Tot miercuri, secretarul de stat american, Mike Pompeo, aflat într-o vizită în Arabia Saudită, a afirmat că acest „act de război” poartă „amprentele digitale ale ayatollahului”.

Teheranul dezminte că ar fi jucat cel mai mic rol în aceste atacuri împotriva unei rafinării şi unui câmp petrolier, care au redus la jumătate producţia saudită de ţiţei. Rebelii yemeniţi houthi, sprijiniţi de Iran, au revendicat aceste atacuri.

Potrivit oficialului american citat de CBS News, ayatollahul Ali Khamenei a aprobat atacurile, cu condiţia ca iranienii să nege responsabilitatea şi ca nicio dovadă să nu îi lege de acestea.

Conform sursei, americanii deţin dovezi şi mai convingătoare decât rămăşiţele „dronelor” şi „rachetelor de croazieră” prezentate miercuri de Ministerul saudit al Apărării: fotografii cu Gardienii Revoluţiei islamice în timp ce se pregăteau pentru aceste atacuri la o bază aeriană din sud-vestul Iranului.

Această unitate paramilitară iraniană, plasată sub ordinele directe ale ghidului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, se află pe lista neagră americană a „organizaţiilor teroriste străine”.

Potrivit CBS, abia după atac forţele americane au înţeles importanţa acestor fotografii.

„Am fost complet luaţi prin surprindere”, a declarat sursa anonimă.

Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri o înăsprire „substanţială” a sancţiunilor împotriva Iranului, adăugând că dispune de „multe opţiuni” pentru a răspunde Teheranului.

Te-ar putea interesa și: