NATO este pregătită și este capabilă să răspundă oricărei amenințări”, a declarat Mark Rutte.
Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a făcut acest anunț în cadrul unei întâlniri cu premierul britanic Keir Starmer, desfășurată la Londra. Totodată, în aceeași vizită, a avut o întrevedere cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre situația regională și cooperarea strategică.
Exercițiul „Steadfast Noon” va începe luni și se va desfășura pe parcursul a două săptămâni. Potrivit oficialilor NATO, manevrele implică peste 60 de aeronave și se vor desfășura în principal în spațiul aerian al Marii Britanii, deasupra Mării Nordului, precum și în Belgia și Țările de Jos, pentru a exersa elemente esențiale de descurajare nucleară.
Mark Rutte a subliniat rolul vital al Marii Britanii în contribuția la capacitățile nucleare ale NATO, punând accent pe importanța forțelor britanice în menținerea strategiei de descurajare a Alianței. Detalii suplimentare despre scenariul exercițiului nu au fost dezvăluite de către NATO, păstrând un nivel de discreție în ceea ce privește desfășurarea antrenamentelor.