Incognito printre taximetriștii-pirați: „Dacă te prind, îți dau cu parul în cap”

Incognito printre taximetriștii-pirați: „Dacă te prind, îți dau cu parul în cap”

„Evenimentul zilei” a pătruns, alături de ofițerii Poliției Transporturi, printre șoferii care practică transporturi ilegale de persoane din fața Gării de Nord.

Mulți dintre călătorii care ajung cu trenul în București sunt, încă, păcăliți de falșii taximetriști în plasa cărora cad, chiar dacă Gara de Nord sau Gara Basarab sunt împânzite cu bannere care te îndeamnă să apelezi doar la firmele autorizate. Acesta este unul dintre motivele pentru care Secția Regională de Poliție Transporturi (SRPT) București a organizat, ieri, o acțiune de depistare a „piraților”. Mai grav este că acolo au venit „țeparii” de la Aeroportul Otopeni, alungați de măsurile luate de autorități lângă principala poartă aeriană a țării.

Fost șmenar, în căutare de clienți

„Unul din motivele pentru care am acționat a fost și preîntâmpinarea unor incidente grave, precum moartea studentei japoneze, ucisă în luna august 2012, după ce a fost acostată în Aeroportul Otopeni”, ne-a spus șeful SRPT, comisar șef Alexandru Vulpe. „Evenimentul zilei” a participat la acțiunea de ieri, alături de polițiști.

Ca simpli călători, am fost abordați de trei „pirați”, la ieșirea din Gara de Nord, la coloane. Am urcat într-o Dacia, invitați de Florin Paraschiv. Omul s-a oferit să ne ducă „mai ieftin”, cu „doar 25 de lei”, până în cartierul Drumul Taberei. Pe drum, încerca să ne convingă că alții iau și 28- 30 de lei pentru aceeași cursă.

Drumul țeparului s-a oprit atunci când a fost tras pe dreapta de polițiștii de la Brigada Rutieră, care au participat la acțiunea de combatere a pirateriei. A primit o amendă de 25.000 de lei.

Revoltat, Paraschiv a răbufnit:„Am fost șmenar, dar acum câștig și eu un ban cinstit, nu dădeam în cap la nimeni. Acum, când te văd în gară, îți dau cu un par în cap, să știu de ce iau amenda”. Pe lângă el, au mai căzut în plasa polițiștilor alți cinci șoferi. „Unul cerea 50 de lei până la Autogara Militari”, ne-a spus unul dintre polițiști. Patru dintre pirați erau cu mașini personale. Un taximetrist, cu acte în regulă, „a uitat” să pună aparatul de taxat în funcțiune. Inspectorii RAR și cei de la Institutul de Metrologie le-au verificat autoturismele.

Tâlhar la volan

Printre cei prinși ieri s-a numărat Dumitru Dumitru, de 65 de ani, la a cărui mașină, înmatriculată în Bulgaria, lucrătorii RAR au descoperit defecțiuni tehnice grave. Un altul, Cornel Nedelcu, de 35 de ani, cu o Dacia albă, nouă, a fost condamnat, cu suspendare, pentru tâlhărie. Amândoi s-au ales cu dosare penale pentru exercitarea fără drept a unei profesii.

Legea care nu se poate aplica la gară

Oamenii legii au dat, ieri, amenzi de 52.700 lei, au întocmit două dosare penale și au reținut patru certificate de înmatriculare. La acțiune au participat 21 de polițiști de la Transporturi și Rutieră, dar și inspectori RAR și de la Institutul de Metrologie. „Acțiunea a avut ca scop descurajarea pirateriei dar și conștientizarea cetățenilor cu privire la pericolul folosirii serviciilor unor persoane ce practică ilicit activități de taximetrie”, a precizat subcomisarul Sorin Marinescu, ofițer în cadrul Biroului Investigații Criminale din SRPT. În ciuda acestor măsuri preventive, polițiștii se confruntă cu o problemă deosebită: Legea taximetriei (38/2003), actualizată, prevede sancționarea „piraților” doar la aeroporturi, nu și în gări. „Acesta poate fi unul dintre motivele migrației către Gara de Nord”, arată subcomisarul Marinescu.

Ne puteți urmări și pe Google News