În cele ce urmează, vă prezentăm declarațiile lui Octavian Soviany.

”Iată ce scriau marii noştri scriitori care ulterior au cântat regimul lui Dej, într-un număr omagial din revista fundaţiilor închinat lui carol al II-lea, nr 6, 1 iunie 1940:

Tudor Arghezi a publicat pe prima pagină a acestui număr următoarea poezie versuri ditirambică, intitulată „Carol II Rege”:

”De-a pururea de-aci ’nainte
Au să ni-l ție vremurile minte

O să-și aducă-aminte vântul
Cel ce-i ascultă gândul și cuvântul,
Vântul acela, care dela cer
L-a pogorît pe un vultur de fier

O să-și aducă muntele și șesul
Și, povestindu-i apele ’nțelesul
Din râu în râu, dela izvoare,
I-l vor zvoni talazelor din mare.
El a mutat Carpații vechi din loc
Și-a ’ncins cu ei, cu cremene și foc,
Altarul noilor hotare.(…)”

Camil Petrescu scria că:

”Germania are un Führer cu o autoritate pe care n-a mai avut-o nimeni în istorie”, iar despre Regele Carol al II-lea scria că are ”un măreț prestigiu fizic, o inteligență genială, cu o putere de muncă fabuloasă, pe care o vădește din zori și până în miezul nopții… Împrejurările l-au arătat și un diplomat desăvârșit… Suveranul nostru este floarea extremă a acelei frământări care prin amărăciuni și bucurii ne-a adus, prin lupte ori prin tratate cu imperiile vecine, la România de azi.”

George Călinescu adăuga:

”Marele artist se refugiază acolo unde încetează domnia gloatei; acolo unde spre educarea mulțimii domnește tradiția princiară… Principele singur înțelege, fiindcă e crescut ereditar în noțiunea unicului și e scutit de orice subiectivitate”. ”A facut mai mult decat oricare altul”, poate spune scriitorul român onest și clarvăzator despre Măria sa Regele Carol al II-lea. ”Nicăieri, ca în cultură, nu e mai nimerit ca interesul mulțimii să fie înfăptuit prin prerogative, înlăturandu-se oarba judecată a opiniei publice imediate”.