Inițiativa „Masa Bunătății” - Interviu cu Mihaela Nistor, casieră Condimental de Calif

Inițiativa „Masa Bunătății” - Interviu cu Mihaela Nistor, casieră Condimental de Calif

Mihaela Nistor, casieră Condimental de Calif:

«Inițiativa „Masa Bunătății” ne-a oferit șansa de a ne arăta respectul față de cei care protejează sănătatea românilor»

 

Perioada martie-iunie a fost, pentru cele mai multe companii care activează în domeniul HoReCa, un moment crucial în evoluția business-ului. Toate cafenelele, restaurantele și hotelurile s-au închis complet pe durata stării de urgență din România, iar antreprenorii din spatele lor au fost puși în situația de a se adapta și de a anticipa cum vor evolua lucrurile și care ar fi pașii următori necesari pentru a rămâne pe piață.

Un astfel de exemplu este lanțul de restaurante Calif, care s-a adaptat treptat situației neprevăzute și s-a mobilizat astfel încât să-și desfășoare activitatea exclusiv prin servicii de tip livrare la domiciliu. După stabilirea unor noi proceduri care să respecte restricțiile impuse de autorități, compania și-a chemat înapoi la lucru o mare parte dintre angajați, cu atât mai mult cu cât restaurantul Condimental de Calif a fost inclus pe lista partenerilor într-un proiect care ajuta atât sectorul HoReCa, cât și pe cei care luptau în prima linie cu noul coronavirus și pe cei afectați de acesta.

Este vorba despre inițiativa „Masa Bunătății”, un proiect lansat de HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România. Philip Morris România a fost prima companie care s-a alăturat inițiativei și a contribuit la crearea unui lanț al faptelor bune, pe baza unui mecanism simplu, însă cu rezultate importante. „Masa Bunătății” i-a adus la un loc pe cei care au nevoie de fapte bune și pe cei care le pot face: cele 16 restaurante partenere care au beneficiat de sprijinul oferit de Philip Morris România, prin această inițiativă, au pregătit și livrat 1.250 de mese calde zilnic către cei care aveau mai mare nevoie: personalul medical care luptă cu virusul în spitale și pe ambulanțe în București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin, dar și persoanele defavorizate din Sectorul 3.

În total, au fost livrate 37.500 de mese calde. Restaurantele partenere sunt membre HORA, iar selecția lor s-a realizat pe baza unor criterii stabilite de organizație pentru a asigura cele mai bune condiții de pregătire și livrare a meselor: Loft, City Grill, Jerry’s Pizza, Trickshot, Kripton Delivery (Drobeta-Turnu Severin), Conacul Archia (Deva), Better Brands (produse Subway), Trattoria Paradis, l’Ladrino, Calif, La Mama, Zexe, Red Angus, Reina Events, Cofetăria Bombo (Brașov), Kané – New Romanian Cuisine.

Condimental de Calif este unul dintre restaurantele care au putut să își reia activitatea în contextul excepțional al restricțiilor impuse de autorități. Dincolo de provocările pe care le-a adus criza sanitară în rândul antreprenorilor, am dorit să aflăm cum a perceput întreaga situație un angajat al unui restaurant, care a petrecut un timp acasă la începutul pandemiei, până când activitatea s-a reluat. De aceea, am stat de vorbă cu Mihaela Nistor, care ocupă unul dintre posturile de casier în cadrul Condimental de Calif, meserie pe care o practică de opt ani.

Ce înseamnă meseria ta pentru tine?

Postul pe care îl ocup în cadrul companiei, acela de casier, reprezintă pentru mine principala sursă de venit și ceea ce știu să fac cel mai bine. În cei opt ani de activitate, am evoluat tot mai mult, iar perioada pandemiei a reprezentat cel mai lung interval de timp în care am lucrat în cu totul alte condiții decât cele cu care eram obișnuită, ceea ce a fost un lucru nou pentru mine.

Cum ai simțit prezența acestei schimbări în viața ta?

În primul rând, ca toți ceilalți care lucrează în acest domeniu, am simțit o ușoară teamă legată de posibilitatea ca locul meu de muncă și, implicit, bunăstarea familiei mele să fie puse în pericol. Am înțeles, la momentul respectiv, că situația este extrem de serioasă și că acest lucru nu va afecta doar compania în care lucrez, ci toată industria, lucru care m-a făcut să apreciez și mai mult faptul că unii dintre noi au reușit să-și continue activitatea sau să revină înainte de relaxarea măsurilor.

Care au fost primele gânduri când ai aflat că locul tău de muncă se închide pe o perioadă nedeterminată și când s-a întâmplat acest lucru?

În momentul declarării situației de urgență pe teritoriul întregii țări, am simțit o nesiguranță în ceea ce privește viitorul meu și al familiei mele, nu doar la nivel financiar, ci și în ceea ce privește sănătatea noastră și a celor apropiați nouă. A fost destul de greu să ne gândim că există posibilitatea de a nu mai lucra deloc.

Ce ai simțit că îți lipsește cel mai mult?

Odată cu deciziile luate de conducere privind oprirea activității pe o perioadă nedeterminată a unora dintre unități, impactul cel mai mare a fost asupra veniturilor tuturor. Totodată, viața noastră de zi cu zi s-a schimbat, iar zilele obișnuite de lucru pentru unii dintre noi nu au mai existat. Pe lângă acest lucru, izolarea și faptul că nu ne-am putut întâlni cu cei apropiați și cu prietenii noștri ne-a afectat pe toți foarte mult. Din fericire, până ne-am întors la lucru, am reușit să păstrăm legătura online, prin diferite rețele de socializare care ne-au făcut să simțim că suntem aproape împreună.

Câți colegi ai? Cu toții ați fost afectați în aceeași măsură?

În toată firma activau în jur de 200 de angajați. Pe durata stării de urgență, o parte dintre ei au fost activi în unitățile deschise pentru livrare, iar ceilalți au intrat în șomaj tehnic. Eu m-am numărat printre cei care au fost activi în această perioadă, pentru că am fost direct implicată în gestionarea proiectului „Masa Bunătății”, din care face parte și compania în care lucrez.

Ce înseamnă pentru tine inițiativa Masa Bunătății?

„Masa Bunătății” este o inițiativa demnă de apreciat, care ne-a oferit șansa de a ne arăta respectul față de cei care protejează sănătatea românilor, precum și de a ne manifesta grija pentru cei aflați în situații nefericite. În plus, ne-a ajutat să avem zile pline de activitate, care ne-au amintit de o zi obișnuită de lucru. Sigur, cu mai multă atenție față de sănătatea noastră și a celor din jurul nostru din cauza virusului.

Care a fost primul gând pe care l-ai avut când ai aflat că poți reveni la muncă și datorită acestui proiect?

Unitatea în care am lucrat eu oferea deja serviciul de tip livrare la domiciliu în momentul începerii acestui parteneriat, deci proiectul menționat nu a determinat reînceperea activității în acest caz. Cu toate acestea, implicarea noastră a fost un factor foarte important pentru revenirea unor colegi din șomaj tehnic și asigurarea unui flux constant de activități pentru toți. Dintre colegii mei, 18 au fost chemați din șomaj tehnic pentru a da o mână de ajutor proiectului, pentru care am preparat și livrat un număr de 3.000 de mese calde.

Cum te-ai implicat concret în proiectul „Masa Bunatății”?

Eu, personal, nu am pregătit mese pentru personalul medical și pentru cei aflați în situații dificile, ci m-am asigurat că totul este perfect din punct de vedere al calității, că mesele calde ajung la timp acolo unde trebuie să ajungă, în condiții excelente, care să respecte restricțiile. Chiar dacă a fost dificil să facem lucrurile altfel decât eram obișnuiți, am fost bucuroși că am putut lucra și că am putut ajuta. La finalul zilei, eram mândri de realizările noastre.

Cum a arătat ziua în care ai revenit la locul de muncă după pauza aceasta de câteva saptămâni/luni?

În momentul în care am aflat ca vom relua activitatea, am început să sper că lucrurile vor reveni treptat la normal. Apoi, pe măsură ce lucram și mă confruntam cu realitatea de zi cu zi, mi-am dat seama că va fi dificil, dar că încetul cu încetul lucrurile vor intra pe un făgaș normal și vom învăța să muncim altfel.

Care ar fi principalele lecții învățate din toată această experiență?

În această perioadă, am învățat că, într-un timp foarte scurt, tot ce credeai că știi se poate schimba, dar că prin atitudine pozitivă, disciplină și răbdare, poți depăși perioadele dificile ale vieții. Sunt bucuroasă că toată familia este sănătoasă și că am reușit să am în continuare un venit stabil.

Cum arată pentru tine noua realitate?

Experiența prin care am trecut și noua realitate cu care ne-am obișnuit deja m-au făcut să fiu mai prudentă și mai atentă la persoanele din jurul meu și în activitățile pe care le desfășor în fiecare zi. Cu siguranță, este diferită de tot ce am trăit până acum, dar am învățat că, în timp, ne putem adapta la schimbări mari, dacă este nevoie.

Material realizat în parteneriat cu Philip Morris România.

Ne puteți urmări și pe Google News