Profesorul acuzat de viol revine la catedră. Instanța l-a plasat sub control judiciar

Profesorul acuzat de viol revine la catedră. Instanța l-a plasat sub control judiciar Viol Sursa foto: EVZ

București. Instanța i-a permis profesorului de la Colegiul Sfântul Sava, acuzat de viol și agresiune sexuală să revină la catedră. Judecătorii au luat măsura controlului judiciar în cazul său, fără să-i interzică să profeseze.

 

Judecătorii au respins cererea procurorilor ca profesorul de economie să fie plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. El a fost plasat sub control judiciar, având o serie de inerdicții, însă va reveni la catedră.

Instanța l-a plasat pe profesor sub control judiciar

Profesorul de la Liceul Sfântul Sava, din București, este și președinte al comisiei pentru elaborarea subiectelor de bacalaureat. El a fost reținut de procurori și prezentat la instanța de judecată în cursul zilei de joi. Anchetatorii au cerut arestarea pentru agresiune sexuală şi viol. Cercetările au pornit de la doi adolescenți care au depus plângere. Faptele reclamate s-ar fi petrecut în urmă cu trei ani, într-un apartament din Sectorul 3.

Ne puteți urmări și pe Google News

Profesorul a fost plasat sub control judiciar, conform informațiilor publicate pe portalului instanțelor, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată de procurori. Judecătorii i-au impus o serie de restricții, însă i-au permis să rămână la catedră. El este obligat, conform deciziei, la următoarele restricții și obligații:

  • să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
  • să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei;
  • să se prezinte la secţia de poliţie desemnată cu supravegherea sa de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
  • să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi;
  • să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
  • să nu comunice cu persoanele vătămate, direct sau indirect.

În cazul în care nu se va conforma, instanța va dispune ca inculpatul să fie plasat în arest la domiciliu sau în arest preventiv. El va fi supravegheat de lucrătorii din cadrul Secţiei 12 Poliţie.

profesor viol

Profesor acuzat de viol Sursa foto: captura YouTube

Acuzațiile împotriva profesorului

Doi tineri l-au acuzat pe profesorul de economie de la Colegiul Sfântul Sava de viol și agresiune sexuală. Conform unor surse din anchetă, faptele s-au petrecut în urmă cu mai mulți ani. Cei doi băieți au așteptat să termine cursurile liceului pentru a merge la poliție. Ei s-au temut că ar avea probleme, la școală, dacă se vor adresa autorităților. Prima plângere a fost depusă în anul 2022, iar cea de-a doua doi ani mai tarziu, în 2024.

Sorin Spineanu Dobrotă, profesor la Colegiul Naţional Sfântul Sava din Capitală şi şef serviciu la Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie din cadrul Ministerului Educaţiei, a fost reţinut joi. Procurorii l-au pus sub acuzare și l-au prezentat în instanța de judecată pentru viol şi act sexual cu un minor.

Prima faptă pentru care a fost depusă reclamație s-a petrecut la 02.06.2021, într-un apartament din Sectorul 3. Inculpatul a întreținut relații sexuale orale cu un băiat în vârstă de 17 ani. El ar fi profitat de faptul că, poziția de profesor îi conferea autoritate și încredere în fața victimei. Câteva luni mai târziu, pe 17.12.2021, inculpatul a comis abuz sexual împotriva celui de-al doilea băiat, de 16 ani, conform procurorilor.

poliție

Poliție. Sursa foto: Poliția Română/ Facebook

Kristof Lajos anchetat de procurorii bucureșteni

Noul caz, a ajuns în instanța de judecată la câteva zile după ce Kristof Lajos, a fost reținut pentru aceleași acuzații, de viol. Procurorii îl anchetează după ce a fost prins într-o locuință în timp ce viola un băiat de 14 ani.

Potrivit anchetatorilor, el ar fi ademenit adolescent cu bani și diferite bunuri. În timp el a reușit să-l seducă, îndepărtându-l de familie. A făcut-o pentru a-l controla mai ușor. Lajos a recunoscut în fața anchetatorilor faptele pentru care a fost acuzat.

Kristof Lajos era cunoscut pentru că ar fi fost implicat în descoperirea și pregătirea copiilor cu abilități deosebite. De aici și supranumele pe care l-a primit, „antrenorul de genii”.

 

Revista presei