Informații noi despre starea de sănătate a lui Pele. Cum se simte legenda „sportului rege”

Informații noi despre starea de sănătate a lui Pele. Cum se simte legenda „sportului rege”

Considerat de mulți specialiști și suporteri ai fotbalului cel mai mare jucător din toate timpurile, legendarul brazilian Pele a fost internat, miercuri, la Paris, din cauza unei infecții urinare. Din fericire, consilierul fostului decar al „Selecao” a declarat, recent, că „Regele” se simte mult mai bine, însă, externarea nu a fost încă decisă.

La o zi după ce s-a întâlnit cu internaționalul francez Kylian Mbappe, brazilianul de 78 de ani a fost internat într-un spital de la periferia Parisului. „Totul este sub control. El se simte din ce în ce mai bine, dar nu cunoaştem încă data ieşirii sale din spital”, a spus consilierul care l-a însoțit pe Pele la întâlnirea cu Mbappe. Sănătatea lui Pele este un subiect care provoacă îngrijorare, în mod constant, fanilor fotbalui. Întâlnirea cu vedeta celor de la Paris Saint-Germain trebuia să aibă loc încă din noiembrie anul trecut, dar a fost amânată din cauza faptului că triplul campion mondial nu se simțea suficient de bine pentru a călători. Anul trecut, Pele a apărut de mai multe ori într-un scaun rulant.

Edson Arantes do Nascimento , cunoscut în întreaga lume ca Pele, este singurul fotbalist din istorie care a câștigat de trei ori Cupa Mondială, la edițiile din 1958, 1962 și 1970. Pele este cel mai bun marcator din istoria naționalei Brazilei, cu 77 de goluri în 92 de meciuri, urmat de Ronaldo (62 de goluri/98 de selecții) și Neymar (60 de goluri în 96 de apariții)

 

Ne puteți urmări și pe Google News