Polițiștii din Cluj Napoca au reținut un bărbat care a incendiat ușa primăriei conduse de Emil Boc. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani, dintr-o comună apropiată, cunoscut cu probleme de natură psihică. De altfel, potrivit presei locale, tânărul a fost internat la secția de psihiatrie pentru consum de droguri și tulburări de personalitate.
Una din porțile de acces în Primăria Cluj-Napoca a fost incendiată vineri seara de un necunoscut. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, astfel că polițiștii au avut indicii cu privire la autorul faptei. În imaginile filmate se observă cum un individ aruncă o sticlă incendiară asupra ușii instituției conduse de Emil Boc, iar focul se întinde până în stradă. Apoi, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, acesta se îndepărtează relaxat de locul incendiului. La momentul respectiv, centrul orașului era împânzit de poliție și jandarmi dat fiind că se desfășura un concert dedicate Zilelor Maghiare Clujene.
Bărbatul care a încercat să dea foc la primărie a fost reținut la scurtă vreme de polițiștii clujeni care au relatat, într-un comunicat de presă, cum s-a petrecut incidentul.
„La data de 20 august, în jurul orei 20.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi turnat pe ușa de acces în Primăria municipiului și pe treptele din fața acesteia, un recipient cu lichid inflamabil, după care, folosind o sursă de foc, ar fi aprins acel lichid, provocând pagube materiale. La scurt timp după sesizare, acesta a fost depistat și imobilizat de polițiști în zona centrală a orașului și a fost condus la unitatea de poliție”, au transmis polițiștii din Cluj Napoca.
Tânărul a fost internat la psihiatrie
Tânărul în vârstă de 27 de ani a fost reținut și urmează să fie prezentat în fața judecătorilor. Se pare că nu este prima oară când încearcă să provoace un incendiu, după cum relatează presa locală. El ar fi încercat să mai incendieze și coșuri de gunoi din oraș, însă nu a avut succes.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Este o anchetă aflată în desfășurare. Din primele informații, acesta manifesta un comportament agitat”, au mai transmis polițiștii din Cluj Napoca.
Conform surselor citate de Monitorul de Cluj, care a relatat cazul, bărbatul ar fi fost externat din spital pe 6 august. El a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru consum de droguri și tulburări de personalitate.