Terminată în 1345, starea catedralei Notre-Dame s-a deteriorat foarte mult, în secolul al XVIlea, mormintele și geamurile vitrate fiind distruse în numele modernizării. Ornamentele exterioare au fost eliminate sau vandalizate pe motiv că reprezentau idolatrie.
Cu toate acestea, în anii 1600, la dorința lui Ludovic al XIII-lea, Notre-Dame a fost reabilitată. Notre-Dame a fost închisă, naţionalizată, profanată, jefuită sistematic, scoasă la vânzare pentru materiale de construcţie, în timpul Revoluției Franceze. Iar galeria regilor de pe faţadă a fost decapitată, nu de ghilotină, ci de loviturile de ciocan. Biserica a fost transformată într-o magazie de alimente și vinuri. La începutul secolului al XIX-lea, catedrala abia mai stătea în picioare.
A salvat-o Napoleon, care, în decembrie 1804, s-a încoronat acolo împărat. 1831 a fost anul marii vandalizări. Sacristia şi odoarele au fost jefuite, vitraliile au fost sparte, arhiepiscopia a fost devastată. Însă, Victor Hugo a reuşit să trezească conştiinţele cu romanul „Notre-Dame de Paris”. Reînvierea edificiului a fost începută de arhitectul Eugène Viollet-le-Duc, care, mai bine ca oricare altul, îi înţelegea funcţionalitatea, structura, şi a restaurat-o între 1844 și 1864, respectându-i materialele, stilurile şi epocile prin care a trecut.
Nicunul dintre războaiele mondiale nu au adus distrugeri semnificative catedralei, deși rozeta de trandafiri din secolul al XIII-lea a fost dată jos de frica naziștilor.