Un incendiu violent a izbucnit în Maramureș, în urma căruia s-au declarat trei victime.
Incendiu de proporții în Maramureș. Incidentul s-a petrecut în localitatea Vișeul de Sus, în urma căruia o casă a ars din temelii.
Din păcate incendiul s-a soldat cu trei victime, autoritățile constatând decesele după stingere flăcărilor.
Pompierii au ajuns la fața locului după câteva ore bune din cauza semnalării târzii a evenimentului tragic.
Cauza incendiului
În urma investigațiilor de la fața locului, pompierii au stabilit cauza izbucnirii incendiului. Este vorba despre jarul căzut dintr-o sobă cu care se încălzea familia din locuință.
În urma incendiului, un bărbat în vârstă de 91 de ani, o femeie în vârstă de 75 de ani și încă un bărbat în vârstă de 45 de ani și-au pierdut viața.
Vecinii au văzut extrem de târziu flăcările, în dimineața zilei de sâmbătă. În jurul orei 6.00 ei au sunat la 112, dar din păcate, echipajele de pompieri deplasate la fața locului nu au mai putut face nimic pentru respectivele persoane.
Flăcările au fost stinse, iar la fața locului s-au deplasat și polițiștii de la Serviciul de Criminalistică Maramureș care efectuează cercetări.