INSP. Trei scenarii pentru valul 3 din pandemie: crește rata de incidență

Tulpina britanică se extinde în România

INSP a realizat o analiză a situației actuale și a concluzionat în trei scenarii pentru pandemie, menționând că vor crește cazurile.

INSP a analizat evoluția valului 3 din pandemie și a concluzionat totul în trei scenarii posibile.

Din primele informații pare că ne confruntăm cu o tendință de creștere a ratei de incidență. Rezultatele sunt măsurate la nivel național, pe perioada ultimelor două săptămâni.

Momentan, în Capitală, dar și în majoritatea județelor, rata de incidență este peste 100 de cazuri la 100.000 de locuitori.

Cele mai frecvente cazuri apar în zonele urbane. Apar din ce în ce mai multe teste pozitive Covid-19.

INSP, trei scenarii pentru pandemie

Specialiștii susțin că valul 3 de Covid-19 a început deja în România. Concluzia se bazează pe baza estimărilor. Sunt așteptate să apară în jurul a 3500 de cazuri noi zilnic.

Dacă se urmărește parcursul pandemiei până în prezent, se poate estima un nou vârf de infectare.

Acesta ar urma să fie atins în perioada 15 - 20 aprilie 2021. Atunci ar putea exista câte 20.000 de cazuri pe zi.

Potrivit INSP, începând cu data de 14 februarie 2021 (la 7 zile de la deschiderea școlilor) se urmăresc 3 scenarii ipotetice de posibilă creștere a numărului de cazuri de infecție:

1. Creștere constanta cu 1%/zi, ceea ce ar conduce la o medie de 3.300 de cazuri zilnice la data de 20 martie;

2. Creștere constanta cu 2%/zi, ceea ce ar conduce la o medie de 4.600 de cazuri zilnice la data de 20 martie;

3. Creștere constanta cu 4%/zi, ceea ce ar conduce la o medie de 8.900 de cazuri zilnice la data de 20 martie;

„Este firesc să crească numărul de cazuri”

Impactul direct asupra sistemului sanitar datorat creșterii numărului de cazuri confirmate in grupa de vârsta 0- 19 ani este redus. La data de 23 februarie, din totalul cazurilor confirmate (in perioada 8 – 21 februarie) in grupa de vârsta 0-19 ani, 2.9% erau internați in secții (din care 44.7% cu forme ușoare sau asimptomatici) si 0.2% erau internați in secții de ATI.

„Mi se pare că aşa se întâmplă în toată lumea. Inclusiv cu o rată de transmisibilitate mai mare a tulpinii britanice, care a început să fie din ce în ce mai prezentă în ţara noastră.

Singurul lucru pe care pot să îl spun este că este firesc să ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri”, a declarat Adriana Pistol, șeful INSP.

Citește și: Restricțiile impuse în pandemie, în România, contestate de un primar. Care este marea greșeală