Deşi au trecut 91 de ani de la Revoluţia bolşevică, evenimentele care au pus piatra de temelie a comunismului mondial sunt încă o enigmă pentru mulţi.
În 1938, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice autoriza publicarea primei istorii oficiale a organizaţiei fondate de Lenin. Menită să fie un soi de biblie pentru comuniştii din toată lumea, broşura nu putea evita momentul bolşevic fondator, Revoluţia din octombrie 1917, descrisă pe fondul unei imense adeziuni proletare. Mitul a continuat să trăiască în toate manualele stalinismului: muncitorii au luat cu asalt Palatul de Iarnă din Petrograd în 25 octombrie/7 noiembrie 1917, determinând căderea «vechiului regim» şi pregătind terenul pentru gloria marxist-leninistă.
«Pace, pământ şi pâine» a fost sloganul principal al unui sfârşit de 1917 care a readus speranţa pentru milioanele de ruşi ce vedeau ţarismul ca o piedică în calea realizării destinului istoric al ţării. Decenii mai târziu, căderea comunismelor a decantat apele.
Astăzi, toată lumea ştie că Revoluţia din octombrie a fost de fapt o lovitură de stat orchestrată după toate tiparele revoluţionare de mică organizaţie a radicalilor conduşi de Lenin. Şi totuşi, „poezia revoluţiei” continuă să facă victime. Insurecţia bolşevică şi ocuparea Palatului de Iarnă din 7 noiembrie 1917 consumă încă capitalul simbolic al promisiunilor de egalitate şi dreptate socială. Dacă e adevărat însă că oricine ratează trecutul, nu poate avea un viitor, atunci lecţia din spatele evenimentelor desfăşurate în Rusia cu aproape un secol în urmă devine una de neevitat.
Duminică, Evenimentul Zilei publică un interviu-memorie cu politologul Vladimir Tismăneanu, în tentativa de a înţelege, fie şi parţial, lecţia unui trecut care refuză încă să treacă.
Recomandările noastre
