Guvernul vine cu un proiect de act normativ cu scopul de a elimina evaziunea fiscală practicată de majoritatea angajatorilor care nu plătesc contribuțiilor sociale, deși le rețin pe ordinul de plată al angajaților. Aceștia sunt pasibili de închisoare de la 1 an la 5 ani sau amendă.
În OU publicat de Ministerul Finanțelor se arată că reținerea şi neplata impozitelor şi contribuțiilor după o perioadă de 60 de zile de la scadenţă se reincriminează ca fapte de evaziune fiscală şi vor fi pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani.
„Se reincriminează fapta de reţinere şi neplată, respectiv se incriminează fapta de încasare şi neplată, ori, după caz, de nereţinere sau neîncasare, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în Anexa.
Astfel, pentru a asigura predictibilitatea normei de incriminare, s-au prevăzut expres, în Anexa la proiectul de act normativ, categoriile de impozite şi contribuţii, supuse regimului de reţinere sau încasare şi plată sau virare, cu precizarea actului normativ şi a articolelor care le reglementează. Limitele pedepsei prevăzute sunt închisoare de la 1 an la 5 ani”, se arată în proiectul de act normativ.
Prin astfel de pedepse, Guvernul dorește să descurajeze evaziunea fiscală
„În ceea ce priveşte termenul de 60 de zile prevăzut în cuprinsul prevederilor art.6^1, menţionăm că acesta a fost stabilit ţinând cont de următoarele: drepturile salariale, cât şi impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă sunt plătite de către contribuabili în funcţie de disponibilităţile băneşti deţinute de aceştia, la termenul de scadenţă reglementat de lege”, se mai arată în document.
„Necesitatea unei astfel de propuneri legislative se canalizează pe aspectul reincriminării faptei constând în reținerea și neplata și incriminarea faptelor de încasare și neplată ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea impozitelor și/sau a contribuțiilor cu reținere la sursă, cu consecința unei mai bune colectări a acestor sume la bugetul de stat, în condițiile în care astfel de pedepse descurajează săvarșirea de noi infracțiuni”, potrivit documentului.
Aceste măsuri vin cu scopul de proteja milioanele salariați de stat şi privat
„Toate restanțele de acest tip trebuie reglate rapid, iar salariații să aibă garanția că pot beneficia de servicii medicale și că toate contribuțiile aferente pensiei sunt achitate la zi”, au declarat cei de la PSD.
Aici intră şi companiile de stat care sunt printre principalii restanțieri la plata contribuțiilor sociale pentru angajați, unele companii având datorii de ordinul sutelor de milioane de lei, cum ar fi Complexul Energetic Hunedoara cu restante la bugetul asigurărilor sociale de stat de peste 687 milioane de lei.
Perioada în care se realizează această procedură de mediere este de cel puţin 45 de zile de la termenul de scadență, astfel că riscul fiscal la recuperare devine ridicat după o perioadă de 60 de zile de la data scadenţei acestor obligaţii, potrivit Agerpres.