India Willoughby, prima prezentatoare de ştiri transsexuală, a reclamat-o la Poliție pe scriitoarea J.K. Rowling acuzând-o de „infracţiune motivată de ură”.
India Willoughby a reclamat-o la Poliție pe scriitoarea J.K. Rowling, autoarea seriei literare Harry Potter. Prezentatoarea spune că a făcut comentarii nepotrivite pe reţelele de socializare. Mai exact, India Willoughby o acuză de „infracţiune motivată de ură” pentru comentariile pe care celebra scriitoare le-a publicat luni pe reţeaua de socializare X.
India Willoughby, în conflict cu scriitoarea seriei Harry Potter
J.K. Rowling a respins acuzaţia, spunând că nu este o infracţiune să ai opinii critice faţă de anumite genuri.
„Am contactat ieri Poliţia din Northumbria ... Am denunţat-o pe J.K. Rowling la Poliţie pentru ceea ce a spus”, a declarat India Willoughby într-un interviu acordat pentru site-ul de ştiri Byline Times.
„A spune că o persoană transsexuală este bărbat, ştiind în mod deliberat că acea persoană este femeie - iar eu sunt femeie, indiferent de ceea ce spune J.K. Rowling ... în certificatul meu de naştere scrie femeie, în paşaportul meu, în toate documentele mele, sunt recunoscută legal ca femeie, iar faptul că J.K. Rowling, în mod deliberat, şi acesta este cuvântul cheie, mi-a atribuit genul în mod greşit, deşi ştia cine sunt, este extrem de ofensator”, a declarat India Willoughby.
India Willoughby a reclamat-o la Poliție pe scriitoarea J.K. Rowling.
Prezentaroarea TV acuzată de defăimare și hărțuire
Scriitoarea J.K. Rowling a devenit în ultimii ani o personalitate controversată în ceea ce priveşte chestiunile legate de transsexualitate şi definiţia a ceea ce înseamnă să fii femeie. I-a adus și critici acerbe din partea unor activişti trans.
„Cu ceva timp în urmă, avocaţii m-au sfătuit că nu numai că am un proces care poate fi câştigat în mod clar împotriva Indiei Willoughby pentru defăimare, dar şi că ţinta obsesivă a Indiei asupra mea în ultimii ani poate atinge pragul legal pentru hărţuire”, a scris J.K. Rowling.
Contactată în legătură cu acuzaţia formulată de India Willoughby, Poliţia din Northumbria, din nordul Angliei, a precizat:
„Luni, 4 martie, am primit o plângere în legătură cu un mesaj publicat pe reţelele de socializare. În prezent, aşteptăm să vorbim mai departe cu reclamantul”, scrie ew.com.