Instrumentarul folosit de Rusia pentru a destabiliza Republica Moldova. Cum l-a umilit pe Dodon

Republica Moldova. Sursa foto: Dreamstime.com

Rusia folosește în Republica Moldova propaganda și coruperea alegătorilor pentru a slăbi încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.

Acesta a precizat însă că Rusia nu poate interveni militar în Republica Moldova, pentru că există armata ucraineană care apără întreaga Europă de agresiunea Kremlinului. Președintele Parlamentului a făcut apel la organele de drept să intervină, să curme fenomenul introducerii banilor murdari în țară, iar autorii acestor scheme ilegale să fie sancționați conform legii.

Fluxul de bani murdari din Rusia

Igor Grosu a mai spus că Moscova mizează pe grupul criminal organizat „Șor” pentru a destabiliza situația din țară și pentru a slăbi încrederea cetățenilor în instituțiile statului.

„Federația Rusă n-are cum interveni militar peste noi pentru că sunt ucrainenii care se bat pentru ei, pentru noi și pentru întreaga Europă. Acum, după decizia Congresului american, ajutorul va veni și agresorul va primi răspunsurile bine meritate.

Instrumentele pe care le are Rusia în raport cu noi sunt două: banii murdari, folosiți pentru a corupe alegătorul, și propaganda. Miza este să slăbească încrederea oamenilor în stat. Apelurile false de la Aeroport, toate fac parte din instrumentarul Federației Ruse. Iată de ce instituțiile au intervenit și trebuie să intervină în continuare pentru a opri tot fluxul de bani, să fie documentate toate aceste cazuri, dosarele să ajungă în instanță, să avem condamnări”, a spus Igor Grosu la TVR Moldova.

Igor Grosu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

”Simpatiile Rusiei pentru politicienii din Republica Moldova sunt trecătoare”

Președintele Parlamentului s-a arătat sceptic că reprezentanții grupului „Șor” ar putea prelua puterea în Republica Moldova. Potrivit președintelui Parlamentului, reprezentanții noului bloc de opoziție „Victoria” știu că simpatiile Rusiei printre politicienii din Republica Moldova sunt trecătoare, iar fostul președinte Igor Dodon este cel mai elocvent exemplu în acest sens.

„Eu îi văd pe reprezentanții grupului criminal organizat, n-au ei vână și așa potențial, oricât de mari și fioroși s-ar prezenta. Sunt fricoși, credeți-mă. Asta nu înseamnă că noi trebuie să-i subestimăm. Ei știu că există Codul Penal unde sunt articole privind trădarea de patrie, separatism.

Ei nu sunt atât de naivi să creadă că vor trece așa ușor. Eu mă uit la unii politicieni care au fost foarte obedienți și au promovat agenda Rusiei, gata, au fost trași pe dreapta. Igor Dodon face eforturi nebune, încearcă să demonstreze că e pe cai mari, dar cinismul Rusiei în raport cu astfel de politicieni e mare. Acum Rusia a luat o decizie foarte clară, au pus miza pe bandiți”, a mai spus Igor Grosu.