Înghețată prăjită. O specialitate chinezească încântătoare

Înghețată prăjită. O specialitate chinezească încântătoare Sursa: dreamstime.com

Foarte puțini sunt cei care au auzit și au gustat înghețata prăjită, ea fiind o rețetă specifică culturii chineze. Pentru prepararea ei ai nevoie de mai multe alimente, însă rezultatul va fi pe măsură.

Înghețata va fi învelită într-o crustă de aluat cald, care se va îmbina perfect cu interiorul rece. Unii vor spune că e chiar mai bună decât cea simplă.

Ingrediente pentru înghețata prăjită

  • câteva cupe de înghețată, după preferințe;
  • câteva felii de cozonac, de panettone sau de blat pentru tort;
  • lapte, sirop de fructe, de rom;
  • 4 linguri de faină albă;
  • 1 vârf de cuțit de drojdie deshidratată sau 8 grame de drojdie proaspătă;
  • apă;
  • 1 praf de sare;
  • ulei pentru prăjit.

Cum se prepară acest desert delicios

Primul pas este acela de a modela cu a ajutorul unei ustensile pentru cupele de înghețată formele. Faceți atâtea bile câte porții doriți să aveți. Așezați înghețata pe un platou și puneți-o la congelator. Apoi tăiați cozonacul sau blatul pentru tort în felii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: retete-mancare.com

Într-o farfurie adăugați laptele sau siropul de rom sau de diferite arome, în funcție de preferințe. În această compoziție înmuiați feliile de cozonac.

După ce felia s-a însiropat bine de tot, așezați pe ea o bilă de înghețată, proaspăt scoasă din congelator.

Adunați cozonacul însiropat în jurul înghețatei, dacă nu e suficient ca să o acopere, completați cu bucățele însiropate bine. Ulterior, stoarceți bine bila formată pentru a scurge cât mai mult din lichidul acumulat în aluat.

După ce bilele au fost formate, acestea trebuie puse la congelator, până ce s-au întărit suficient.

Înghețata prăjită, un deliciu

Apoi treceți la pasul următor, prepararea aluatului prin care trebuie date bilele.

Puneți într-un bol drojdie, trei linguri cu vârf de făină, un praf de sare și apă la temperatura camerei, suficientă pentru a obține un aluat asemănător celui de clătite, însă puțin mai gros.

După aceea, dați bilele congelate prin făină, apoi prin aluatul preparat. Se pun în ulei și se prăjesc bine pe toate părțile, până devin aurii.

Se așază pe un șervet de bucătărie pentru a scurge uleiul, apoi desertul în stil chinezesc este gata de servit, potrivit lauralaurentiu.ro.