Este incredibil ce făcea Donald Trump în timp ce adversarul său politic Joe Biden își anunța victoria la alegerile prezidențiale.
Donald Trump, președintele american în exercițiu, se afla pe terenul de golf al Trump National Golf Club din Sterling, Virginia, în timp ce contracandidatul său, Joe Biden, era anunțat câștigător al alegerilor de către media, devenind astfel al 46-lea președinte al SUA.
Donald Trump a fost surprins în timp ce poza alături de o mireasă și domnișoarele sale de onoare. Acesta tocmai ce coborâse din căruciorul de golf și se afla în drum spre casa clubului.
Trump a zâmbit și nu a fost întrebat de rezultatul alegerilor, deși toate televiziunile îl anunțau câștigător pe Joe Biden.
Este cea de-a 410-a zi petrecută de Trump la una dintre proprietățile sale, de la preluarea mandatului, acum 4 ani. De asemenea, este a 299-a zi pe care a petrecut-o la un club de golf, conform numărătorii făcute de CNN.
Pe baza proiecțiilor făcute de televiziuni, Biden are 273 de voturi electorale, în condițiile în care are nevoie de 270 pentru a fi ales președinte.
Donald Trump îşi încheie mandatul de preşedinte pe 20 ianuarie 2021, însă așa cum au anticipat mulți analiști politici, nu recunoaște victoria lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă. Așa cum indică proiecțiile mass media americane, actualul președinte afirmă că „aceste alegeri sunt departe de a se fi terminat”!.
Joe Biden, noul președinte al SUA
Joe Biden a revendicat victoria alegerilor prezidenţiale din SUA. Biden a reuşit să-l învingă pe Donald Trump într-un stat-cheie, devenind, astfel, cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite.
„America, sunt onorat că m-ai ales să conduc țara noastră măreaţă. Munca va fi grea, dar vă promit un lucru: voi fi preşedinte pentru toţi americanii, indiferent dacă aţi votat pentru mine sau nu. Voi păstra credinţa pe care v-aţi pus-o în mine”, a fost prima reacţie a lui Joe Biden după câştigarea alegerilor.
Biden a reuşit să câştige după victoria înregistrată în statul în care s-a născut, Pennsylvania, cu 12,8 milioane de locuitori. Astfel, a obţinut peste 270 de electori de care avea nevoie să câştige.