Două semnale, unul care indica o posibilă deturnare și altul care anunța probleme tehnice au fost emise de două avioane militare în aceaași zonă. Acestea s-ar afla acum în siguranță la sol, pe un aeroport unde se află și o școală de aviație. Autoritățile britanice nu au oferit declarații oficiale.
Un avion cu reacție a emis o alertă cu privire la o „posibilă deturnare“, vineri, 10 iunie. Potrivit cotodianului The Mirror, avionul pare să fie Beechcraft T-6 Texan II, care este o aeronavă de tip militar cu un singur motor, folosită de obicei pentru antrenarea piloților.
Alerta a fost declanșată lângă Bangor, un oraș din Țara Galilor. Potrivit sursei citate, se pare însă că aparatul este în siguranță la sol pe aeroportul RAF Valley Anglesey din Țara Galilor, unde se află și o școală de aviație. Acesta aeronave au fost achiziționate după anul 2016, iar Marea Britanie deține 10 astfel de avioane.
Potrivit sursei citate s-a încercat obținerea unor declarații de la Ministerul Apărării și Aeroportul RAF Valley Anglesey cu privire la incident, dar fără rezultat.
Alt semnal de alarmă
Un incident similar a avut loc și miercuri, 8 iunie, în aceeași zonă. Tot o aeronavă militară, despre care se crede că a fost tot un avion Beechcraft T-6 Texan II, a transmis un semnal de urgență cu codul squawk 7700. Acesta este conceput pentru a alerta imediat Controlul traficului aerian asupra unei aeronave aflate în primejdie. Poate fi folosit adesea pentru a indica o problemă tehnică sau de inginerie a aeronavei.
Urmărirea rutei de zbor a aeronavei a arătat însă că și această aeronavă s-a întors Aeroportul RAF Valley Anglesey, la fel ca și avionul de astăzi. Totuși, platforma de urmărire a zborurilor Flightradar24 a arătat o serie de avioane militare în aer deasupra Anglesey miercuri dimineață, mai scrie sursa citată.
Probleme la o aeronavă comercială
Tot miercuri, o aeronavă comercială a trimis un semnal cu cod 7700 și a anunțat că în aer se aude zgomot foarte puternic, ce ar putea indica că și alte aweronave s-ar afla în apropiere, deși nu ar trebui.
Zborul TUI Airways BY245 a emis semnalul de urgență când se afla deasupea localității Gloucester, după ce decolase de pe aeroportul principal al Capului Verde. A fost schimbat culoarul de zbor, iar aeronava a ajuns în siguranță la destinație.