Incredibila poveste a unui înger păzitor! Cățelușa care a salvat viața a două surori

Incredibila poveste a unui înger păzitor!  Cățelușa care a salvat viața a două surori

Salvarea vine uneori de unde te aștepți mai puțin. Două surori de 30 de ani din statul american New Jersey au descoperit că aveau cancer la sân datorită membrei necuvântătoare a familiei.

Daisy, o femelă de mops, a ajutat la stabilirea unui crunt diagnostic pentru cele stăpâne ale ei, cărora le-a salvat viața. Povestea ieșită din comun s-a terminat cu bine, iar boala a fost oprită din evoluție în ambele cazuri.

„În cazul meu, tumora era cât un bob de strugure. Când sora mea mi-a spus că la ea era cât o clementină, nu mi-a venit să cred”, spune Amanda Tasca.

Aceasta a aflat că are un nodul mamar cu ajutorul căţeluşei ei, din întâmplare. „A sărit pe pieptul meu și m-a durut”. A mers urgent la doctor, unde a primit diagnosticul temut.

Ne puteți urmări și pe Google News

După aceea, și sora ei mai mare, Amy a descoperit că are un nodul pe când stătea pe canapea doar cu tricou, fără sutien. Ăsta e un aspect important, pentru că nu poți simți nodulul prin sutien. Cum s-a simțit la mână...?”, relatează jurnalista Michelle Charlesworth.

Darul salvator

Ca o clementină, dar nu ieșea în relief. Știu că sună de groază și doar să spui asta” , mărturisește sora Amandei, Amy Niosi. S-a dovedit însă că Amy avea cancer în stadiul 3, extins în limfă. Ambele surori au suferit dublă mastectomie, iar Amy a trecut și prin ședințe de chimioterapie. Doctorii sunt încrezători că vor fi amândouă bine.

„Pentru mine e clar o premieră. În general, recomandăm mamografii. Dar... până la urmă orice metodă de depistare e bună”, a declarat oncologul Deena Mary Atieh Graham.

Depistarea bolii a fost cheia supravieţuirii. Și, cum în general medicii recomandă mamografii după 40 de ani, Amanda și Amy riscau să descopere boala mult prea târziu. Noroc cu fidela lor Daisy.

„Eu sunt convinsă 100% că îi datorez ei salvarea. Pe toată perioada de recuperare, nu s-a urnit de lângă mine”, mai spune Amanda Tasca. Ea nu uită nici că Daisy a fost un dar aniversar, din partea soțului ei.

Controale regulate

Sora ei, Amy, îndeamnă femeile să fie preocupate de sănătatea lor: „Nu pleca de la ideea că ești ferită dacă ai fost testată negativ pentru genele cancerului mamar, pentru că, în cazul nostru, analizele genetice au fost negative, dar uite că am făcut amândouă cancer.”

Și, pentru cine nu are o cățelușă iubitoare şi jucăuşă la îndemână, rămân de bază metodele clasice, auto-examinarea și controalele medicale de rutină.

Sursa: StirilePROTV