Ucraina, unde războiul cu separatiștii proruși continuă, folosește câini pentru a-i ajuta pe combatanți să depășească stresul post-traumatic.
Vasil, un sergent rănit pe front și spitalizat de o lună, are un nou tovarăș: Ricky, un golden retriever care-l însoțește pe culoarele principalului spital militar din țară, un vast complex de clădiri și terenuri din centrul Kievului.
Ororile frontului, gloanțele și obuzele separatiștilor l-au afectat pe acest bărbat în vârstă de 47 de ani, diagnosticat cu stres post-traumatic. Una din consecințele acestei tulburări psihice este retrăirea traumei traumei prin care a trecut persoana afectată.
Stresul post-traumatic i-a afectat pe soldații din ambele războaie mondiale, pe supraviețuitorii lagărelor de concentrare, pe veteranii războiului din Vietnam, etc.
„Este poate cel mai bun calmant”, mărturisește Vasil, căruia i-a fost repartizat un „terapeut” afectuos, cu blană aurie, care poartă o lesă pe care scrie „Câine de serviciu” și „Prietenul unui erou”.
Ca și alți combatanți intervievați de AFP el a refuzat să-și dea numele întreg. Estul Ucrainei este, de șase ani, teatrul unui conflict sângeros, soldat cu peste 13.000 de morți și 10.000 de răniți.
Guvernul, ajutat de benevoli, a ameliorat cumva tratamentul spitalicesc al militarilor. Dar în Ucraina, una din cele mai sărace țări din Europa, sănătatea mentală este trecută pe planul doi.
„Statul ia unele măsuri pozitive” dar „lipsesc eforturile sistematice”, estimează Rodion Grigorian, psiholog care lucrează voluntar cu militarii.
De fapt, autoritățile nu au informații precise cu privire la numărul soldaților afectați de sindrom post-traumatic, a recunoscut fostul ministru al veteranilor de război, Oksana Koliada, la scurt timp după ce a fost înlocuită în cadrul unei remanieri guvernamentale.
Koliada s-a limitat a spune că, în general, în lume, sindromul de stres post-traumatic afectează 10% din militari. Această afecțiune comportă riscuri deloc neglijabile: insomnii cronice, comportamente dependente, depresie și idei suicidare, precum și agresiune împotriva altora, în special a membrilor familiei.
Șeful comisiei parlamentare pentru situația veteranilor a estimat în 2018 la peste 1000 numărul sinucidcerilor în rândul foștilor combatanți, de la începutul conflictului.
Dar statistici oficiale nu există și guvernul nu a a lansat anul trecut decât un tel-verde pentru combaterea fenomenului.
Situația este cu atât mai sensibilă cu cât societatea ucraineană este divizată față de combatanți: pentru unii, ei sunt „eroi”, dar alții le reproșează că au o viață mai ușoară, în detrimentul civililor, din cauza creșterii semnificativă a salariilor militrilor, de la începutul conflictului.
Aproape jumătate dintre soldații ucraineni spun că sunt victime ale discriminării în viața civilă și mai mult de o treime se simt „izolați”, potrivit unui studiu publicat recent.
Programul caritativ „Prietenul unui erou”, de care beneficiază și Vasil, a fost lansat de canadieni în urmă cu cinci ani, care au trimis educatori canini pentru a forma patrupedele.
De atunci, peste 1000 de soldați au beneficiat de terapie canină, a indicat Olga Smirnova, coordonatoarea programului la care participă 20 de câini.
„Sunt câini care nu reacționează cu agresivitate la agresiunea oamenilor și sunt absolut ascultători”, a explicat Natalia Cioprun, proprietara lui Ricky, care participă la proiect de patru ani.
Animalele se joacă cu pacienții lor, devenind „o punte de legătură între oameni și specialiștii care au grijă de ei: psihologi, reabilitatori”, adaugă Natalia.
De asemenea, câinii intervin în caz de criză. „Un veteran a avut un atac de panică. Ricky s-a așezat lângă el și bărbatul s-a putut calma”, a spus ea. Viktoria, psiholog la Spitalul Militar din Kiev, a constatat „mai puțină anxietate, depresie și un somn mai liniștit” la „mai mult de jumătate” din pacienții ei.
Unele animale chiar se mută acasă la unii veterani. Oleksandr, un fost combatant de 38 de ani, spune că „viața sa s-a schimbat” de când labradorul Deep Purple s-a mutat în apartamentul său de la periferia Kievului.
Suferind de insomnie și depresie, bărbatul avea atacuri de panică pe stradă, declanșate de experiența de pe front. Dar, de fiecare dată, nasul umed al câinelui îi atingea mâna, ajutându-l să-și revină.
„El începe să acționeze chiar înainte să-mi dau eu seama de problemă, spune Oleksandr cu afecțiune.